dar spontan

Ştii cum e când îmi pun o dorinţă şi se îndeplineşte? Terifiant! First, pentru că, de obicei, aleg o dorinţă aberantă sau imposibil de realizat. Second, pentru că e paradoxal să fii surprins chiar de obiectul dorinţei tale. Plus că, pentru mine, adevăratele dorinţe sunt vise, fantezii, poveşti, orice numai nu lucruri comune. De la apartamentul cu un dresser mare cât un camion de butelii la trotuarele cu alarmă pentru orice ambalaj aruncat aiurea, de la creioanele cu gust de acadele la frigiderul cu dispozitiv de Coca-Cola, îmi doresc orice întrece puterea de realizare a imaginaţiei. De data asta dorinţa a venit spontană. Bum-bum-ca-bum! Până să-mi dau seama ce se întâmplase, era deja dimineaţă.

Nu m-am gândit niciodată că spontaneitatea trebuie să aibă limite. Spontaneitatea e bună, bună de tot mai ales pentru oameni cărora le plac poveştile cu protagonişti delicioşi care nu stau să-şi planifice cum să fie aventuroşi, de câte ori să şocheze, cum să spună glume, bancuri sau să facă haz de necaz şi când să inventeze zicători.

Dar, câteodată, spontaneitatea întrece măsura de surpriză şi te lasă cu gura căscată… la propriu. Fetele ştiu întotdeauna cum să te lase cu gura căscată. Şi ce să facă atunci când eşti cu gura căscată. E o chestiune de imaginaţie, hormoni şi puţin alcool. Spontaneitatea te face să înţelegi sensuri pentru unele cuvinte pe care le foloseşti fără să ştii de fapt care e treaba cu ele. De exemplu, orgie. Când spun orgie mă gândesc de fiecare dată la sinergie, un cuvânt tare frumos, care rimează fără să vrea cu energie, care îmi aminteşte negreşit de spontaneitate, care spontaneitate e bună. Ad literam, orgie şi sinergie pot fi cam aceleaşi lucruri. Depinde de cine le discută. Cum spunea Tom, “dacă nu-l înţelegi pe Kant, nu-i nicio ruşine, dar dacă reuşeşti să-l desluşeşti nu e mare lucru”. Aşa şi cu orgia şi sinergia. Mai mult nu spun.