Poate la anu', mamă

De parcă m-aş putea sui într-o maşină, la volan, cu permis în buzunar, ca să conduc de azi şi până în decembrie, spre casă, ascultând o singură melodie. Uite, mi-ar plăcea să nu întârzii la masa de Crăciun, să am cadouri pe bancheta din spate şi un braţ de beteală în dreapta. Şi aş conduce aşa, singură, două sute de kilometri în unsprezece luni, aş sări peste Paşte şi peste ziua mea. Iar când aş ajunge în parcare, ar ninge sfios numai în dreptul meu cu fulgi de îngheţată de vanilie.

Mama să fie bătrână, să poarte ochelari şi părul prins într-un coc imens, tata să aibă burtă de moşneag şi mustaţă căruntă, iar din bucătărie să se umple casa de miros de cozonaci. În brad să stea agăţate cărţi de joc, bilete la Loto şi cecuri în alb, să vorbim despre cât de lung a fost drumul şi să ne minunăm unde am ajuns. Mama să fie glumeaţă cum ştie ea şi cum mi-a dat să învăţ, să mă întrebe iar de iubiţi şi amanţi, iar eu, în loc să chicotesc cum am făcut ultima dată, să-i întind mâna stângă şi să-i urmăresc ochii cum se umezesc. Tata să aducă trei pahare cu picior înalt şi să desfacă o sticlă de vin din cele interzise, ascunse după sfeşnice de sticlă, bibelouri cu balerine şi farfuriuţe pentru desert. Iar din altă cameră, din pereţi sau chiar din tavan, nu mă supăr, să se audă o singură melodie: