ianuarie 08, 2008

O ceapă

Desene animate mi-a pasat o leapşă cu hazard, cărţi şi pagina 123.

De pe raftul prăfuit de-a binelea al bibliotecii mirosind a casă de bucureşteancă bătrână, am scos pe întuneric Gunter Grass - "Decojind ceapa", carte pe care încă n-am citit-o, cu două coperte învelite în hârtie lucioasă albă şi cu o frumuseţe de poză cu o ceapă călare pe titlu. Nu are prefaţă, nici note de subsol şi pe spate cineva zice "Cartea lui Gunter Grass este o provocare adresată cititorului de a participa la jocul memoriei, îndepărtând una câte una foile acestei cepe care ne hrăneşte, dar ne şi face să plângem" şi se semnează Independent of Sunday. Oi vedea.

Anyway, hazardul şi tipografia editurii Polirom râd de leapşa cu primele patru rânduri de la pagina 123 pentru că, în "Decojind ceapa", pagina 123 nu are rânduri, ci un desen al unei jumătăţi de ceapă (poa' să fie şi o ceapă din profil) creionată în maxim două minute. Încă nu mi-am dat seama în ce poziţie este.

Mai departe, să se molipsească cine o vrea de leapşa asta.

[cam aşa arată ceapa, numai că e monocromă, stă cu mustăţile în sus şi seamănă mai degrabă cu o varză de Bruxelles terfelită pe un trotuar.]

4 comentarii:

  1. Anonim00:35:00

    esti singura persoana care la pagina indicata in leapsa a gasit poza:D...felicitari..ai castigat o ceapa:)

    RăspundețiȘtergere
  2. clar, hazardul a facut sa nmeresti chiar o ceapa. si s-o mai si explici :)

    RăspundețiȘtergere
  3. apăi de câte ori dau nas în nas cu o ceapă? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim20:40:00

    buna desigur cam toti sunt valabili :)) contacteaza-ma pe messenger meu sunrisealexiya@yahoo.com
    (maimutica cu cercei )

    RăspundețiȘtergere