Când vine vorba de droguri, indiferent dacă se dau cu reţetă sau nu, oamenii tind să folosească acelaşi ton impresionabil, amestecat cu o mână de cuvinte pompoase pe care nu le-au înţeles niciodată suficient de bine.
Subiect: o gaşcă de prieteni care fumează din foiţe de staniol versus o gaşcă de bătrânele proaspăt scoase din perfuzii, de la Spitalul Universitar
Locaţie: o staţie de RATB
Atmosferă: you got served
Într-o parte, sunt tinerii euforici, care îşi trăiesc fanteziile în onomatopee şi hiperbole, având senzaţia unor trip-uri neapărat emoţionale, sexuale sau morbide. De cealaltă parte, sunt monologurile succesive ale unor bătrânele sub efectul antibioticelor de peste weekend, cu poveşti lacrimogene despre rinichi, ficat, inimă şi apă la cap. De fapt, sunt monologuri cu aceleaşi trip-uri senzoriale. Euforia din staniol poate fi atât de uşor confundată cu lichidul din perfuzii, încât, la nivel semantic, cuvintele tinerilor dezechilibraţi nu diferă cu nimic de cele ale bătrânelor ameţite. "Credeam că o să mor" adunat cu un "Doamne, ce fel a fost!", înmulţit de trei ori cu "vai!", adunat cu "Ai idee?", totul ridicat la puterea douzeci. Concluzia: "N-am simţit niciodată aşa ceva". Ar fi totuşi o diferenţă de exprimare; bunicile cu "dumneavoastră" versus euforicii cu "frate".
În final, totul se reduce la ce ştii tu că îţi intră în sânge. Pentru că senzaţiile pornesc din imaginaţia ta şi din dorinţa de a nu mai depinde de tine. Iar autocompătimirea este constanta obligatorie pe care nu uiţi să o foloseşti de cate ori vrei să arăţi că eşti neajutorat. În momentul în care ajungi în starea de maximă altitudine emoţională, începe să-ţi fie frica şi te apuci să strigi ca nebunul "Nu vreau să mor!". Ei bine, eu cred că vreţi să muriţi. Şi voi, tineri euforici şi voi, bătrânele plictisite. Eu cred că v-ar plăcea ca măcar o dată să aveţi dreptate. Să vă întoarceţi la prieteni sau familie sub formă de fum sau de antibiotic apos ca să le râdeţi în nas: "vedeţi, v-am zis eu că o să mor..."
Tineri plictisiţi, bătrânele euforice, you got served!
Subiect: o gaşcă de prieteni care fumează din foiţe de staniol versus o gaşcă de bătrânele proaspăt scoase din perfuzii, de la Spitalul Universitar
Locaţie: o staţie de RATB
Atmosferă: you got served
Într-o parte, sunt tinerii euforici, care îşi trăiesc fanteziile în onomatopee şi hiperbole, având senzaţia unor trip-uri neapărat emoţionale, sexuale sau morbide. De cealaltă parte, sunt monologurile succesive ale unor bătrânele sub efectul antibioticelor de peste weekend, cu poveşti lacrimogene despre rinichi, ficat, inimă şi apă la cap. De fapt, sunt monologuri cu aceleaşi trip-uri senzoriale. Euforia din staniol poate fi atât de uşor confundată cu lichidul din perfuzii, încât, la nivel semantic, cuvintele tinerilor dezechilibraţi nu diferă cu nimic de cele ale bătrânelor ameţite. "Credeam că o să mor" adunat cu un "Doamne, ce fel a fost!", înmulţit de trei ori cu "vai!", adunat cu "Ai idee?", totul ridicat la puterea douzeci. Concluzia: "N-am simţit niciodată aşa ceva". Ar fi totuşi o diferenţă de exprimare; bunicile cu "dumneavoastră" versus euforicii cu "frate".
În final, totul se reduce la ce ştii tu că îţi intră în sânge. Pentru că senzaţiile pornesc din imaginaţia ta şi din dorinţa de a nu mai depinde de tine. Iar autocompătimirea este constanta obligatorie pe care nu uiţi să o foloseşti de cate ori vrei să arăţi că eşti neajutorat. În momentul în care ajungi în starea de maximă altitudine emoţională, începe să-ţi fie frica şi te apuci să strigi ca nebunul "Nu vreau să mor!". Ei bine, eu cred că vreţi să muriţi. Şi voi, tineri euforici şi voi, bătrânele plictisite. Eu cred că v-ar plăcea ca măcar o dată să aveţi dreptate. Să vă întoarceţi la prieteni sau familie sub formă de fum sau de antibiotic apos ca să le râdeţi în nas: "vedeţi, v-am zis eu că o să mor..."
Tineri plictisiţi, bătrânele euforice, you got served!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu