De ce nu lucrez eu la aprozar şi de ce vinzi tu vise

Niciodată nu ne dăm seama când se înserează. Nu ne uităm pe fereastră. În camerele albe, la birourile mici, în faţa calculatoarelor ne scoatem baghetele de mină de cărbune ca să croşetăm cuvintele cu fire de imagini, facem colaje din idei furate, împrumutate şi spunem că ne-am inspirat. Eu folosesc câteodată şi un stilou. L-am folosit ieri, la examen şi ca să-ţi scriu bileţelul în care îţi spuneam că îmi place că porţi boxeri coloraţi. La birou uit să-l scot din geantă.

E prânz. E soare. Tragem draperiile cu mâinile lungi în care ţinem linguriţe cu iaurt şi banane verzi, acoperim fereastra cu podul palmei. Al tău e mai lat. Poti să-ţi ascunzi în pumn pumnul meu, o pereche de bikini, un ou de ciocolată, un inel cu ciupercuţă, un pliculeţ de ceai şi dopul de la o sticlă de vin.

Ne pitim după e-mail-uri caraghioase în care oamenii care poartă cravate ne sfătuiesc să fim stupizi. Ne ofuscam, îmi trimiţi un sms în care îmi zici că nu ne este lene, facem haz, îţi trimit un link cu fotografi, bem o gură de apă, eu fumez o ţigară şi o luăm de la capăt. Noi vindem! De ce spui că vinzi vise cum o fac pe stradă grăsanii care cunosc toate curele de slăbit? De ce nu mi-a zis nimeni că nu pot să fiu vânzătoare la aprozar dacă scriu cu stiloul?

Cred că am obosit. Ne aşezăm pe canapelele din hol. Începi să-mi spui despre râul tău, cel de acasă. Minte-mă că o să pleci într-o croazieră pe Siret, doar tu şi câinele ăla mare şi rău de care ţi-e frică şi acum, că o să mâncaţi frunze de salcie şi că o să prinzi peşti cu un fir de păr de-al meu care s-a agăţat de cămaşă ultima oară când ne-am tras-o pe fugă. Povesteşte-mi despre mama ta şi despre zilele în care surorile tale te lăsau singur ca să se strângă oamenii la tine. Zi-mi de petrecerea de Crăciun. Nu contează că am fost şi eu acolo. Povesteşte-mi cum m-ai sărutat când nu se uita nimeni, în dormitor, când pictam. Un brad, parcă. A, nu m-ai sărutat? Mmm... înseamnă că... Am făcut ceai. Şi cafea. Şi am umplut paharele cu whiskey. Le-am pus lămâie şi o cireaşă din dulceaţă. Ne întoarcem la birouri?

Mă ridic să deschid fereastra. E noapte. Mă sperii de capul umbrei mele, un pătrat caraghios, cu două colţuri ciobite de ţigle, fără gură, fără nas, fără ochelari. Tu rămâi la birou, schiţând un scenariu pe o foaie albă şi un surâs în colţul gurii. Iar nu ne-am dat seama când s-a înserat. Mergem acasă?