de-a şoarecele şi pisica

[Poveste pentru PaB]
Am transpirat un pic pentru promisiunea pe care am scăpat-o la sfârşit de săptămână, dar după ce am încheiat-o am chicotit de una singură. Uneori o iau rău de tot pe arătură.


Iubito, ti-am promis ca iti povestesc cum am cunoscut-o, fara ocolisuri si fara niciun fel de jena. Curiozitatea ta pisiceasca e de vina pentru scrisorica electronica pe care tocmai o astern aici, asa ca, te rog mult sa nu strambi din nas sau sa te superi. Nu esti in pericol. Deloc. Poate doar eu.

Am intalnit-o aseara, dupa cateva zile in care vorbeam destul de rar. O cam trageam de limba pentru ca imi placea cum se joaca in cuvinte, cum imi intoarce replicile ca pe niste file transparente dintr-o carte. Mie imi plac metaforele si versurile scoase din chitara, dar asta stii deja, asa ca nu o sa insist. Cum incepusem sa-ti spun, eram curios sa vad cine e in spatele textelor. Ma gadila cumplit un gand pacatos ca m-ar putea seduce. Tocmai de asta m-am urcat in tren si am plecat la Bucuresti. Stai! Continua sa citesti si nu da ochii peste cap. Cat am vorbit, virtual si doar in timpul zilei, mi-a povestit despre iubitii ei ciudati, despre indie rock si Amsterdam. N-a intarziat deloc. Ba mai mult decat atat, era deja acolo cand am intrat in parc. Am vrut sa o sarut. Pe obraz, pe nas sau pe frunte. Nu stiu ce era in mintea mea, dar aveam impresia ca ma indeamna telepatic sa ii dau ceva de-al meu atunci, imediat dupa ce ii spusesem “Buna. Eu sunt Bogdan.” Cand am intrebat-o ce face mi-a zis ca povesti. Eram contrariat si zau daca reuseam sa inteleg incotro bate campii. “Cum adica faci povesti?”. “Adicatelea le vad in vis, le scot din mine, pe bucatele sau intregi, depinde de noroc, le cos cu creioane de carbune, dupa care le azvarl in tastatura si le pictez cu cerneluri dubioase fara sa am pensule. Apoi astept o zi-doua sa se usuce culoarea si incep sa le vand la necunoscuti, la prieteni, cui se nimereste sau cui a facut comanda.” “Si exista o nomenclatura pentru asta?” “Ihi… copywriter” Ma uitam crucit la ea si nu intelegeam mare lucru. Mi-am inclestat gura ca nu cumva sa zic vreo prostie si am zambit tamp.

Arata frumos, sa stii. Purta o fusta pana la genunchi pe care o aranja mereu cu degetele de parca i-ar fi ridicat-o vantul sau vreun pusti neastamparat de prin parc. Ah, ne-am dat intalnire in Cismigiu, imediat dupa ce a apus soarele si a inceput sa adie praful cald prin Bucuresti. Cel mai mult imi placeau cerceii ei rotunzi si verzi, de lemn sau plastic, asa cum nu am vazut la tine niciodata. Nu avea inele si nimic agatat la gat. In maiou avea prinsa o insigna mare cu o japoneza pitica despre care mi-a zis mai tarziu ca ii seamana. Ea ei sau ei ea, n-am inteles prea bine. Apoi a tacut si m-a lasat sa povestesc. I-am spus cate ceva despre tine si m-am laudat o vreme cu tot ce mi se parea mie ca trebuie sa afle o fata la prima intalnire. Am incercat sa o sperii vorbind despre sex. N-a tinut. Pentru ca a inceput sa isi deseneze fanteziile deasupra lacului in cuvinte aliniate, gesticuland cu degetele, cu palma, razand scurt si zambind complice doar din ochi. Se uita direct la mine, fara sa roseasca si fara sa plece privirea in pamant. Ma excita cumplit si nici macar nu stiam cum arata fara haine. Iar felul in care mesteca guma ma ducea cu gandul la diminetile somnoroase in care nu vrei sa gusti nimic altceva decat bucatele de piele sarata, degete micute cu unghii date cu lac, talpi rozalii si suvite de par umed, lipite de gat.

Am ras mult amandoi. De oamenii care isi plimbau animalele si de vanzatorii de seminte. Ne-am jucat de voyeurii langa bancile cu pensionari si le-am comentat partidele de sah. Am vorbit despre sex oral si despre parolele de mail. “Nu inteleg de ce nu vrei sa-mi spui parola mailului tau, dar ai incredere sa facem sex fara prezervativ!” “Daca facem sex suntem doar eu si tu, pe cand mailul inseamna eu si ceilalti.” Ii place sa se joace. E mai ceva ca mata lui Creanga cu motoceii agatati de pridvor. Si are o sclipire ciudata in ochi. Ca papusile de ceara sau ca oamenii care ascund lucruri de dragul de a parea interesanti. Oricum, mi-a placut. Si poate o sa-mi mai placa. Atat timp cat nu o sa inceapa sa minta.


La sfarsit am iesit din parc direct in strada si ne-am uitat dupa magazine. Voia acadele sau macar guma colorata. Guma. Iar guma. Si nu se oprea din pocnit baloanele de guma. Dupa cateva minute voiam sa o iau acasa. Sa o culc in pat, langa mine si sa i-o prezint mamei: “Buna dimineata mama! Ea este noua mea prietena.” Am scuturat din cap. Ea m-a privit speriata si m-a intrebat daca vreau sa plec. Sincer, voiam. Pentru ca altfel as fi prins rasaritul langa ea, povestind despre tine, despre vise si despre calatoriile mele indraznete. Se facuse ora 1 si noi ne intorsesem pe bancile din parc. Nu era nici cald, nici frig. Nu ma gandeam deloc la tine, o vedeam doar pe ea si incercam sa ghicesc daca si a doua oara o sa mi se para la fel de interesanta. M-a trezit ea cu un strigat sugrumat, de parca ar fi inghitit heliu toata seara. Voia sa plece. Fara mine. Fara sa-mi promita ca o sa ne mai vedem. Am incercat sa mai trag de timp si sa-I mai povestesc cate ceva. “In weekend plec in Vama. Cu un Zafira pe post de cort. Cu o barca sub mine. Cu nisip in chiloti. Cu gandul in apa adanca.” Nu a spus nimic. A zambit pentru a mia oara ca un copil cuminte si mi-a zis noapte buna. Si… ah, m-a sarutat pe obraz asa cum fac oamenii care iti sunt dragi: lung si umed. A iesit din parc, a facut cativa pasi si s-a urcat in autobuz. Iar inainte sa se inchida usile, s-a intors si mi-a strigat cu patos: “Sa ma visezi!”.


Azi m-am trezit cu gandul la ea. Nu o visasem, cu toate ca incepusem o fantezie cu ea, chiar inainte sa adorm. Zambeam in sinea mea pentru ca incercam sa mi-o imaginez ca un puzzle pentru copii. Amuzanta si usoara. Doar in felul asta cred as fi putut sa o conving sa doarma cu mine. Acum sunt in pat, cu laptopul in brate si ma uit la pozele cu noi. Cred ca o sa-ti cumpar o pereche de cercei mari din lemn verde, ce zici?


Bogdan