Aşa parcă mai merge

Colegul meu de apartament are un nume drăguţ şi o vestă verde posac cum sunt uneori frunzele din copacii ce respiră lângă stradă. Claudiu nu are încă un birou pentru calculator şi nici un scaun cu picior ca al meu pe care îl folosesc ca să mă învârt în faţa monitorului, noaptea, când nici nu mă uit la scurt-metraje, nici nu vorbesc cu oamenii virtuali care îmi povestesc ce fac în timpul zilei, nici nu analizez reclame din 2002, ci doar ascult aceeaşi melodie o dată şi încă o dată şi încă şi încă... Dacă deschid uşa pot să aud din camera lui ştirile sportive de la Pro TV, în reluare, şi, uneori, ce melodii mai dau ăia de la U TV. Ceva Morandi, nişte Paraziţii, odată am auzit şi puţin Blondy, dar a schimbat repede, probabil şi-a dat seama că nu e okay.

Când ajung acasă, seara, de obicei după ce se închide la Mega Image, mă întreabă dacă vreau ciorbă de perişoare sau lapte şi biscuiţi cu cereale. Nu se grăbeşte să se întoarcă în pat, la biroul improvizat dintr-un scaun, dar îl simt că nu prea are ce să-mi spună. Zilele trecute a fost altfel, mi-a povestit ce a făcut la serviciu, era indignat şi vorbea cu patos din ăla de-l vedeam prin anul doi de facultate la preşedinţii asociaţiilor de studenţi. Cu Zapp nu e de glumit când e vorba de examene pentru internship şi nici nu vreau să îmi imaginez cum a învăţat Claudiu toate denumirile de telefoane, generaţii mai vechi, generaţii mai noi şi dispozitive-experiment ce mai există doar în dosarele sub lacăt ale telefoniei mobile ce utilizează CDMA, dar nu despre frecvenţe radio vorbesc eu aici.

Claudiu este bărbatul de care mă ciocnesc la bucătărie, uneori în baie şi mai des pe hol, de care nu mi-e teamă că-mi alterează my feminine touch de pe căni şi farfurii, din cutiile de ceai sau din cele cu cercei, de pe pisica de lemn, de pe cheia franceză şi maşina de spălat, de pe rafturile din bibliotecă, de pe covoarele din lână de la bunica sau că-mi ştirbeşte libertatea cu aparatul de ras de pe policioara din baie, libertatea mea mai cu moţ decât a celorlalţi, făcută din castelul de tricouri "Made with pride" aruncate pe canapea, din cariocile şi plastilina uscate, din cărţile copertate frumos de Polirom, de pe insignele pe care le-am primit cadou de la băieţi pe care îi iubesc în felul meu şi din paharele sănătoase de vodkă din care beau vin, uşchite din Bavaria (de la un bal al bobocilor la care fratele meu n-a vrut să danseze cu stripteuzele şi pace!) de vechiul coleg de apartament, ăla de zicea numai minciuni şi nu avea nici măcar un caiet de mate cu toate că era student la Poli.