Acum două zile stăteam cuminte pe bancheta din spate şi desenam un cerc de amprente pe geamul maşinii. Era noapte şi o agitaţie curioasa pentru ora 2: parcă prea multe luminiţe clipeau deasupra casino-urilor şi mult prea multe maşini aşteptau la semafoare. Liniştea nocturnă pentru care ieşisem lipsea cu desăvârşire.
Ei, şi în drumul meu spre pretutindeni, am început să privesc pe geam la panouri luminoase, la afişe, mesh-uri şi bannere, să întorc capul după magazine şi să încerc să ating siglele cu mâini lungi, imaginare. Iar în momentul ăla, m-a lovit! Oraşul ca un supermarket gigant, în care găseşti tot ce vrei sub formă de etichetă. Aşa ca m-a bufnit râsul la gândul că munca duo-ului copy-art, premiată la festivaluri, slăvită pentru prospeţime, se reduce la un singur concept, care ţine mai curând de industrializare decât de advertising: eticheta! O,da... panourile uriaşe ca nişte CD-uri Orange Music, cutiile gonflabile de Redbull şi bateriile Duracell umplute cu heliu. Fiecare concept BTL mi se părea incredibil de previzibil, iar căscatul de plictiseală a luat locul entuziasmului cu care le privisem prima oară.
Ciudată senzaţie am avut în momentul în care am trecut pe Victoriei, pe lângă Novotel şi mi-am amintit că, în urmă cu câteva luni, puteai să vezi parcat un Viano, colantat artistic. Mi s-a părut normal să îl găsesc în continuare acolo aşa cum fireşti sunt columnele clădirii. Viano făcea casă bună cu stilul hotelului şi îmi amintea că ar trebui să reîncep vizitele la muzee. La Piaţa Naţiunile Unite am revăzut pentru a suta oară luna asta mesh-ul cu hamburger-ul infractor, capturat de Mac Donalds. Începusem să mă plictisesc de succesiunea etichetelor creative lipite pe stâlpi, prinse în panouri de plastic şi agăţate deasupra străzii, când maşina a început să se mişte mai rapid. La 100 km/h, Bucureştiul îmi aducea a hypermarket bine aprovizionat cu idei, produse şi spectacol de lumini. Poate că ar fi binevenită o sărbătoare a etichetelor, în care să se ţină petreceri în jurul panourilor sau în mijlocul strazii, sub bannere, sau lângă clădirile "muşamalizate" de cârpe uriaşe şi transparente.
Vreme de 10 minute mi-au pulsat în minte mesajele cele mai pregnante ale pseudoraftului citadin: Credit flexibil de la Raiffesein Bank, Micul Paris la etajul 4 Unirea Shopping Center, 1gb de muzică în 3 cm de design Samsung X830, Transpiraţia strică reputaţia, Rexona o salvează. Grozav mix al ideilor, al culorilor şi al materialelor imprimabile s-a urnit din discurile memoriei mele, în jumătate de neuron activ, la ora 2 noaptea! Distracţia s-a terminat când am ajuns la Mc Drive şi mi-am cumpărat un măr. Parcă nu semăna a piaţă tejgheaua galbenă şi surâsul artificial al fătucii fan litera M. Aştept cu nerăbdare să se vândă ceapă la Mac şi ciocolată la spălătorii auto. Până atunci iau o pauză de imagini, litere şi cifre şi plec într-o plimbare pe autostradă...
Ei, şi în drumul meu spre pretutindeni, am început să privesc pe geam la panouri luminoase, la afişe, mesh-uri şi bannere, să întorc capul după magazine şi să încerc să ating siglele cu mâini lungi, imaginare. Iar în momentul ăla, m-a lovit! Oraşul ca un supermarket gigant, în care găseşti tot ce vrei sub formă de etichetă. Aşa ca m-a bufnit râsul la gândul că munca duo-ului copy-art, premiată la festivaluri, slăvită pentru prospeţime, se reduce la un singur concept, care ţine mai curând de industrializare decât de advertising: eticheta! O,da... panourile uriaşe ca nişte CD-uri Orange Music, cutiile gonflabile de Redbull şi bateriile Duracell umplute cu heliu. Fiecare concept BTL mi se părea incredibil de previzibil, iar căscatul de plictiseală a luat locul entuziasmului cu care le privisem prima oară.
Ciudată senzaţie am avut în momentul în care am trecut pe Victoriei, pe lângă Novotel şi mi-am amintit că, în urmă cu câteva luni, puteai să vezi parcat un Viano, colantat artistic. Mi s-a părut normal să îl găsesc în continuare acolo aşa cum fireşti sunt columnele clădirii. Viano făcea casă bună cu stilul hotelului şi îmi amintea că ar trebui să reîncep vizitele la muzee. La Piaţa Naţiunile Unite am revăzut pentru a suta oară luna asta mesh-ul cu hamburger-ul infractor, capturat de Mac Donalds. Începusem să mă plictisesc de succesiunea etichetelor creative lipite pe stâlpi, prinse în panouri de plastic şi agăţate deasupra străzii, când maşina a început să se mişte mai rapid. La 100 km/h, Bucureştiul îmi aducea a hypermarket bine aprovizionat cu idei, produse şi spectacol de lumini. Poate că ar fi binevenită o sărbătoare a etichetelor, în care să se ţină petreceri în jurul panourilor sau în mijlocul strazii, sub bannere, sau lângă clădirile "muşamalizate" de cârpe uriaşe şi transparente.
Vreme de 10 minute mi-au pulsat în minte mesajele cele mai pregnante ale pseudoraftului citadin: Credit flexibil de la Raiffesein Bank, Micul Paris la etajul 4 Unirea Shopping Center, 1gb de muzică în 3 cm de design Samsung X830, Transpiraţia strică reputaţia, Rexona o salvează. Grozav mix al ideilor, al culorilor şi al materialelor imprimabile s-a urnit din discurile memoriei mele, în jumătate de neuron activ, la ora 2 noaptea! Distracţia s-a terminat când am ajuns la Mc Drive şi mi-am cumpărat un măr. Parcă nu semăna a piaţă tejgheaua galbenă şi surâsul artificial al fătucii fan litera M. Aştept cu nerăbdare să se vândă ceapă la Mac şi ciocolată la spălătorii auto. Până atunci iau o pauză de imagini, litere şi cifre şi plec într-o plimbare pe autostradă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu