O stare de spirit

O zi bună se cunoaşte de dimineaţă. Pe bună dreptate. Indiferent dacă începe cu soare sau nori, cu o cafea bună, cu un ceai, o felie de pâine cu unt sau cu o cutie de Cola, o zi bună se vede de când deschizi ochii. E acolo, în cameră, iese de sub pernă sau intră pe fereastră, e întotdeauna mai proaspată ca tine şi îţi lasă impresia că te aşteaptă de ceva timp. Imaginează-ţi o zi care te aşteaptă de cealaltă parte a uşii de la dormitor, se uită întruna la ceas şi numără secundele. Până când? Până sună ceasul de pe noptieră sau până zbârnâie telefonul. O zi bună zâmbeşte fără îndoială. Trânteşte uşa de perete “tadaaa-aaaam!” şi te dezveleşte. E la fel de gălăgioasă ca prietena ta care a dormit mai mult decât tine, nu o interesează dacă eşti mahmură sau daca nu vrei să-ţi deschizi ochii. Nu ştiu cum să spun exact. E o zi insistentă. Iar oportunitaţile pe care ţi le oferă încep chiar de pe balcon: lumină multă şi un soare prăjit, oameni ca nişte furnici bezmetice care umblă ori cu capetele plecate, ori cu privirea aiurea, mirosul de covrigi calzi şi de pâine abia livrată, vapori de benzină şi un zgomot repetitiv de motor ambalat, grăbit, nervos. O zi bună coboară alături de tine, cu liftul, îţi deschide uşa blocului şi te împinge de la spate ca să prinzi autobuzul. E politicoasă şi, într-un fel ciudat, calculată. Şi îţi dă aşa o stare de “la dolce vita” încât te simţi de sute de ori mai bună, mai capabilă, mai frumoasă, mai om. E confortabil să ai o zi bună. La fel cum e un pansament pentru bătături sau supa de pui pentru suflet.

Şi când te gândeşti că o zi bună e doar o altă stare de spirit!