vacanţă de dor

Acum două zile, într-un moment de hipoglicemie, mi-am făcut o promisiune la care credeam că nu voi renunţa nici măcar cu preţul a două excursii în Bora Bora. Îmi spuneam atunci că demisionez fără să mă uit peste umăr şi fără să aplec urechea la datoria morală care îmi dansează în cerebel mai ceva ca fluturii în stomac. Eram în drum spre Bucureşti, lângă Matei, care abandonase ideea de a pleca în State pentru "două luni la Barcelona". Cel mai mult îmi surâdea gândul că o să ajung într-un loc în care nimeni nu mă cunoaşte. Imagine that! E ca şi cum te-ai naşte din nou. Poţi să îţi spui cum vrei, atât timp cât nu ţi se cere buletinul sau paşaportul. Poţi să faci din trecutul tău un bestseller şi să nu povesteşti nimănui amintirile amare pe care le păstrezi cu sfinţenie într-un cotlon de minte. Pe măsura ce ne apropiam de Bucureşti, vedeam tot mai aproape Barcelona. Îmi schiţasem deja un scenariu care să ne transforme pe amândoi în personaje fantastice:

" Maria,18 ani, fugise de acasă, din Moscova, de spaima tatălui vitreg, violent. Îşi luase câteva haine într-o valiză Samsonite şi îşi cumpărase bilet de tren pentru Viena. Gândul ei era îndreptat spre Amsterdam, dar credea sincer că nu poate ajunge acolo fără să se fi oprit macar la Zara pentru o partidă scurtă de shopping. După 10 ore măsurate în rochiţe şi pantofi cu bot rotund şi toc cui, Maria se hotarî să facă autostopul. Da, până la Amsterdam.
Matei, 25 ani, demisionase de la o agenţie de presă din Stuttgart şi pornise la plimbare cu GTG-ul şi cu un bilet la White Sensation, în buzunar. I se făcuse dor de Mariahifer Strasse şi se gândi că Viena nu e chiar aşa de departe. În fond, avea nevoie de un tricou alb pentru Amsterdam.
Evident, Matei o întalnise pe Maria pe celebra stradă unde se vând laolaltă modă şi stil de viaţă.
Pe scurt, cei doi porniseră spre Amsterdam, se răzgândiseră după o zi şi luaseră drumul spre Barcelona. Ziua lucrau ca ospătar şi ospătăriţă, noaptea zburau dintr-un club într-un pub, de la un concert la o cafenea, iar în weekend vizitau muzee. Maria vorbea rusa. Matei - germana."

Ajunsesem în Bucureşti, iar Barcelona se risipi în şapte zări şi sub roţile maşinilor. Eu eram tot la 21 de ani, iar Matei tot angajat la Mediafax. Dar cel mai trist, era că încă ne aflam în România...