cutia cu pistrui

Nu ştiu unde mi-au zburat toate ideile, nici când sau cum. Ştiu că m-am trezit azi cu mintea goală şi cu buzele uscate. Bogdan dormea lipicios lângă mine şi sforăia decent. Îşi dezbrăcase peste noapte tricoul. În palma lui ţinea palma mea. Zâmbea prin somn . Răsufla fierbinte. Înainte să plec, l-am trezit. Mi-a zis că mă iubeşte. Mai întâi din priviri, apoi cu pleoapele închise. Bogdan e un prieten bun şi un copil răsfăţat, care cunoaşte cele mai ascunse scenarii de persuasiune. Dacă nu m-ar strânge în braţe ori de câte ori are vreun exces de afecţiune, poate că l-aş iubi mai puţin. Şi mai puţin l-aş iubi dacă nu ar fi sincer şi nu mi-ar spune cu patos că sunt o scorpie când îl cert sau că mă urăşte când nu vreau să-l alint. Ah! Mi-am amintit. Ideile mi-au zburat azi-noapte când am coborât din maşină şi am intrat în casă. Am dat peste patru gandaci care vizitau bucătăria. Mi-am golit atunci mintea de scârbă, de clemenţă, de lene şi i-am omorât. Bogdan ar fi fost mândru de mine, daca nu i-aş fi lăsat urme de tenişi pe pereţii albi. Dar nu m-a certat. M-a întrebat doar : "Ce a fost în capul tău?" şi apoi m-a chemat la somn. Mi-a fost bine aseara aşa, cu mintea goală. Am adormit într-o secundă şi am visat ca Bogdan e fratele meu mai mare. Când m-am trezit l-am privit pentru câteva secunde şi am încercat să-i număr pistruii. Erau prea mulţi şi deja ameţisem din cauza căldurii. M-am îmbracat, i-am sărutat un obraz şi am plecat pe străzi cu mintea goală, căutând să o umplu cu atâtea idei câţi pistrui are Bogdan.