octombrie 14, 2009

Eu sunt pisica este

[judecăţi calde, la rece]

Iulie

Se liniştesc furtunile PMS. Îndată trece şi mania incompatibilităţilor intime şi sociale, dar, mai ales, fictive. Ceea ce a fost rostit cu ură se transformă în jenă rotundă şi roşie, care se micşorează odată cu soarele. Poate că mâine va creşte iar în chip de hâzenie sentimentală. Poate că, până mâine, am să înghit un fir de păr de pisică, ce îmi va ţine ocupat estrogenul.

septembrie 06, 2009

n u m a i

numai cine e aici poate să zică da sau nu.
numai despre oameni e vorba. şi despre o pisică.
nu mai ştiu doar în mintea mea. ştiu şi pe dinafara ei.
numai unguent cu extract de gălbenele.
nu mai e nevoie să închid uşa la baie.
nu mai spune!

august 18, 2009

Psychoactive addict

Sunt încărcată cu sarcina pozitivă a unui gând însorit-insolit, care mi-a penetrat verticalitatea şi mi-a împrăştiat delicateţea pe faţă. Curios, nu s-a facut linişte, cum se face după un orgasm, nu s-a instalat amorţeala în universul tactil, nu au ars siguranţele logice şi nici gura nu s-a închis. Ochii, în schimb, şi-au luat în serios rolul de camere de luat aminte, montate în oraşul unde femeia imaginară începe să înţeleagă tot mai bine cum stau lucrurile şi devine reală. Dependenţa s-a

august 03, 2009

what have I said?

Pretenţie metafizică
În piele se pornesc mişcările mărunte;
doar marea adunare celulară aşteaptă cicatrici.
Se schimbă des temperatura ca nebuna
şi plouă gravitaţional,

Au!

Eşti unde nu sunt eu. De partea cealaltă. Eşti numai urechi pentru că nu este nicio lumină. Auzi voci diferite, vocile care creează vibraţii suculente ale moleculelor de aer. Asculţi.

iulie 22, 2009

Ce ne mai place să ne legăm

Sunt prieteni cărora le pierzi urma dacă se opreşte lumina. Sau dacă dispare internetul. Prietenii de la centrele de joacă virtuală, unde mi-am bagat doar nasul şi iată că am rămas să mă uit. Mi-a dat şi mie un oarecare o leapşă, o lopăţică, un comentariu, hai de te joacă cu mine! Ba cu mine!

Nimeni nu ridică două degete.

iulie 10, 2009

fericirea e dezordonată

E nevoie de ceva dezordine pentru o viaţă mai bună. Să arunci furculiţa în ceaşca de cafea sau să nu schimbi cearşafurile o lună. Niciodată nu a fost transpiraţia mai frumoasă. Ca acum, când transpir respirând. Vezi picătura care se dilată deasupra buzei când vrei să te săruţi, picătura insesizabilă de sub buric când stai aplecat [să culegi o dudă, să săruţi o rudă, să ridici o bundă], picătura din

iunie 29, 2009

ce te doare? ce nu mă doare!

puţină picanterie doftoricească, găsită într-un cabinet de tip forum. nu, nu o să ştiţi niciodată ce căutam acolo. drepturile de autor, desigur, sunt la întrebător şi răspunzător, nu ştiu exact dacă le vor [ortografia le aparţine].

"Intrebare:
nu am avut timp sa merg la doctor si am cumparat niste microgynon recomandat de o prietena.am inceput sal iau din a 2 zii de menstruatie e rau?si mai vreau sa stiu daca dupa 3 zile de micgyn pot face sex?sau trebuie mai multe zile ca sasi faca efectul?astept sau pot face sex??se poate utiliza si foite chinezesti in acelasi timp cu microgy penrtu o protectie mai buna??nu stiu ce sa fac va rog sa ma ajutati nu am timp sa ajung la doctr.va multumesc din suflet astep raspuns va pup la revedere

Raspuns:
Puteti face dragoste , sex nu va recomand, este degradant. Nu stiu despre ce foite chinezesti vorbiti."

iunie 27, 2009

Mă, nici Jimi Hendrix nu mai e.

iunie 23, 2009

Ah,

aşa-mi vine să mă dedublez!

iunie 10, 2009

Două douj'două

Şi-a dat el seama, acum, că femeile se umplu de dragoste odată pe lună. Li se întăresc sânii şi-s aşa de pline că dau pe dinafară, au dureri şi rămân fără respiraţie.
- Oooh îmi cer scuze, dintr-odată m-am umplut de dragoste. Nu vreau să vă incomodez. Vă rog, de îndată, părăsiţi încăperea. Nu este timp sa trageţi obloanele, dar poate vă luaţi umbrela în timp ce ieşiţi... Fără să călcaţi pragul! Nu sunt în stare să curăţ în urma dumitale, Tephlon Brainovic!!! Îmi ajunge dragostea aceasta ciclică şi umedă, care mi se scurge pe picior. Coboară din capul inimii până sub labii unde se face estuar interimar. Uneori, când nu e nicio lună, ibovnicul poate face baie acolo. Ergo bibamus!
Abia atunci te dai în bărci cu nebunia. Nu-ţi mai rămâne decât să ai orgasm în gând.


mai 27, 2009

dulce emfază

Îndrăgostiţi-vă odată deodată că îndată pe dată se duc florile de tei!
S-o putea şi mai bine. S-o putea şi mai sus. Dar mai departe de magistral este doar imaginaţia care e invizibilă şi nu are miros, deci nu e cazul când e luna mai.
Mai tare decât luna mai nu mai poate fi nici nimic, nici nimeni, poate să se mai facă o lună mai după luna mai.
Toate mulţumirile se duc la inventatorul anotimpurilor, trăi-ţi-ar mintea polenizată şi sufletul vegetal!

mai 26, 2009

Pot să fac droguri din muzica lui Oren Lavie.

mai 18, 2009

maxima minimă

Când e rost de reproşuri şi mustrări, egocentriştii devin brusc altruişti şi te iau la bani mărunţi.
Deci, se poate!

mai 10, 2009

Nada Stelelor

lui Ştefan
E ziua lui. Chiar acum.

[Stelele dorm când se hrănesc.
Stelele sunt sătule când se trezesc.]

Nada stelelor are şase-cinci sclipiri:
(una)
scurtcircuitul cavităţii toracice când dragostea refulează,
(a doua)
sclipirea dinţilor fetiţei de şase ani care se spală dimineaţa, la prânz şi seara,
(a treia)
sclipirea minţii, care, fie în oricare dintre noi, e foarte scurtă
ca sclipirea unui bec stins-aprins, stins-aprins,
(a patra)
strălucirea geamurilor de termopan spălate de alpiniştii utilitari,
(a cincea)
sclipirea departamentului de creaţie al unei agenţii mici dintr-o garsoniera mică dintr-un oraş mic dintr-o ţară mică cu o industrie mică cu utilaje mici ce produce lucruri mici pentru oameni mici cu guri mici şi ochi mici, care au vise mici şi imbolduri şi mai mici,
(aproape a şasea, nu e demonstrată)
sclipirea apei, în general; apa sclipeşte cel mai tare când e soare.

La soare voiam să ajung.
Nada soarelui sunt, uneori, şi eu
şi tu
şi toţi care vrem soare.
Şi, apoi,
Soarele e nada tuturor.

Nada stelelor nu poate fi pictată.
Poate fi înregistrată.
Văzută iar şi iar
până se nasc clişeele în subsolul retinelor
şi imaginaţia intră pe safe-mode
,iar minţile cască relaxate;
nada stelelor e un clişeu fardat,
o pleoapa cu sclipici

Fugi de-aici! Nu le ajung nişte licăriri; se hrănesc cu butoaie întregi de lumină.
Despre ce vorbeşti, norule sud-american?
Despre nada, nada, stelelor! pufăie norul cu sombrero
Norul n-ar da stelelor nici măcar o dungă de afecţiune, subţire cât o pojghiţă de ruşine,
o afecţiune roşie, cât un bob de coacăză.
Pentru că norul sud-american e efemer.
(Lucrurile efemere sunt supărăcioase)

Nada stelelor e dinamita din organul musculos intern al aparatului circulator
Bum bum! E singura care ajunge până la stele fără să plece, de fapt, nicăieri.
E livrare la domiciliu fără să fi fost comandată.

E “nu veni, vin eu la tine!”,
E sticlire cu năbădăi, stelelor!

E timpul să termin cu nătângiile.

mai 05, 2009

Părere matinală şi pertinentă

Ca băţul fără acadea.
Ca cercelul fără limbă.
Ca stiloul fără capac.
Ca buzele fără claviculă.
Underlondonu' de luna asta e ca penisul fără coaie.*
Adică, OK. Da' nu pentru mine.




*DEXu' nu ştie de pudibonderie.

aprilie 23, 2009

Sus vrăbiuţele!

...vrăbiuţele sunt monumente de simplitate. Nu au opţiunea de a fi răcite-obosite, de a croşeta, de a lua lecţii de canto, de a se molipsi de lene şi de a sta cuminţi în pat o săptămână-două-trei, cât e nevoie.
...vrăbiuţele sunt ca virgulele cu punct deasupra: toţi ştiu cum arată, nimeni nu le foloseşte. Unde mai pui că singurul sindicat al vrăbiuţelor [cu sediul în Bucureşti, singurul care se ocupa de drepturile vrăbiuţelor din Europa Centrală şi de Est] a fost desfiinţat sub auspicii curioase; brusc, au fost invocate nereguli în program şi în componenţa sindicatului: şedinţele se ţineau doar ziua şi, până la apus, se spărgeau seminţe şi se ciripea a ploaie.


Cine a pus capac acestor ciripeli pufoase, fără drepturi legitime?

Porumbelul năuc, care a călcat-o pe ciuf, fără motiv, pe o vrăbiuţă din provincie, aflată în vizită la verişoara ei din capitală, a stârnit panică în pene. Declaraţia lui ulterioară a şocat întregul neam de zburătoare mici şi foarte mici: “Mă doare în penaj de vrăbiuţe!”.


Trag un semnal de alarmă [zzzring! donggg! ciripcipbumbum!]. Vrăbiuţele au nevoie de protecţie faţă de aceşti tălâmbi nepoliticoşi cu cozile-evantai, care nu ştiu să aprecieze o mână de seminţe, darămite o mână de vrăbiuţe. Dragi iubitori de vrăbiuţe, posesori de peruşi şi nostalgici care visaţi la mălai, vă provoc să fiţi avântul lor de pe creanga înflorită de cireş! Fiţi aerul care le umple alveolele pulmonare caraghioase şi polenul de tei cu care se droghează în luna mai! Ajutaţi-le să îşi recapete libertatea şi legendarul mălai!

Jos porumbeii!!!

Sus vrăbiuţele!!!

Azi, fără titlu, dacă nu vă supăraţi

Pe cât de geometrice şi gramatice sunt agendele cu tabelele/rubricile/fonturile lor ca vestoanele ofiţerilor de garnizoană, pe atât de dezordonat scrie Matilda în ele; nici n-ai crede că e născută în septembrie. Agendele sunt grozave pentru exerciţii de rebeliune, pentru răsfăţaţii năvălitori care vor să contrazică timpul şi rangul zilelelor din orice an. De câte ori, Matildo, n-ai scris ce aveai de făcut vineri 13 pe 2-3 pagini care le aparţineau zilelor de 14, 15, 16?

Uite că până la urmă trece timpul mai repede la cei născuţi înainte de ’88. Ne-am maturizat în pas săltat, în pas adăugat, în pasul uriaşului care trăieşte două zile, două săptămâni deodată şi apoi îşi smulge sprâncenele şi plânge că n-are timp să-şi facă trupă muzicală, să picteze unghiile pisicii sau să-şi spele puloverele pe care ar vrea să le croşeteze. Acum, Matilda e contrariată: ori scrie prea multe lucruri într-o zi, ori scrisul ei e prea relaxat pentru casetele înguste şi scurte ale agendei. Matilda, ia o pauză!

Dacă s-ar uita la televizor, Matilda ar vrea să vadă SanoBuletin [Buletinul Sănătos, pentru cunoscători] în loc de ghici-prezicerile meteorologice cu vocabularul-circuit închis, care conţin cuvinte sperioase, ca umbrelă, cizme de cauciuc, fular şi pulover:

“Mâine vom avea în toată ţara uşoare dureri de cap, iar în Banat şi Crişana se aşteaptă şi averse de palpitaţii. Luni şi joi se preconizează îmbunătăţirea sistemului nervos, iar în weekend sunt şanse ridicate de alergii la polen şi PMS izolat, în Dobrogea şi judeţul Alba. Iata-ne în luna aprilie, surprinşi de o căldură sufletească neobişnuită pentru această perioadă şi nicio urmă de furtună într-un pahar cu apă. Atenţie mare la decolteurile senine! Veştile bune nu se încheie aici, epidemia de herpes se face tot mai rar simţită în emisfera nordică. Avem Joi la Bucureşti şi Focşani, Jeudi la Paris, Donnerstag la Berlin şi Jueves la Barcelona şi Madrid.”

Ei, parcă nu mai spune nimeni piua când te joci de-a bună ziua!

aprilie 08, 2009

O femeie, o poşetă

O femeie se grăbeşte să ajungă la un interviu. În timp ce se spală pe dinţi, îşi dă seama că e pe jumătate îmbracată. Cu periuţa în gură, aleargă în dormitor, se împiedică de poşeta care e aruncată pe jos, cade şi îşi rupe un dinte. Poşeta e deschisă, întoarsă cu fundul în sus. O femeie poate, în acelaşi timp, să se grăbească şi să plângă. Îşi şterge ochii, nasul, îşi ia pantaloni din dulap şi îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel, agendă, pliculeţ de zahăr, gumă de mestecat, aţă dentară, antiperspirant, bilet de tren, bilet de autobuz, cartelă de metrou, acadea, papiotă cu aţă neagră, broşă, pachet de şerveţele parfumate, mărţişor, fiole de rozmarin, vitamine, ruj, balsam de buze, cremă cicatrizantă, plasturi şi handsfree.

O femeie, când se grăbeşte, are timp să se uite în oglindă. Dintele ciobit se vede doar dacă zâmbeşte. O femeie decide să fie foarte serioasă la interviu. Îşi ia poşeta, se încalţă şi coboară scările, grăbindu-se fuga-fuga, uite o maşină!

O femeie, când se grăbeşte şi îşi rupe un dinte, ia un taxi ca să ajungă la interviu. Când scoate portofelul, fermoarul poşetei se agaţă de scaun şi, din nou, o femeie îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel, agendă, pliculeţ de zahăr, gumă de mestecat, aţă dentară, etc., etc...


După interviu, o femeie merge pe jos spre casă. O femeie merge pe jos când vrea să-şi demonstreze că e neobosită. Se opreşte la un supermarket, cumpără o rodie, un pomello, o salată verde, o sticlă de apă, roşii, ardei, pâine integrală, lapte şi cereale, detergent, balsam de rufe şi primeşte cadou o sacoşă ecologică în care le aşază pe toate. Sacoşa ecologică este grea. O femeie ştie acest lucru.

În drumul ei spre casă, o femeie aude un mieunat. Se opreşte, lasă sacoşa ecologică lângă o bancă şi, când vede pisica, o ademeneşte cu unghiile roşii ţup-ţup în braţe. O femeie are doar două mâini. Cu poşeta pe umăr, sacoşa ecologică într-o mână şi pisica în cealaltă, îi este foarte dificil să se deplaseze. O femeie decide să abandoneze sacoşa ecologică. I se pare o decizie bună, mai ales că, din cauza dintelui spart nu va reuşi să mănânce, iar, din cauza supărării cauzate de dinte, nu va avea chef să spele haine. O femeie e mulţumită de decizia pe care a luat-o şi îşi continuă drumul spre casă. Pisica miaună, se agită şi începe să zgârie. O femeie acceptă cu greu mieunelile şi mofturile, dacă nu sunt ale sale, aşa că aruncă pisica pe trotuar. O femeie scapă poşeta. Din nou, o femeie îşi umple la loc poşeta: telefoane, portofel, stilou, pix, carneţel etc., etc... În fine, o femeie ajunge acasă.

Iată cât de fidelă este o femeie poşetei sale!

martie 19, 2009

Happy Slow Motion Day!

Într-o staţie de tramvai obosită, terfelită, circulată - ştiţi cu toţii cum sunt -, în ziua cea mai leneşă din săptămână fără doar şi fără poate halucinantă, m-a răpit spectacolul în reluare al vieţii pe care vrem cu toţii să o schimbăm măcar zilnic. Să mai fi observat cineva pasiunea cu care oamenii merg alene, agale, cătinel sau poate să fi auzit valsul mişcării în reluare al suvurilor şi ratbului laolaltă, valsul numărul doi care face cercuri, nu valuri, nu prisme, nu iluzii optice?! Dmitri Shostakovich ar fi foarte mândru. Şi Euclid!

În momentul în care scriu acest text sunt fără doar şi fără poate out of my body, aşa că apreciază ortografia şi lasă substanţa pentru dimineaţa de duminică. Pentru că duminica se întâmplă lucrurile cu adevărat importane; goana după anafură, maratonul legumelor proaspete şi al pieselor de schimb pentru maşinile de tocat carne din obor, afterhoursul culturalo-ecologico-social din judeţul Dolj, unde se plantează pui de copaci cu hîrleţ de la sponsori şi sendviş de la organizatori. Atunci happy slow motion day se va fi oprit deja, lăsând în urma ei dulce ultim sfert de weekend, propice pentru ascultarea hiturilor aspiraţionale şi motivaţionale: “I Don’t Like Mondays”, “Blue Monday” şi, nu-i aşa, "Just another manic Monday". [nu dau linkuri, mi-e ruşine]

Apropo de dependenţă şi "dă-i drumul", recomand Norvegia şi Casiokids, cum zicea cineva pe last fm, "disturbingly addictive" două puncte

martie 15, 2009

Cum să faci sex cu cea mai bună prietenă

la aproape cinci dimineaţa, în ferentari, nicio casă nu mai poate dormi de grija lui mozart. care ascultă beethoven.
wikipedia s-a pomenit descheiată la sliţ, pe preşul de la uşă.
taxiurile şi-au luat pauza de cafea, gogoaşa în faţa singurei case din care curge muzică. casa cu pisici aristocrate. la a cincea oră, iubitul se ocupa doar cu somnul şi visele super-eroinate.
am ajuns la simfonia numărul nouă, se aude la balcon, la ureche, la portiţă ceva?! cum naiba să nu se audă! Lunii îi cad buclele în ropot de aplauze europene şi notele se pocnesc cu capetele de gard! Ne-apucă răsăritul până să îţi deschidem ochii! Suntem noi, inspiraţia şi zâmbetul de după, te-am readus pe blog, nu te bucuri? Ei, cum să nu... eram aşteptată, chemată pe scenă, şi întârziam ca o fată mare, hai, hai, doar nu o să te împiedici chiar acum. La ora asta, cincişiunu, care mai poartă pantofi?

februarie 13, 2009

maxima hazului şi a mobilizării

viaţa e aici
eu sunt în altă parte.

trebuie the dø

februarie 11, 2009

Mini Intervista

Spune-ne câteva cuvinte despre tine, Ladystarlight

Eu sunt sfioasă şi în faţa propriului meu laptop.
Laptop cu ocazia accidentului de pe ruta copywriter - pseudo director executiv soţie de şef şi casnică la dânsa în agenţie. Cumpărat ieri. (clap! clap!)
Ieri când am purtat ghiozdan pentru prima dată în ultimele 24 de luni. (booo!)
Luni, ultima zi serioasă de copywriter. (FCK money!)

Translate into English

a!
Copywriter on stand-by?
By all means I must change myself in this city. (a-haaa!)
City... this city... is missing the greatest invention in the whole universe (besides chocolate trees)
SUN!(wow) I'm missing a place a space a room of my own. (snif! snif!)

februarie 04, 2009

Reklamă


Avem prieteni şi prietenii organizează giguri drăguţe în pre-weekend.
Ca vineri să călcăm pe nori, luaţi aminte!

Malibu în Amzei (Teatrul Ion Creangă)

februarie 02, 2009

cummin' soon

ianuarie 30, 2009

Scrisul care prezintă clar şi simplu lucrurile complicate

pentru început: lumea e prea strâmtă ca să stăm uzi unii lângă alţii.
în plus: e ca şi cum aş face duş în plină stradă cu stropitoarea pe jumătate goală pic pic pic a rămas puţin săpun aici da, da după ureche.

până şi semnul meu de exclamare s-a deprimat, s-a plictisit, şi-a făcut adresă de mail, îţi dai seama ce opţiuni îi rămân unui semn de exclamare atunci când soare, vară, cald nu-s?! [retoric, desigur]
frumoasă chestiune avem în discuţie în miez de metroplă plângăcioasă la figurat, căci ploaia e pe val propriu în rolul ei de primadonă a iernii seci. ca la londonezi, ştim, ştim...
totuşi râdem căci avem ani în minus, păr în pe cap capete, nicio cicatrice notabilă, bani în buzunare în carduri în plus în minus, abonamente la telefon la taebo la messenger la cafea la ceai la prăjituri cu frişcă la party la libertate
abonamente
abonamente
ce cuvânt haios, ce şiretlic să zici mai multe cum ai zice literalmente.
şi antonimul lui opulenţă, vă rog, vă implor, să fie opulaenţă
mă rog.

ne aducem aminte de şcoală pentru o secundă? [iar retoric] Avem puţină ploaie, cum procedăm?
inventăm puţin soare, really!

am
mi am
revenit!

ianuarie 19, 2009

easy peasy lemon squeezy


“You know that is snowing on the street where I'm freezing?”
Said the girl to her mother and suddenly started sneezing.
“I know you're not wearing a hat or a coat
Cuz’ I can feel in my ear that you're a little bit cold”
“It's snowing, it's snowing, please concentrate a bit
I'll send you an e-mail with photos and a print
I'll draw you the winter, the snow, and the feeling…”
“You mustn't worry for that”, the mother replied
“Your schedule is so busy and you will…”
“Please mother, don’t start! Your foresight is denied!”
They both burst into laughter. The winter was still there:
the pretty cold and the dazzling snow layer.
They continued to talk over phone about exams and other cold troubles
This made the snowflakes grow bigger, similar to bubbles.
“We better talk later and when I’m inside
I’m afraid this snowing is not that easy peasy lemon squeezy!”
(The mother started to laugh, and send her girl a big imaginary hug)
“You’re right; we started to sound a little bit cheesy”.

ianuarie 17, 2009

Just heard

Aşa ca tine. Dai petreceri în scorbură. Acolo unde stai tu, într-un copac cu două camere, de la marginea pădurii, iar la parter e un vraci care vinde plante medicinale.
Fuck forever, Peter Pan!
Iîm feelin' very strange
That's cuz' it's a rave, Peter!
pan pan

ianuarie 13, 2009

Small Orange Stars (SOS)


I must quickly see a doctor to pamper my nose,

I’m afraid Small Orange Stars have also grown on my toes!


ianuarie 12, 2009

Băiatul care s-a transformat în fular

Băiatul care s-a transformat în fular n-avea habar
de andrele, de lână sau de fular.

De la frig s-a ales cu-n gust amar;
singur făcuse ceai cu ienibahar.

Spre seară, după chibzuială, cazul era clar:
„Trebuie sa-l vizitez pe bunul primar!”

Ciocănise la uşă, sfios şi precar.
Desigur că aduse cu el şi un dar.

„Fii bun şi dă veste să se poarte fular,
mi-e teamă că frigul aduce catar!”

Primarul răspunse cu ochii la dar:
„Baiete, e clar că tu ai un har!”

Din cap îi cădeau franjuri ca frunza de arţar,
iar gura de lână uscată ceru un pahar.

De la apa rece îl durea un molar
Şi faţa i se albise, era ca de var.

În timp ce băiatul se transforma în fular
se auzi răspunsul lui de ştrengar:

„Mulţumesc, domnule, e ereditar!”

ianuarie 11, 2009

Lumea e prietenoasă, mie-mi curge nasul!

Răceala e în tine.
Îţi schimbă culoarea pielii. Îţi schimbă vocea.
Fata se transformă în plapumă, băiatul se transformă în fular.
Şi ceaiul e împărtăşania, iubitul, prietenul cel mai bun, orgasmul şi începutul dependenţei de frunze care miros a bun şi au gust de bucăţică de rai, de vis, de sărutare inopinată, de ce vreţi voi. Răceala te face să crezi că o să fii mai bun; cât ai pocni din frunze medicinale, cât ai da naturaleţea lichidă pe gât, ce mai, o să fii mult mai bun, mă, ascultă la micuţa japoneză:

+ Cum e să treci prin viaţă cu nasul curgând? o întrebă ceainicul pe micuţa japoneză
- Te obişnuieşti... e ca şi ciclul: la început te fascinează, apoi nu mai vrei să vină. E totuna cu a te plânge de viaţă trecând dintr-un om în altul, zise ea, trăgându-şi nasul şi gândindu-se vai, ce gest şi vai, ce replică nepotrivită pentru o domnişoară de culoarea pielii ei.

În timp ce îşi băga nasul în ceainic pentru faimoasele inhalaţii cu ulei volatil de pin, micuţa japoneză se hotărî să dea pe faţă tot ce avea în suflet, ca pe o răceală devotată care vine mereu la cinci luni:

- Nu o să-mi mai număr prietenii ca pe găini, ceainicule!
+ De ce? Ouăle nu sunt suficient de nobile pentru micuţa japoneză?

În acest moment discuţia este întreruptă. E imposibil să mai răspunzi la întrebări atunci când îţi curge nasul.

ianuarie 09, 2009

Vorba lui Marin Sorescu

Nu ştiu ce am,
că, stând pe loc,
sunt hăt departe.


- Fabrini -

aiureli despre culoarea albă

când ninge, neapărat să cumperi lucruri albe. ca într-un rit fluşturatic să te închini la pluş, la două mărgele negre, la aţe de papiotă albă şi să murmuri, spre exemplu, cântece în limba greacă. Burtica de pluş alb e un trebuie când adormi lângă calorifer.

uite, aseară am murit puţin. crezând că am febră, am aţipit ca să visez un melc cărând în spate o vacă fără coarne, vaporoasă ca un nor de lapte, cu un cuib aşezat pe cap ca o pălărie din care ciuguleau boabe de mazăre două fantome prietenoase - Petru Şaptepăcate şi Asteroluna. iar când am deschis ochii, se auzeau the streets. nu pricepi? eu nu adorm niciodată cu muzică.

iată şi dimineaţa s-au tras perdele şi uimire! dacă nu ajunsesem în rai, cu siguranţă mă trezisem într-o nucă de cocos.

ianuarie 06, 2009

La ţanc şi nu altceva!

Nu încape loc de îndoieli şi îndoituri. În oraşul stelar toată lumea aflase deja că brevetul de om obişnuit va fi luat. Foşti cunoscuţi de cazarmă închinau ceşti de ceai negru cu lapte şi se declarau mulţumiţi că ard gazul de pomană. „Complezenţă până la moarte”, strigau ei, în timp ce dădeau ceaiul fierbinte pe gât şi aruncau linguriţele în trecători. Unul dintre ei, veteran cu master în ridicat două degete, a comandat lapte condensat pentru toată lumea. Cum toţi se serveau cu inocenţă, apele continuau să fie îngheţate până după miezul nopţii.

Ulterior, în drumul lor spre un scaun cald şi gol (paradoxul seratelor cu ceai), vârfurile bocancilor au ştirbit bordurile şi temeliile florăriilor, de atâta emoţie naivă. Prin difuzoarele de la Ateneu s-a dat drumul la colinde africane peste toată Calea Lactee. Deasupra librăriei Cărtureşti (micuţa de la Universitate, o ştiţi) flutura de unul singur un steag roşu de pe care (oricine l-a visat pe Kafka) se putea citi şi înţelege: „Au reuşit cu toţii! Nişte fericiţi în pivniţele lor cu melancolii inutile”. Cu carte de muncă, aş putea să adaug.


Chiar acum mi se pare că Şerban Foarţă ar trebui să scrie nume de dulciuri.


Însuşi Dumnezeu s-a oprit din citit liturghiile plătite duhovnicilor muritori încă de dimineaţă, cu ocazia Bobotezei, şi s-a uitat spre teancul de cărţi stivuite în piaţa Hurmuzachi, adunate acolo pentru examenul de brevet. Dumnezeu avea să-şi încalce deadline-ul, iar ruşii abia aşteptau un motiv ca să propăvăduiască Siberia în gaura neagră a minţilor banale. Grămada de cărţi avea forma unei piramide nazale care
creştea – se vedea stadionul Liei din vârful ei
se umfla – autobuzul 104 se găsea nevoit să oprească pe contrasens
refula – din ciupercile metalice ieşea fumul lăptos care mâzgâlea ferestrele sălii de fitness. „Muşchii abdominali nu vor mai fi ce-au fost”, şuşoteau vânzătoarele de vâsc de la gura de metrou.

Nici n-am apucat să pun punct că m-am trezit cu o carte deschisă şi cu un text liner fosforicios între două degete, subliniind cu frenezie toate majsculele. Şi în loc să-mi notez numele în brevetul de om obişnuit, am scris câteva propoziţii pe care trebuie să le ţin minte, după cum urmează:

până în februarie: La cinci minute de Institutul Francez.
până în martie: Parizienii preferă zorelele.
până în aprilie: La Madrid, vă rog.
până în mai: La mulţi ani!
până în iunie: Toate drumurile duc unde trebuie să ducă.
până în iulie: Ascultă morile de vânt!

Atât, deocamdată; începuturile mă fâstâcesc. N-aş vrea ca şi primăvara asta să povestesc despre cum e să te îndrăgosteşti în Bucureşti ca să faci vara în Vamă sau invers.