Singură mi-am ales să trăiesc în cazanul ăsta de capitală fierbinte, învelită în beton şi tot singură m-am plimbat azi la umbra celor patruzeci şi două de grade doar ca să fac impresie bună unor străini care deţin mai mult de două case.
Aseară nu ştiam exact de ce m-am tuns, dar azi mi-am dat seama că niciun proprietar, baron sau administrator feudal nu avea cum să-i reziste unei pseudo-păpuşi cu păr scurt ondulat, care zâmbeşte timid şi poartă tenişi mărimea treizeci şi şase. Aveam ochelarii cuminţi şi un tricou care îmi ascundea buricul şi bustul şi poate că mi-ar fi ascuns şi braţele dacă nu erau cele patruzeci şi două de grade despre care vorbeam. După un tur scurt cu un ghid de vârsta mea, în persoana juniorului familiei, mi-am listat impresiile doar prin zâmbete şi "îhîm"-uri: dormitoare mari cu două paturi, masă televizor cu televizor (uau!) şi cablu, internet la unsprezece dolari, giga balcon pe care pot sa-mi deschid terasă, hol lung, baie îngrămădită, fără ochi de geam, maşină de spălat lipsă, mobilă bucătărie ca la bunica (înainte să-şi tragă termopane), ciment, cred, că nu ştiu cum se cheamă şi nici parchet laminat gri nu cred că există, trei pahare cu Coca-Cola (ediţie limitată) şi un milieu de... lână. Parcă era albastru. Dunno.
Juniorul îmi tot repeta că am net şi toate facturile plătite la zi, maică-sa îşi mângâia mustaţa şi îmi turna mereu Fanta în pahar (de Cola, evident!!!), eu mă gândeam că la parter e MegaImage şi Raiffeisen şi Optinova şi aprozar din ăla de demult şi minimarket şi tâmplărie PVC (what for?) şi un magazin cu haine pentru copii (hihi!)
Apoi a urmat mini-interviul: "unde eşti studentă?" - "mda, publici... înţeleg", urmat de "dar fratele tău?" - "vai, la ecologie?! grozav domeniu! bravo lui", şuierat prin rotocoale de Kent lung "fumezi?" - "A, nu?! Ciudat... adică bine...", şi semnat cu "fetele care au stat înainte aici s-au măritat! Tu ai prieten?"- "Aproape". Na, ce era să zic?
Am citit contractul ca pe un testament extrem de valoros (de vreo două ori), am bătut palma (aşa ca la întâlnirile extrem de fructuoase), tanti expertă în imobiliare mi-a şterpelit comisionul (ce mai rânjea la bancnotele alea!), am semnat (pfiu), am zâmbit (mda, bine), le-am mulţumit că m-au lăsat fără o căruţă de bani (ouch!) şi am tăiat-o înapoi la serviciu prin aerul atât de plăcut al celor patruzeci şi două de grade de azi (god dammit).
Soooo... cre'că tocmai m-am făcut cu o casă!
Aseară nu ştiam exact de ce m-am tuns, dar azi mi-am dat seama că niciun proprietar, baron sau administrator feudal nu avea cum să-i reziste unei pseudo-păpuşi cu păr scurt ondulat, care zâmbeşte timid şi poartă tenişi mărimea treizeci şi şase. Aveam ochelarii cuminţi şi un tricou care îmi ascundea buricul şi bustul şi poate că mi-ar fi ascuns şi braţele dacă nu erau cele patruzeci şi două de grade despre care vorbeam. După un tur scurt cu un ghid de vârsta mea, în persoana juniorului familiei, mi-am listat impresiile doar prin zâmbete şi "îhîm"-uri: dormitoare mari cu două paturi, masă televizor cu televizor (uau!) şi cablu, internet la unsprezece dolari, giga balcon pe care pot sa-mi deschid terasă, hol lung, baie îngrămădită, fără ochi de geam, maşină de spălat lipsă, mobilă bucătărie ca la bunica (înainte să-şi tragă termopane), ciment, cred, că nu ştiu cum se cheamă şi nici parchet laminat gri nu cred că există, trei pahare cu Coca-Cola (ediţie limitată) şi un milieu de... lână. Parcă era albastru. Dunno.
Juniorul îmi tot repeta că am net şi toate facturile plătite la zi, maică-sa îşi mângâia mustaţa şi îmi turna mereu Fanta în pahar (de Cola, evident!!!), eu mă gândeam că la parter e MegaImage şi Raiffeisen şi Optinova şi aprozar din ăla de demult şi minimarket şi tâmplărie PVC (what for?) şi un magazin cu haine pentru copii (hihi!)
Apoi a urmat mini-interviul: "unde eşti studentă?" - "mda, publici... înţeleg", urmat de "dar fratele tău?" - "vai, la ecologie?! grozav domeniu! bravo lui", şuierat prin rotocoale de Kent lung "fumezi?" - "A, nu?! Ciudat... adică bine...", şi semnat cu "fetele care au stat înainte aici s-au măritat! Tu ai prieten?"- "Aproape". Na, ce era să zic?
Am citit contractul ca pe un testament extrem de valoros (de vreo două ori), am bătut palma (aşa ca la întâlnirile extrem de fructuoase), tanti expertă în imobiliare mi-a şterpelit comisionul (ce mai rânjea la bancnotele alea!), am semnat (pfiu), am zâmbit (mda, bine), le-am mulţumit că m-au lăsat fără o căruţă de bani (ouch!) şi am tăiat-o înapoi la serviciu prin aerul atât de plăcut al celor patruzeci şi două de grade de azi (god dammit).
Soooo... cre'că tocmai m-am făcut cu o casă!
later edit: în vreme ce mă îndreptam spre uşă, doamna drăguţă a sărit cu ospitalitatea şi bunăvoinţa specifice unei bucătărese: "dacă vrei, pot s-aduc în camera aia un covor mai mare... da' dacă umblaţi încălţaţi prin casă, nu-mi dau Persanul pe mâna voastră" ....mmmbine
ciment cred ca se refera la "mozaic"
RăspundețiȘtergere