Indelicios

Filmul săptămânii se turnează pe o scenă fixă de pe Splaiul Dâmboviţei, acolo unde se întâlneşte Camera de Comerţ cu pasajul Mărăşeşti. Noaptea îşi ridică fusta şi cântă în duet cu Bregovic cântecul orgasmic al delfinilor din noaptea albă. O maşină cu geamurile coborâte se adăposteşte de ploaia de stele care îi înfige fulgere pe capota unde eu mă sărut cu două buze.

"Eşti draguţă" îi zice luna unei guri de canal care se cască de uimire şi se lasă inundată de lumină până în pânzele albe ale canalului puturos. Oraşul are insomnie, se întoarce de pe o parte pe alta şi răstoarnă un felinar de pe masa de carton a unui vagabond care se face că a uitat lumea. Mă ridic de pe capotă şi plec la plimbare. Buzele rămân umflate până a doua zi când le promit că o luăm de la capăt. La intersecţie mă opreşte un nas cârn. Îmi cere să-i aprind o lumânare şi mă minte. "Îmi place cum miroşi". Nu mai am foc nici măcar în ventricolul stâng. "Ich liebe keine nase!".

Tot ce mai fac e să o iau la fugă până mă izbesc de părul de pe piept al unui uriaş cu pistrui. "Nu pe aici e drumul. Mereu o iei pe calea greşită. Nu eşti extraterestră!". Nu sunt nici măcar nimfă. Nici măcar violetă. Să bântui prin ochi ştiu, în buric, mă pricep chiar şi în urechi, dar pe splaiul nocturn al filmului săptămânii am impresia că o să mă împiedic şi o să mă prăvălesc de pe peliculă.

"Taieeee!!!", ţipă regizorul la luna care s-a desprins de pe cer de plăcerea canalului care ejaculează pet-uri de cola şi coji de portocală afumată. Doi bunici plantează leandru sub un balcon. Mă uit spre cameră şi vă întreb cu voce răscoaptă: Să ronţăi tulpina? Să o fumez? A otrăvi sau a fi otrăvit? Bunicii scot sărurile cu Uriah Heep şi mă roagă să stau jos. "Eşti bine acum. Nimeni nu te poate atinge". Mai rămâne să se oprească timpul lângă mine şi să îmi cânte cu acordeonul:

Massive Attack-Karmacoma