Happy Slow Motion Day!

Într-o staţie de tramvai obosită, terfelită, circulată - ştiţi cu toţii cum sunt -, în ziua cea mai leneşă din săptămână fără doar şi fără poate halucinantă, m-a răpit spectacolul în reluare al vieţii pe care vrem cu toţii să o schimbăm măcar zilnic. Să mai fi observat cineva pasiunea cu care oamenii merg alene, agale, cătinel sau poate să fi auzit valsul mişcării în reluare al suvurilor şi ratbului laolaltă, valsul numărul doi care face cercuri, nu valuri, nu prisme, nu iluzii optice?! Dmitri Shostakovich ar fi foarte mândru. Şi Euclid!

În momentul în care scriu acest text sunt fără doar şi fără poate out of my body, aşa că apreciază ortografia şi lasă substanţa pentru dimineaţa de duminică. Pentru că duminica se întâmplă lucrurile cu adevărat importane; goana după anafură, maratonul legumelor proaspete şi al pieselor de schimb pentru maşinile de tocat carne din obor, afterhoursul culturalo-ecologico-social din judeţul Dolj, unde se plantează pui de copaci cu hîrleţ de la sponsori şi sendviş de la organizatori. Atunci happy slow motion day se va fi oprit deja, lăsând în urma ei dulce ultim sfert de weekend, propice pentru ascultarea hiturilor aspiraţionale şi motivaţionale: “I Don’t Like Mondays”, “Blue Monday” şi, nu-i aşa, "Just another manic Monday". [nu dau linkuri, mi-e ruşine]

Apropo de dependenţă şi "dă-i drumul", recomand Norvegia şi Casiokids, cum zicea cineva pe last fm, "disturbingly addictive" două puncte