Când îmi faci micul dejun

Dimineaţa devreme e răsfăţul mut şi gratuit pe care nu-l cere nimeni niciodată, dar care vine mereu de la sine. E vremea pentru înghesuiala picioarelor printre plăpumi, a feţei în perne îmbâcsite de vise, care miros a somn şi a cearşafurilor boţite de degetele care strâng, de mâinile care se dezmorţesc şi de coapsele care se arcuiesc şi se încordează de nebune, de unele singure. Patul are salteaua vălurită şi cadavre de arcuri ce scâncesc când mă mut de pe o parte pe alta.

Dacă miroase a cafea înseamnă că iar ai dormit la mine. Pe masa din bucătărie sunt două farfurii întinse, două furculiţe şi un cuţit pentru unt. Miroase a albuş prăjit şi a pâine de secară k-touch. În faţa aragazului, faci gimnastică cu o lingură de lemn; învârţi în tigaie, te întinzi după sare, te apleci după prosopul de bucătărie. Mă frec la ochi cu o singură mână şi casc cu poftă. Răsfăţul meu mut dintre plăpumi s-a mutat pe scaunul de lemn, lângă un calorifer care moţăie sub fereastră. Ai palmele mari ca nişte lopeţi de plastic ce mă hrănesc cu ouă prăjite şi pâine cu unt. Pentru zece minute, mestec şi înghit fără să scot o vorbă. Abia după ce-mi ştergi gura sătulă cu un şerveţel moale, articulez primele cuvinte: "Avem şi cafea?"

După jumătate de cană de cafea fără zahăr îţi mulţumesc că, atunci când îmi faci micul dejun, îmi prelungeşti răsfăţul fără să ai nevoie de saltea, cearşafuri, perne, noapte sau prezervative.