pentru drum de seară, pentru picior de domnişoară

Ador tălpile.
Mai întâi pentru că ştiu să suporte plimbările lungi.
Apoi, pentru că nu se revoltă când te împiedici.
Cel mai adesea că tremură atunci când e îmbulzeală în autobuz.
Mai tot timpul, pentru că se umflă de supărare dupa 10 ore de stat în pantofi.
Pentru că sângerează puţin atunci când te zgârii.
Mereu, pentru că le plac adidaşii şi tenişii.
Câteodată, pentru că stiu să lovească o minge de fotbal.
Întotdeauna pentru că nu au vene.
Vara, pentru că nu se bronzează.
Seara, pentru că le dai cu cremă şi uiţi că nu trebuie să umbli imediat desculţă.
Iarna, pentru ca se lipesc de şosete sau şosetele de ele.
În fiecare noapte, pentru că amorţesc după 4 ore în faţa calculatorului şi-mi amintesc că trebuie să dorm.
Din când în când, pentru că le poţi lipi de tavan fără să îţi cadă în cap.
Întotdeauna, pentru că s-a inventat suport special (scaun/masă) pentru ele.
Deseori, pentru că nu se gâdilă chiar şi atunci când sunt masate.
Negreşit, pentru că pot să nu atingă pământul atunci când calci doar pe degete.
Din când în când, pentru că le plac sărutul şi umezeala limbii excitate.
În fine, pentru că sunt tălpi şi nu palme.
Ador tălpile. Sau poate doar pe ale mele...