parcă aşa

De la ce porneşte ideea aia care te loveşte din senin şi e atâta de stupidă încât pocneşti de râs vreo oră, apoi povesteşti la toţi prietenii şi nici unul nu râde, dar ţie tot ţi se pare amuzant? Ah, da, de la... ţigară!

Nimic nu se compară cu un chicotit între două prietene extenuate, mai ales la miezul nopţii, cu o scrumieră în faţă. Nu ştiu despre alţii, dar pentru mine ţigara e ca o extensie a ideilor împrăştiate. Nu mă face mai creativă, nici vorbă, dar e o scuză perfectă pentru momentele în care cad pe gânduri sau mă uit în gol. Fumez şi privesc tâmp prin televizor, monitor, dulap sau frigider, dar fumez, deci nu-s dubioasă. Uneori mă loveşte câte o idee, alteori rămân aşa până mă ciupeşte vreo gâză sau până sună telefonul.

Iar dacă fumez pe balcon, deja trec la un alt nivel, cel de socializare cu vecinul de lângă, care e mai tânăr decât mine cu 4 patru ani şi care fumează doar după ce adorm părinţii. Dacă fumez cu Anca, scot perle şi inventez verbe ca substitut pentru fraze obositoare şi superficiale. Aşa ne-am pomenit cu "a (mă) placa", sinonimul scurt al "îmi întind părul cu placa" şi explicaţie succintă pentru ambiguu-ul "mă întind", care o contraria mereu pe Andreea cea care caută noduri în papura frazei: "Stai tu, că o întind pe Irina". Mda, parcă vorbeam de fumat...