Mi-e aşa deplină viaţa încât o lăcustă pe tavă îmi mai lipsea. A avut ea grijă să îmi aducă aminte că dacă sar de pe un perete pe altul şi ţip de fericire nu înseamnă nimic, poate doar când o ascult pe bjork să am vreo scuză că nu mai ştiu de lume şi să mă văd piatră preţioasă scuipată de un peşte de diamant dintr-o oglindă crăpată de ruşinea dungilor de la slip. Lăcusta a plecat numai după ce am lovit-o peste picioare cu prosopul umed cu care am lustruit plaja şi a ţinut morţiş să mă anunţe că războiul nu se sfârşeşte aici - o viaţă avem de ţopăit şi eu şi ea - şi că mai bine mă antrenez la ambiguitate în opt minute cu andy warhol şi montez plăcuţa cu OPEN la poartă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu