Un benghi în frunte

Într-un fel a fost la fel.

Relaţiile mele cuminţi, nebune, rapide, leneşe, zgomotoase, tăcute, tărăgănate, pe fugă încep şi se termină întotdeauna la fel: "Bună!" şi "La revedere!". Din zâmbet fac rapid preludiu, din glume fac punte către prima noapte în pat străin. Ghicesc seri la film în cafeaua de dimineaţă şi mă gândesc la baruri în timp ce mestec dulceaţă de gutui. Ceai fac din amintirea cărţilor de la Cărtureşti şi din prezervativele folosite ce zac umede lângă pat. Apoi din noapte fac zi şi invers. Cui nu-i place caruselul? Când ameţesc, şi asta se petrece destul de uşor, îmi dau seama că tu deja ai leşinat sau, din contră, că te uiţi la mine prostit, cu sprânceana ridicată de parcă ai vrea să mă întrebi: "Ce naiba crezi că faci?"

Apoi respir adânc şi te las pe tine să iei decizii. Mă arunc cu braţele înainte şi cu ochii închişi doar ca să văd cât de repede mă prinzi. Dacă nu eşti pe fază, nimeresc cu nasul în perete sau în podea şi mă sparg în bucăţele mici de ţipete incoerente, care nu încetează nici măcar atunci când pleci, trântind uşa. Îmi zgudui varul de pe perete, îmi zburătăceşti gândurile, iar pe gură mi-o laşi căscată. Nu... tu nu faci aşa. Tu chicoteşti şi mă întrebi dacă mai vreau o dată. Apoi pleci până a doua zi.

După ce ne trimitem sms-uri, îndrăznesc să te sun şi să îţi spun că a început să picure caloriferul, că e a cincea oară săptămâna asta când tot eu spăl vasele şi că factura de la lumină e mai creaţă decât mă aşteptam. Iar tu ce faci? Îmi zici că ai luat bilete la concert. La cubanezi. "De abia aştept să mergem împreună!". Şi eu. Şi eu îmi dau seama că lucrurile domestice nu au ce căuta printre cărţile, concertele şi visele tale cu burse răsărite în vest.

Atunci închid uşa, mă bag în pat cu o mână de cursuri despre persuasiune şi beau din ceaiul pe care mi l-ai cumpărat, gândindu-mă că nu mai vreau nimic. Dar în acel moment începe să-mi vâjâie capul, "pentru măsurarea schimbării atitudinale există şapte parametri: extremitatea, complexitatea, constanta, inter-relaţia, consonanţa, intensitatea motivaţională, poziţia valorică" şi mă trezesc pe vârful limbii cu gândul că unele lucruri chiar trebuie: să dau cu aspiratorul, să îmi împachetez hainele, să sun un instalator, să plătesc întreţinerea, să merg la schi, să plec la Madrid, să nu mai fumez, să mănânc supă, să dansez măcar vinerea-sâmbăta-duminica şi să nu mă mai joc cu tine.

Ne despărţim. În loc de sms, telefon sau întâlnire molcomă, fără cuvinte, îţi scriu o scrisoare de patru rânduri care nici măcar nu sunt ale mele:

„Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ţi fac
Un benghi în frunte!”

Topârceanu le-a numit "Prefaţa". Noi doi cred că putem să le spunem "Epilog".