lecitină şi de la capăt

Sfârşitul ăsta de iunie aduce şi ia cu el câteva episoade din ceea ce însemn eu. E ca un fel de refugiu pe autostradă, la care am facut popas ca să îmi recapitulez ce am uitat să iau cu mine şi ce am aruncat pe drum. Aşadar, am în minte 4 bucăţele de viaţă pe care, fie le-am arhivat, fie de abia aştept să le descarc.

1. am terminat sesiunea şi odată cu ea şi anul 3. Nu că m-aş fi stresat foarte tare cu examenele, dar începuse să mă sâcâie rutina cu proiectele concepute în 4 ore de noapte prea târzie şi sâmbetele pe care le petreceam la serviciu ca să nu-mi depăşesc deadline-urile.

2. mi-am mutat bagajele şi urmele tălpilor din singura zonă din oraş care îmi alimentează fanteziile domestice - Tineretului, cu blocurile lui îngrămădite şi cu prea puţine locuri de parcare, cu bulevardul inundat neapărat la fiecare ploaie care durează mai mult de 10 minute şi cu parcul sălbatic, suprasaturat de plimbareţi. Nu credeam că plecarea de la Alexandra îmi va lăsa un alt regret decat cel legat de zonă, dar ieri, când mi-am strâns şi ultima sticluţâ de oja din dulap, am început să-mi muşc buzele şi să mă simt aiurea. Poate că nu a fost chiar atât de bine că nu i-am acordat nicio şansă. Poate că am fi ajuns, până la urmă, prietene. Poate. Dar când i-am auzit vocea şi intonaţia aia sâcâitoare din nou, mi-am spulberat nodul din gât şi am revenit la gândurile malefice. Cum, dom'le să îţi faci o carieră din a plictisi oameni cu întrebări de cultură (de) generală sau să îţi afişezi zi de zi atitudinea pseudoaristocratică pe hol, oftând ca Scarlett O'Hara în asteptarea lui Butler. Ideea lui Mircea nu mi s-a mai părut atât de strigătoare la cer: "ia un spray colorat şi scrie-i pe perete că o iubeşti mult şi că îi mulţumeşti pentru tot". Aş fi adăugat şi două inimioare pe albul acela bolnav de pe pereţi, doar-doar aş fi convins-o să renunţe la discursul fals în care îmi povestea ce bine ne înţelegeam înainte. (înainte de ce?!?!)

3. road trip, într-o săptămână! La Amsterdam o să fie white şi green şi dezmăţ. Fără dubii. Dar până acolo, încep deja porţia de nerăbdare pentru Mariahilfer Strasse, pe care, promit că doar o s-o admir şi o s-o pozez pentru Andreea. Cu dubii. Am încă lacune în itinerariul meu, dar în următoarele zile o să completez şi lista cu "to do" din cauza căreia băieţii cu care plec în vacanţă mă vor ucide. Fără dubii.

4. îmi tropăie în minte un gând nou, pe care reuşesc să-l înec doar când dorm. Fie îmi iau concediu de o lună, fie demisionez şi-mi mişc fundul spre Barcelona. Mă gâdilă atât de tare ideea că aş putea să trăiesc o aventură continuă toată vara, încât uit că mi-am promis o viaţă responsabilă, în urmă cu un an. Până la urmă, obiceiurile vechi mor greu...