Das Spiegel

Pe Albă-ca-Zăpada o ştiu încă de când aveam trei ani. Locuia într-o carte cu multe poze. Îi avea vecini pe Lizuca şi pe Albastră-ca-Cerneala. Avea un păr de invidiat, o mamă vitregă, un tată care apărea episodic, şapte pitici şi un destin bine pus la punct. Iar mamei ei îi plăceau merele, pieptenele de aur, otrava şi avea o obsesie cu oglinda şi oglinditul. Atunci nu prea o înţelegeam. Acum am dat peste un alt mod de a privi oglinda. Am zis privit? Voiam să spun ascultat.