Oamenii de zi cu zi ai Bucureştiului sunt deosebiţi. De trei ani îi cunosc, îi pândesc prin magazine, îi urmăresc, fără să vreau, prin parcuri, mă aşez lângă ei în autobuz, îi ascult vorbind la telefon, citesc frânturi din cărţile pe care le răsfoiesc ei în tramvai, le admir hainele, le critic mersul, mă intersectez cu câte unul pe trecerea de pietoni, le zâmbesc sau le evit privirile. Pe unii îi ador. Pe alţii nu vreau să-i mai văd a doua oară. Pe restul nici măcar nu-i cunosc, dar le ştiu casele, maşinile sau afacerile.
Oamenii care s-au născut în Bucureştiul de altădată sunt cei mai interesanţi. Unul e cismarul Gheorghiţă de pe Maica Domnului, cu a lui prăvălie tricoloră (roşu, galben şi albastru) cu pereţi scorojiţi şi flori de plastic la ferestre, cu perdeluţă îmbâcsită la geamul uşii şi cu un afiş care îi serveşte drept declaraţie de principii: "Nu primesc încălţăminte de la ghena de gunoi". Un alt bucureştean neatins de capitalismul modern este Domnul Gri care face (sau poate doar vinde) coşciuge. Pe dumnealui l-am văzut de câteva ori, aşezat pe un taburet, în faţa prăvăliei de pe aceeaşi stradă cu nume biblic. Chioşcul cu sicrie şi accesorii funerare (să-mi fie cu iertare nonşalanţa - e cea mai la îndemână nomenclatură) e la fel de îngust ca o bucătărie dintr-un bloc cu garsoniere, are tavan înalt şi un candelabru cu cinci braţe. Despre pereţi nu pot spune cât de scorojit le e varul sau ce culoare şi-au conservat peste ani, pentru că sprijină capace de sicrie căptuşite cu satin în cea mai pestriţă gamă de nuanţe: purpură, galben solar, bleu ciel, maron de pământ umed, cenuşiu ca norii de ploaie, alb dalb şi roşu sfâşietor. E ciudat să-l urmăreşti cum stă în capul uşii, privind la trecători, aşteptând un muşteriu care să-i răscumpere munca. În definitiv, Domul Gri îşi începe dimineaţa cu acelaşi gând ca al celui care vinde zarzavat, ceasuri sau articole de uz casnic: "Să dea Domnul să mearga bine azi!"
Afaceriştii Bucureştiului vechi sunt mulţi şi coloraţi. Au dughene dărăpânate cu plăcuţe inscripţionate demult într-o română în care s ţinea loc de z şi cratimele nu erau la modă. Dar, mai presus de toate, bucureştenii vechi miros a vremuri ireversibile. Zic să-i căutaţi până nu îi înghit OMV-urile şi clădirile-fereastră cu grinzi de oţel.
Oamenii care s-au născut în Bucureştiul de altădată sunt cei mai interesanţi. Unul e cismarul Gheorghiţă de pe Maica Domnului, cu a lui prăvălie tricoloră (roşu, galben şi albastru) cu pereţi scorojiţi şi flori de plastic la ferestre, cu perdeluţă îmbâcsită la geamul uşii şi cu un afiş care îi serveşte drept declaraţie de principii: "Nu primesc încălţăminte de la ghena de gunoi". Un alt bucureştean neatins de capitalismul modern este Domnul Gri care face (sau poate doar vinde) coşciuge. Pe dumnealui l-am văzut de câteva ori, aşezat pe un taburet, în faţa prăvăliei de pe aceeaşi stradă cu nume biblic. Chioşcul cu sicrie şi accesorii funerare (să-mi fie cu iertare nonşalanţa - e cea mai la îndemână nomenclatură) e la fel de îngust ca o bucătărie dintr-un bloc cu garsoniere, are tavan înalt şi un candelabru cu cinci braţe. Despre pereţi nu pot spune cât de scorojit le e varul sau ce culoare şi-au conservat peste ani, pentru că sprijină capace de sicrie căptuşite cu satin în cea mai pestriţă gamă de nuanţe: purpură, galben solar, bleu ciel, maron de pământ umed, cenuşiu ca norii de ploaie, alb dalb şi roşu sfâşietor. E ciudat să-l urmăreşti cum stă în capul uşii, privind la trecători, aşteptând un muşteriu care să-i răscumpere munca. În definitiv, Domul Gri îşi începe dimineaţa cu acelaşi gând ca al celui care vinde zarzavat, ceasuri sau articole de uz casnic: "Să dea Domnul să mearga bine azi!"
Afaceriştii Bucureştiului vechi sunt mulţi şi coloraţi. Au dughene dărăpânate cu plăcuţe inscripţionate demult într-o română în care s ţinea loc de z şi cratimele nu erau la modă. Dar, mai presus de toate, bucureştenii vechi miros a vremuri ireversibile. Zic să-i căutaţi până nu îi înghit OMV-urile şi clădirile-fereastră cu grinzi de oţel.
Acolo e mare parte inglobat farmecul Bucurestiului...Ai creionat foarte sugestiv imaginea unor personaje care traiesc dupa principii peste care se pune praful, zi de zi, ceas de ceas. Asta e partea din capitala care are un potential de magnetism turistic exponential mai mare decat noul oras.
RăspundețiȘtergeretu ce boroboaţe ai descoperit la Cluj?
RăspundețiȘtergereuf, nici n'am reusit sa citesc tot postu asta [desi inghitisem vreo 10 before cu mare pofta, scrii simpatic]
RăspundețiȘtergeree ceva in cultul asta pt pitoresc [un soi de pitoresc a la amelie sau chocolat] care a'nceput sa ma sacaie, de la o vreme.
nu orice vekitura e valoroasa prin faptu k e vekitura, dupa cum nu orice officebuilding e naspa prin faptu k e de sticla.
bucurestiu mi se pare iremediabil de ca*at, kiar daca traiesc in el de 25 de ani si kiar daca observ ca'n ultima vreme mici kestii incep sa arate mai bine, cel putin in centru.
in fine, sorry pt vehementa, dar e un subject pe care l'am tot discutat vara asta cu mai multa lume, comparativ cu alte orase din ro [sibiu, cj, centrul brasovului] sau din afara.
@esseintes: nu intenţionam să aibă iz de cult, ci să vorbească despre discrepanţa dintre vechi şi nou în Bucureşti. :)
RăspundețiȘtergere