Paharele nu fac laringită oricât de multă gheaţă aş îndesa în ele. Paharele nu ţipă dacă "e prea rece". Buza paharelor nu se înroşeşte de la ceaiul de tei cu lămâie. Paharele nu strănută, nu se încreţesc atunci când le spăl, nu au nevoie de uleiuri şi creme cu factor de protecţie - paharele mele nu au cunoscut niciodată vreo ultravioletă. Paharele nu se sparg de ciudă când pun flori în ele sau castane uscate. Paharele stau pe capul oricui, dar mai ales pe cărţi, pe boxe şi lângă piciorul scaunului. Paharele nu vomită, se răstoarnă sau se ciobesc şi atunci înseamnă că sunt foarte nefericite. Eu sunt nefericită când nu-mi dau seama la timp că trebuie să ţin şedinţe mai dese în care să le povestesc paharelor mele, cu vocea răguşită, despre cât de frumos este să fii pahar cu limonadă în loc de femeie cu laringită.
Paharele mele au cunoscut o ultravioleta. Una singura. Care le spală şi le mângâie încetişor cu degetele în sus şi în jos când e cu gândurile aiurea, dar cu ceva în pahar. Poate fi şi o limonadă :)
RăspundețiȘtergereDacă avem femeia-limonadă, atunci, în mod necesar, avem şi paharul-laringită? :D
femeia-limonadă este o femeie care a făcut laringită după ce a băut dintr-un pahar cu limonadă rece.
RăspundețiȘtergerelady, m-am prins! Iar paharul- laringită este paharul din care a baut limonadă aducătoare de laringită femeia-limonadă.:)
RăspundețiȘtergereinnuenda: Daca avem o femeie-limonada, ar fi bine sa aiba destul zahar:)
RăspundețiȘtergereeu prefer femeia-limonadă-cu-destulă-miere!
RăspundețiȘtergere:)