Sleep it over, baby *

Între patul din dormitor şi bucătărie sunt cam opt metri de hol. Un hol pe care este aşternută gresie. Chiar dacă faci eforturi să mergi tip-til, tot se aud papucii târâţi anevoie spre baie. Şi mai este o uşă de la celălalt dormitor, de care m-am lovit azi-noapte. Am dat cu nasul în ea ca într-o pernă. N-am simţit mare lucru, dar am făcut zgomot. Şi am râs tare. La trei dimineaţa aveam chef de râs. Unde mai pui că mă alesesem cu o vânătaie! Te-am trezit şi am început să-ţi povestesc ce mi s-a întâmplat. Trebuia să afli. Atunci. Peste două ore n-ar mai fi fost la fel de amuzant. Funny, cum zic eu. Chiar şi în zori, fără să mă fi spălat pe dinţi, cu părul claie peste ochi tot funny zic. Apropo, ai văzut cât de aiurea îmi stă părul dimineaţa? Parcă aş purta o perucă. Una din acelea pe care le vezi în culise, la teatru şi care nu au nicio întrebuinţare. Pur şi simplu lâncezesc pe un colţ de scaun, lucesc în lumină şi par să îşi aştepte rândul. Şi părul unui câine mort luceşte, ştii? Mda, cu imaginea unei peruci sau cu a unui hoit aduce părul meu. Fără miresme. Ca pe sticlă.

Te trezisem, deci. Erai lungit pe burtă şi ai deschis un singur ochi. Mă priveai foarte curios şi, după ce ţi-am povestit ce mi se întâmplase, ai zâmbit scurt. "Cât e ceasul?", m-ai întrebat şi ai căscat leneş ca motanul care se prefăcea că doarme sub pat. Apoi te-ai ridicat, ai sărit în faţa ferestrei şi ai privit tramvaiul care trecea alene, ca o omidă cheală, de metal. Mă cocoţasem iar în pat şi mă alintam cu nasul în pernă, cu toate că mă nedumerea comportamentul tău atât de natural. "Nu am ceas!". Ai căutat printre stele o crăpătură în întuneric şi ai strâmbat din nas. "E trei şi douăzeci!". "Bine, măi, că eşti tu deştept"! Pe toate le ştii mai puţin cine sunt eu şi de ce te-ai trezit lângă mine. Ştii cum să mănânci şi cum se deschide televizorul, că pantalonii îmbracă picioarele şi uneori au şi curea, iar fularul se strânge în jurul gâtului. Ştii cum să cobori cu liftul şi să foloseşti filtrul de cafea, cum să te joci cu pisoiul meu dolofan şi cum să ţii un stilou ca să scrii caligrafic. Ştii să mă săruţi şi să mă întrebi mereu dacă nu am uitat să-mi iau anticoncepţionalele, ştii să găteşti paste şi să deschizi o cutie de bere şi o sticlă de vin. Pe toate lucrurile mărunte le ştii.

Dar nu ştii că în fiecare dimineaţă o luăm de la capăt şi îţi povestesc cum ne-am cunoscut şi unde, cu ce eram îmbrăcată şi care au fost primele cuvinte pe care mi le-ai şoptit. E adevărat că de fiecare dată am schimbat câte un detaliu sau am înflorit întâmplările, dar, oricum ai privi situaţia, nu ţi-au făcut rău poveştile mele mângâiate, scoase zilnic din altă cutie. Odată ţi-am zis că ne-am cunoscut într-o cabină de probă, la Zebra. Încercam în zadar să îmi închei fermoarul unei rochii de catifea, când ai dat tu buzna cu două cămăşi în carouri. Imaginează-ţi, eu nu am purtat niciodată catifea, iar ţie nu ţi-a plăcut să porţi cămaşă nici măcar când i-ai cunoscut pe părinţii mei. Mă aflam, deci, în cabină. M-am uitam la tine cu o sprânceană ridicată şi, cu buzele ţuguiate, te-am întrebat ce dracu crezi că faci. M-ai privit cuminte şi mi-ai şoptit o singură propoziţie: "Fă-mi loc!" Şi ţi-am făcut! Mai întâi în rochie, apoi în pat, în casă şi în fiecare dimineaţă de-a mea. Îţi plăcea ce povesteam şi aproape mereu puneai întrebări. Erai singurul meu ascultător, iar eu eram ca o scriitoare ratată care-şi citea în fiecare zi, din memorie, pasaje din singurul roman pe care îl scrisese în urmă cu o sută de ani. Halal pereche, nu crezi? Un om fără memorie şi o femeie cu prea mult timp liber.

Azi-noapte însă a fost diferit. Te-am trezit când dormitorul era scăldat încă în beznă. Nu te-ai mai speriat ca altădată. Nici nu te-ai grăbit să mă întrebi cine sunt. Priveai când pe geam, când la mine şi erai foarte calm. Te-ai apropiat de pat şi te-ai aplecat să-mi miroşi părul. Aveai ochii umezi şi îţi simţeam respiraţia puternică în ceafă. "Cum miroase un câine mort?", m-ai întrebat ca un copil curios şi ai sărit în pat, lângă mine. Poate că, alături de a-ţi pierde speranţa cel mai mare păcat rămâne să minţi. Probabil cu gândul ăsta mi-am început mărturisirile câteva ore mai târziu. Nu mai voiam să te mint nicio clipă. Ne cunoscusem cum ne cunoscusem şi nu făcusem sex de la prima întâlnire. Povestea mea picantă s-a transformat într-o amintire dulceagă şi caldă care ne-a adormit rapid. Cândva îţi voi spune tot adevărul. Poate că doar aşa o să-ţi aminteşti cine eşti, cine sunt, ce mai vrei, ce mai gândesc şi că aseară m-ai întrebat dacă vreau să fiu soţia ta.

-----------------------------------------
* A la 50 First Dates - mushy, mushy movie