ianuarie 11, 2008

Deocamdată, trei nelămuriri

Pe jumătatea mea de pat, cea pe care ai rezervat-o acum vreun an în dormitorul tău, scrie "Vin imediat!". Perna e încă şifonată de ultima dată când am dormit împreună. Îmi amintesc că te-am văzut atunci de îndată ce am deschis ochii. Păreai speriat sau îngrijorat şi nu spuneai nimic. Te-am întrebat "ce faci?" în loc să-ţi spun "bună dimineaţa" împerecheat cu zâmbetul pe care l-ai lăudat atâta vreme că e frumos. Frumos ai zis şi despre mine că arăt imediat cum mă trezesc. Cum puteai să-mi vorbeşti despre frumuseţe şi plăcere, privindu-mă cu ochii ăia speriaţi?

Te bucurai de fiecare secundă în care eram împreună, mai ales când eram împreună într-un pat. Al tău a aşteptat multă vreme plecarea surorii şi a cumnatului din cealaltă cameră, oameni simpli care te incomodau şi te făceau să-ţi fie ruşine chiar şi atunci când te duceai în toiul nopţii, în bucătărie, ca să îţi iei o banană şi un pahar cu apă. Eu aşteptam să dai naibii codul bunelor maniere şi să-mi ocup jumătatea de pat. Cum reuşeau să fie sexul şi nehotărârea la fel de grozave?

Ieri noapte eram aproape de patul tău, îl vedeam prin despărţitura uşii, perfect întins, cu două perne mari, în dormitorul cu pereţi albaştri. Mi s-a părut că încă e rezervat. Câteva minute mai târziu, stăteam amândoi pe canapea, în camera cealaltă, unde dormeau până de curând sora ta şi soţul ei, şi discutam despre reîmperechere ca despre o problemă de matematică. Eram la o distanţă de un pahar de vin bun şi la două-trei înghiţituri de ciocolată. Nu ştiu nici acum dacă tu te gândeai la sex, iar eu la o relaţie sau invers. Din tot ce am vorbit, am înţeles că jumătatea de pat mă aştepta mai aprig ca tine. Cum am ajuns la tramvai că nu-mi mai aduc aminte?

6 comentarii:

  1. Anonim16:14:00

    iar ai facut prostii

    RăspundețiȘtergere
  2. ba da' rea mai esti! cate descantece tre' sa faca cearceafu' sa te inveleasca ca pe umplutura de sarmale.in fine. pe jos e alunecos, poti sa cazi.

    RăspundețiȘtergere
  3. danutz, prostii, adică lucruri proaste?

    desene animate, rea, adică afurisită? dacă da, adevărat.
    dacă nu, tot adevărat.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim19:20:00

    irina,
    tu nu poti face lucruri proaste :P

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim19:42:00

    Da' nici bune :D

    RăspundețiȘtergere