ianuarie 06, 2009

La ţanc şi nu altceva!

Nu încape loc de îndoieli şi îndoituri. În oraşul stelar toată lumea aflase deja că brevetul de om obişnuit va fi luat. Foşti cunoscuţi de cazarmă închinau ceşti de ceai negru cu lapte şi se declarau mulţumiţi că ard gazul de pomană. „Complezenţă până la moarte”, strigau ei, în timp ce dădeau ceaiul fierbinte pe gât şi aruncau linguriţele în trecători. Unul dintre ei, veteran cu master în ridicat două degete, a comandat lapte condensat pentru toată lumea. Cum toţi se serveau cu inocenţă, apele continuau să fie îngheţate până după miezul nopţii.

Ulterior, în drumul lor spre un scaun cald şi gol (paradoxul seratelor cu ceai), vârfurile bocancilor au ştirbit bordurile şi temeliile florăriilor, de atâta emoţie naivă. Prin difuzoarele de la Ateneu s-a dat drumul la colinde africane peste toată Calea Lactee. Deasupra librăriei Cărtureşti (micuţa de la Universitate, o ştiţi) flutura de unul singur un steag roşu de pe care (oricine l-a visat pe Kafka) se putea citi şi înţelege: „Au reuşit cu toţii! Nişte fericiţi în pivniţele lor cu melancolii inutile”. Cu carte de muncă, aş putea să adaug.


Chiar acum mi se pare că Şerban Foarţă ar trebui să scrie nume de dulciuri.


Însuşi Dumnezeu s-a oprit din citit liturghiile plătite duhovnicilor muritori încă de dimineaţă, cu ocazia Bobotezei, şi s-a uitat spre teancul de cărţi stivuite în piaţa Hurmuzachi, adunate acolo pentru examenul de brevet. Dumnezeu avea să-şi încalce deadline-ul, iar ruşii abia aşteptau un motiv ca să propăvăduiască Siberia în gaura neagră a minţilor banale. Grămada de cărţi avea forma unei piramide nazale care
creştea – se vedea stadionul Liei din vârful ei
se umfla – autobuzul 104 se găsea nevoit să oprească pe contrasens
refula – din ciupercile metalice ieşea fumul lăptos care mâzgâlea ferestrele sălii de fitness. „Muşchii abdominali nu vor mai fi ce-au fost”, şuşoteau vânzătoarele de vâsc de la gura de metrou.

Nici n-am apucat să pun punct că m-am trezit cu o carte deschisă şi cu un text liner fosforicios între două degete, subliniind cu frenezie toate majsculele. Şi în loc să-mi notez numele în brevetul de om obişnuit, am scris câteva propoziţii pe care trebuie să le ţin minte, după cum urmează:

până în februarie: La cinci minute de Institutul Francez.
până în martie: Parizienii preferă zorelele.
până în aprilie: La Madrid, vă rog.
până în mai: La mulţi ani!
până în iunie: Toate drumurile duc unde trebuie să ducă.
până în iulie: Ascultă morile de vânt!

Atât, deocamdată; începuturile mă fâstâcesc. N-aş vrea ca şi primăvara asta să povestesc despre cum e să te îndrăgosteşti în Bucureşti ca să faci vara în Vamă sau invers.

2 comentarii: