psihotic între cearşafuri

Îmi plac bărbaţii. Cu precădere, îmi plac bărbaţii care ştiu să vorbească, care îmi sucesc mintea şi îmi lasă senzaţia că orice partidă de sex trebuie să înceapă cu o conversaţie deşteaptă. Dar linia subţire dintre deştept şi nebun îmi aminteşte că, uneori, joaca de-a amanţii devine prea dubioasă. O relaţie bolnăvicioasă mi se pare aceea în care te joci de-a geniul neînţeles şi aştepţi ca cel care te priveşte să înţeleagă ceea ce nici tu nu ai reuşit să desluşeşti. Mai în versuri, mai pe lângă, iată o mostră de preludiu verbal, concretizat într-o frântură ambiguă de jurnal, de care aproape că uitasem.

- Îmi stătea pe vârful limbii să-i spun că îmi place. Ce naiba mă fâstâceam atâta? "Auzi, tu poţi să mă faci albastră?", l-am întrebat şi mi-am frânt surâsul într-un colţ de gură. Pentru două secunde a tăcut şi nici măcar nu l-am auzit respirând. "Tu trebuie să stai departe de oameni, mai ales noaptea.. Albastră nu ţi-ar sta bine!" Am râs. Scurt şi ironic. Habar nu avea tipul ăsta cât de puţin îmi pasă de ce cred oamenii. Mi-am întins degetele pe pieptul lui şi mi-am apropiat buzele de umeri. "Miroşi a plastilină fierbinte. Îmi vine să te strâng în palme. Să te modelez cum visez. Să te rup în două şi să îţi lipesc capul între picioare." Şi-a desfăcut braţele şi m-a tras peste el. "Vino să-ţi arăt ce nu mi-ai putea face daca aş fi din plastilină." Am zambit. Isteţ băiat. Şi sexy. Îmi place. Mai ales gol. "Nu încă! Hai să te conving să mă faci albastră." L-am sărutat scurt pe buze şi i-am deschis gura cu limba. "Nu te mişca! Lasă-mă pe mine să fac tot. Măcar 2 minute.." Mi-a strâns fundul în palme şi mi-a muşcat vârful limbii. "Încăpăţânat!", mi-am zis, în timp ce îi ciufuleam părul şi îmi coboram palma spre şliţul lui desfăcut. Tare. M-am rostogolit cu el deasupra mea, cu bluza descheiată şi cu un chef nebun să îl miros cum miroase a mine. Tare. "M-am răzgândit! Nu mai vreau să mă faci albastră. Vreau să fiu verdele tău!" Devenise fierbinte. Şi grăbit. L-am împins uşor spre marginea patului şi l-am dezbrăcat de toate gândurile, în timp ce-i descheiam hainele. M-a căutat prin întuneric şi m-a prins de talie, puternic, aproape ud, mirosind a plastilină încinsă. L-am lăsat să îşi plimbe degetele calde pe spatele meu, să-şi abandoneze umezeala în celulele moarte, pe coapsele pline, în codiţele ciufulite. M-a tras spre el, mi-a luat palma şi mi-a aşezat-o langa buric. Tare. Pentru prima oară în noaptea aia i-am vazut ochii mari şi literele întipărite în pupile: " Fumeaza-mă! Albastrul mai poate să aştepte..." -