Zen Chi

S-a descoperit în cinci zile că Dunărea are ochii verzi la Severin şi în Serbia, mai ales dacă se lasă privită în toată tulburăciunea ei din dreptul unei tabule scrijelite cu îndârjire de romani, bărbaţi determinaţi care se scufundau cu tot cu lănci şi felurite dalte sub Dunăre şi profitau de pauzele de aer ca să se zgâiască la sfârcurile sirenelor dace. Din maşină am căscat gura şi am înghiţit Orşova şi capul lui Decebal până la Cazane. Am primit cheia de la graniţă de la un vameş foarte înalt şi foarte ochios pe care a trebuit să-l sărut pe gene ca să mă pot proiecta la Belgrad. Am trecut graniţa pe vârfuri şi m-am liniştit, fără ţigări, fără bere şi, mai ales, fără teama că I'll lull myself to sleep. Când am închis ochii am simţit că nu sunt prea bătrână pentru perfuzii cu ab4 şi m-am cazat în Fabrica de bere a Reginei Maria, de unde am chemat ploaia ca să îmi onduleze părul şi să pornesc de vineri cu o nouă identitate, femeia din care curge nisip şi fum pe o plajă pângărită din marea cea mai neagră a celor mai negre gânduri înfăşurate vreodată în ţigări.

Ceea ce pornisem să spun vrea să fie că Luisa se ghiceşte ca nume nelegitim al zeiţei răsfăţului şi somnului de după-amiază. Şi mai ales să spun că am aflat cum vreau să miros, otrăvitor, dar dulce, ca polenul de leandru, pur, să-l nască ploaia pe Grenouille ca să îmi prepare parfumul şi infuzia în căuşul palmei omului care zâmbeşte acum în dreapta mea.