într-adevăr

22 a venit mai devreme anul ăsta. s-a furişat în spatele meu, la ora 22, pe întuneric, alături de un tort şi 2 lumănări aprinse. doi-doi. 22 a lălăit un "lamulţiaaaaani" baritonal şi a zâmbit larg şi lung până după miezul nopţii. 22 m-a scos afară, după ploaie, şi m-a plimbat pe străzi până în dreptul unor garduri albe. 22 m-a dus în que pasa şi mi-a făcut semn să mă cocoţez pe un scaun. era ora 23, iar 22 avea să se mute în curând la mine. pentru un an întreg. s-a cerut un chef de bun venit. ca la carte. şi la fel de necesară ca petrecerea au fost şi shot-urile de tequila, cea mai căutată bere, rock-ul alternativ şi ţigările din tutun. iar pe parcurs, au năvălit telefoanele la care am răspuns de fiecare dată cu aceeaşi infatuare, justificată de altfel: "mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc că mă iubiţi". 22 a venit cum îl doream, cu sex, un fel de drugs, rock 'n difuzoare şi roll în taxi, lift şi prin casă.

adevărul e că îţi dai seama că ai crescut abia dupa ce ai tăiat tortul şi ai lăsat anii de ceară pe masa din bucătărie. en fin, 22!