Pe Cristi nu-l vazusem de vreo 2 ani. Ciudat lucru, nici unul dintre noi nu simţea că a trecut mai mult de jumătate de lună. Am împărţit o masă la Edgar's şi ne-am descusut orele, lunile, anii. "Te văd foarte entuziastă. Plină de energie şi de chef de întors lumea pe dos." M-am uitat la el cu un singur ochi. Nu dormisem deloc cu o noapte în urmă. "O fi..." În primele 10 minute mi-a părut neschimbat. Ceea ce înfricoşător. Nu credeam că oamenii pot fi atât de constanţi în idei, în perspective şi, mai ales, în obiceiuri. Dar, faţă de 2005, când l-am văzut ultima oară, e mai optimist, mai mândru de realizările lui, mai îndrăzneţ şi de două ori mai vorbăreţ. M-a copleşit cu întrebări şi s-a grăbit să îmi răspundă tot el. "No, povesteşte-mi despre tine!" Ce fel de rugăminte mai voia să fie şi asta? Cu ce puteam să încep? Mai ales că nu-mi place să vorbesc aiurea despre mine. Şi dintr-odată, fără niciun avertisment prealabil, fără nici un preludiu de politeţuri, chiar mi-a picat prost. Aşa că, în loc de răspuns, i-am zâmbit dulceag şi l-am luat de mână. "Hai să nu spunem nimic. Nu ţi-e dor de linişte?" Aş fi închis ochii, dacă nu m-aş fi simţit vinovată că îi tai din elan. Aşa că l-am îndemnat să povestească el primul. Şi a început. Iar eu, l-am privit aproape o oră vorbind despre vânzări şi tabere pentru copii, despre şeful lui american, despre alpinism şi despre ultimul rucsac Samsonite pe care şi-l cumpărase cu câteva ore în urmă. De câte ori a făcut câte o pauză, am intervenit eu cu câte un detaliu. Mai mult de "sunt cam obosită" şi "da, îmi place ce fac" nu a reuşit să scoată de la mine. Am stabilit să ne vedem şi a doua zi, înainte să plece la aeroport. Bănuiam încă de atunci că nu ne vom întâlni. Ştia şi el, probabil. Cu toate astea, ne-am promis că ne sunăm. Într-adevăr, am uitat. Îmi imaginez că şi el. Însă, peste alţi doi ani, o să ne reîntâlnim şi o să luam loc pe o bancă sau pe un scaun sau pe trepte în faţă la Intercontinental, şi ne vom minuna, ca şi acum 2 saptămâni, cum de am rămas la fel de apropiaţi. Între timp, aştept să-mi trimită poze din Viena şi mailuri cu salutări tuma' de la Cluj. Totuşi, poate îmi fac bagajele şi mă urc în tren - m-a rugat de prea multe ori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu