lecitină şi de la capăt

Sfârşitul ăsta de iunie aduce şi ia cu el câteva episoade din ceea ce însemn eu. E ca un fel de refugiu pe autostradă, la care am facut popas ca să îmi recapitulez ce am uitat să iau cu mine şi ce am aruncat pe drum. Aşadar, am în minte 4 bucăţele de viaţă pe care, fie le-am arhivat, fie de abia aştept să le descarc.

1. am terminat sesiunea şi odată cu ea şi anul 3. Nu că m-aş fi stresat foarte tare cu examenele, dar începuse să mă sâcâie rutina cu proiectele concepute în 4 ore de noapte prea târzie şi sâmbetele pe care le petreceam la serviciu ca să nu-mi depăşesc deadline-urile.

2. mi-am mutat bagajele şi urmele tălpilor din singura zonă din oraş care îmi alimentează fanteziile domestice - Tineretului, cu blocurile lui îngrămădite şi cu prea puţine locuri de parcare, cu bulevardul inundat neapărat la fiecare ploaie care durează mai mult de 10 minute şi cu parcul sălbatic, suprasaturat de plimbareţi. Nu credeam că plecarea de la Alexandra îmi va lăsa un alt regret decat cel legat de zonă, dar ieri, când mi-am strâns şi ultima sticluţâ de oja din dulap, am început să-mi muşc buzele şi să mă simt aiurea. Poate că nu a fost chiar atât de bine că nu i-am acordat nicio şansă. Poate că am fi ajuns, până la urmă, prietene. Poate. Dar când i-am auzit vocea şi intonaţia aia sâcâitoare din nou, mi-am spulberat nodul din gât şi am revenit la gândurile malefice. Cum, dom'le să îţi faci o carieră din a plictisi oameni cu întrebări de cultură (de) generală sau să îţi afişezi zi de zi atitudinea pseudoaristocratică pe hol, oftând ca Scarlett O'Hara în asteptarea lui Butler. Ideea lui Mircea nu mi s-a mai părut atât de strigătoare la cer: "ia un spray colorat şi scrie-i pe perete că o iubeşti mult şi că îi mulţumeşti pentru tot". Aş fi adăugat şi două inimioare pe albul acela bolnav de pe pereţi, doar-doar aş fi convins-o să renunţe la discursul fals în care îmi povestea ce bine ne înţelegeam înainte. (înainte de ce?!?!)

3. road trip, într-o săptămână! La Amsterdam o să fie white şi green şi dezmăţ. Fără dubii. Dar până acolo, încep deja porţia de nerăbdare pentru Mariahilfer Strasse, pe care, promit că doar o s-o admir şi o s-o pozez pentru Andreea. Cu dubii. Am încă lacune în itinerariul meu, dar în următoarele zile o să completez şi lista cu "to do" din cauza căreia băieţii cu care plec în vacanţă mă vor ucide. Fără dubii.

4. îmi tropăie în minte un gând nou, pe care reuşesc să-l înec doar când dorm. Fie îmi iau concediu de o lună, fie demisionez şi-mi mişc fundul spre Barcelona. Mă gâdilă atât de tare ideea că aş putea să trăiesc o aventură continuă toată vara, încât uit că mi-am promis o viaţă responsabilă, în urmă cu un an. Până la urmă, obiceiurile vechi mor greu...

psihotic între cearşafuri

Îmi plac bărbaţii. Cu precădere, îmi plac bărbaţii care ştiu să vorbească, care îmi sucesc mintea şi îmi lasă senzaţia că orice partidă de sex trebuie să înceapă cu o conversaţie deşteaptă. Dar linia subţire dintre deştept şi nebun îmi aminteşte că, uneori, joaca de-a amanţii devine prea dubioasă. O relaţie bolnăvicioasă mi se pare aceea în care te joci de-a geniul neînţeles şi aştepţi ca cel care te priveşte să înţeleagă ceea ce nici tu nu ai reuşit să desluşeşti. Mai în versuri, mai pe lângă, iată o mostră de preludiu verbal, concretizat într-o frântură ambiguă de jurnal, de care aproape că uitasem.

- Îmi stătea pe vârful limbii să-i spun că îmi place. Ce naiba mă fâstâceam atâta? "Auzi, tu poţi să mă faci albastră?", l-am întrebat şi mi-am frânt surâsul într-un colţ de gură. Pentru două secunde a tăcut şi nici măcar nu l-am auzit respirând. "Tu trebuie să stai departe de oameni, mai ales noaptea.. Albastră nu ţi-ar sta bine!" Am râs. Scurt şi ironic. Habar nu avea tipul ăsta cât de puţin îmi pasă de ce cred oamenii. Mi-am întins degetele pe pieptul lui şi mi-am apropiat buzele de umeri. "Miroşi a plastilină fierbinte. Îmi vine să te strâng în palme. Să te modelez cum visez. Să te rup în două şi să îţi lipesc capul între picioare." Şi-a desfăcut braţele şi m-a tras peste el. "Vino să-ţi arăt ce nu mi-ai putea face daca aş fi din plastilină." Am zambit. Isteţ băiat. Şi sexy. Îmi place. Mai ales gol. "Nu încă! Hai să te conving să mă faci albastră." L-am sărutat scurt pe buze şi i-am deschis gura cu limba. "Nu te mişca! Lasă-mă pe mine să fac tot. Măcar 2 minute.." Mi-a strâns fundul în palme şi mi-a muşcat vârful limbii. "Încăpăţânat!", mi-am zis, în timp ce îi ciufuleam părul şi îmi coboram palma spre şliţul lui desfăcut. Tare. M-am rostogolit cu el deasupra mea, cu bluza descheiată şi cu un chef nebun să îl miros cum miroase a mine. Tare. "M-am răzgândit! Nu mai vreau să mă faci albastră. Vreau să fiu verdele tău!" Devenise fierbinte. Şi grăbit. L-am împins uşor spre marginea patului şi l-am dezbrăcat de toate gândurile, în timp ce-i descheiam hainele. M-a căutat prin întuneric şi m-a prins de talie, puternic, aproape ud, mirosind a plastilină încinsă. L-am lăsat să îşi plimbe degetele calde pe spatele meu, să-şi abandoneze umezeala în celulele moarte, pe coapsele pline, în codiţele ciufulite. M-a tras spre el, mi-a luat palma şi mi-a aşezat-o langa buric. Tare. Pentru prima oară în noaptea aia i-am vazut ochii mari şi literele întipărite în pupile: " Fumeaza-mă! Albastrul mai poate să aştepte..." -

pentru drum de seară, pentru picior de domnişoară

Ador tălpile.
Mai întâi pentru că ştiu să suporte plimbările lungi.
Apoi, pentru că nu se revoltă când te împiedici.
Cel mai adesea că tremură atunci când e îmbulzeală în autobuz.
Mai tot timpul, pentru că se umflă de supărare dupa 10 ore de stat în pantofi.
Pentru că sângerează puţin atunci când te zgârii.
Mereu, pentru că le plac adidaşii şi tenişii.
Câteodată, pentru că stiu să lovească o minge de fotbal.
Întotdeauna pentru că nu au vene.
Vara, pentru că nu se bronzează.
Seara, pentru că le dai cu cremă şi uiţi că nu trebuie să umbli imediat desculţă.
Iarna, pentru ca se lipesc de şosete sau şosetele de ele.
În fiecare noapte, pentru că amorţesc după 4 ore în faţa calculatorului şi-mi amintesc că trebuie să dorm.
Din când în când, pentru că le poţi lipi de tavan fără să îţi cadă în cap.
Întotdeauna, pentru că s-a inventat suport special (scaun/masă) pentru ele.
Deseori, pentru că nu se gâdilă chiar şi atunci când sunt masate.
Negreşit, pentru că pot să nu atingă pământul atunci când calci doar pe degete.
Din când în când, pentru că le plac sărutul şi umezeala limbii excitate.
În fine, pentru că sunt tălpi şi nu palme.
Ador tălpile. Sau poate doar pe ale mele...

vacanţă de dor

Acum două zile, într-un moment de hipoglicemie, mi-am făcut o promisiune la care credeam că nu voi renunţa nici măcar cu preţul a două excursii în Bora Bora. Îmi spuneam atunci că demisionez fără să mă uit peste umăr şi fără să aplec urechea la datoria morală care îmi dansează în cerebel mai ceva ca fluturii în stomac. Eram în drum spre Bucureşti, lângă Matei, care abandonase ideea de a pleca în State pentru "două luni la Barcelona". Cel mai mult îmi surâdea gândul că o să ajung într-un loc în care nimeni nu mă cunoaşte. Imagine that! E ca şi cum te-ai naşte din nou. Poţi să îţi spui cum vrei, atât timp cât nu ţi se cere buletinul sau paşaportul. Poţi să faci din trecutul tău un bestseller şi să nu povesteşti nimănui amintirile amare pe care le păstrezi cu sfinţenie într-un cotlon de minte. Pe măsura ce ne apropiam de Bucureşti, vedeam tot mai aproape Barcelona. Îmi schiţasem deja un scenariu care să ne transforme pe amândoi în personaje fantastice:

" Maria,18 ani, fugise de acasă, din Moscova, de spaima tatălui vitreg, violent. Îşi luase câteva haine într-o valiză Samsonite şi îşi cumpărase bilet de tren pentru Viena. Gândul ei era îndreptat spre Amsterdam, dar credea sincer că nu poate ajunge acolo fără să se fi oprit macar la Zara pentru o partidă scurtă de shopping. După 10 ore măsurate în rochiţe şi pantofi cu bot rotund şi toc cui, Maria se hotarî să facă autostopul. Da, până la Amsterdam.
Matei, 25 ani, demisionase de la o agenţie de presă din Stuttgart şi pornise la plimbare cu GTG-ul şi cu un bilet la White Sensation, în buzunar. I se făcuse dor de Mariahifer Strasse şi se gândi că Viena nu e chiar aşa de departe. În fond, avea nevoie de un tricou alb pentru Amsterdam.
Evident, Matei o întalnise pe Maria pe celebra stradă unde se vând laolaltă modă şi stil de viaţă.
Pe scurt, cei doi porniseră spre Amsterdam, se răzgândiseră după o zi şi luaseră drumul spre Barcelona. Ziua lucrau ca ospătar şi ospătăriţă, noaptea zburau dintr-un club într-un pub, de la un concert la o cafenea, iar în weekend vizitau muzee. Maria vorbea rusa. Matei - germana."

Ajunsesem în Bucureşti, iar Barcelona se risipi în şapte zări şi sub roţile maşinilor. Eu eram tot la 21 de ani, iar Matei tot angajat la Mediafax. Dar cel mai trist, era că încă ne aflam în România...

Pilule celebre

finally! iată-le în haosul meu caracteristic. încep cu cofeină şi termin cu verde - culoarea mea preferată. sunt curioasă să-i văd pe Theo şiiiiiiii... pe Tom!

instant smile

Ei, recunosc că m-a cam enervat vremea asta noroioasă şi bulevardul inundat, că imediat după ce am ajuns acasă m-am prabuşit în cadă, nervoasă că aveam noroi până şi pe genunchi. Am încercat să dorm... nem! Am mâncat o îngheţată. Tot nem. Până am primit de la cea mai bună prietenă un zâmbet la pliculeţ virtual, concretizat în poza de mai jos. Anca ştie cum şi de ce zâmbesc. Mulţumesc.

Slideshow nocturn

Acum două zile stăteam cuminte pe bancheta din spate şi desenam un cerc de amprente pe geamul maşinii. Era noapte şi o agitaţie curioasa pentru ora 2: parcă prea multe luminiţe clipeau deasupra casino-urilor şi mult prea multe maşini aşteptau la semafoare. Liniştea nocturnă pentru care ieşisem lipsea cu desăvârşire.

Ei, şi în drumul meu spre pretutindeni, am început să privesc pe geam la panouri luminoase, la afişe, mesh-uri şi bannere, să întorc capul după magazine şi să încerc să ating siglele cu mâini lungi, imaginare. Iar în momentul ăla, m-a lovit! Oraşul ca un supermarket gigant, în care găseşti tot ce vrei sub formă de etichetă. Aşa ca m-a bufnit râsul la gândul că munca duo-ului copy-art, premiată la festivaluri, slăvită pentru prospeţime, se reduce la un singur concept, care ţine mai curând de industrializare decât de advertising: eticheta! O,da... panourile uriaşe ca nişte CD-uri Orange Music, cutiile gonflabile de Redbull şi bateriile Duracell umplute cu heliu. Fiecare concept BTL mi se părea incredibil de previzibil, iar căscatul de plictiseală a luat locul entuziasmului cu care le privisem prima oară.

Ciudată senzaţie am avut în momentul în care am trecut pe Victoriei, pe lângă Novotel şi mi-am amintit că, în urmă cu câteva luni, puteai să vezi parcat un Viano, colantat artistic. Mi s-a părut normal să îl găsesc în continuare acolo aşa cum fireşti sunt columnele clădirii. Viano făcea casă bună cu stilul hotelului şi îmi amintea că ar trebui să reîncep vizitele la muzee. La Piaţa Naţiunile Unite am revăzut pentru a suta oară luna asta mesh-ul cu hamburger-ul infractor, capturat de Mac Donalds. Începusem să mă plictisesc de succesiunea etichetelor creative lipite pe stâlpi, prinse în panouri de plastic şi agăţate deasupra străzii, când maşina a început să se mişte mai rapid. La 100 km/h, Bucureştiul îmi aducea a hypermarket bine aprovizionat cu idei, produse şi spectacol de lumini. Poate că ar fi binevenită o sărbătoare a etichetelor, în care să se ţină petreceri în jurul panourilor sau în mijlocul strazii, sub bannere, sau lângă clădirile "muşamalizate" de cârpe uriaşe şi transparente.

Vreme de 10 minute mi-au pulsat în minte mesajele cele mai pregnante ale pseudoraftului citadin: Credit flexibil de la Raiffesein Bank, Micul Paris la etajul 4 Unirea Shopping Center, 1gb de muzică în 3 cm de design Samsung X830, Transpiraţia strică reputaţia, Rexona o salvează. Grozav mix al ideilor, al culorilor şi al materialelor imprimabile s-a urnit din discurile memoriei mele, în jumătate de neuron activ, la ora 2 noaptea! Distracţia s-a terminat când am ajuns la Mc Drive şi mi-am cumpărat un măr. Parcă nu semăna a piaţă tejgheaua galbenă şi surâsul artificial al fătucii fan litera M. Aştept cu nerăbdare să se vândă ceapă la Mac şi ciocolată la spălătorii auto. Până atunci iau o pauză de imagini, litere şi cifre şi plec într-o plimbare pe autostradă...

Ză fantastic 4

Lucrurile speciale au nevoie de atenţie deosebită, de cutiuţe de plastic căptuşite cu catifea, de casete de lemn învelite în satin roşu sau de săculeţi de piele întoarsă. Oamenii speciali merită cea mai mare atenţie, doar că nu pot fi închişi în cutii. Altfel, i-aş păstra lângă mine toată viaţa. Fără să mă plictisesc. Fără să am nevoie de altceva.

Zilele trecute mi-am dat seama că am trei prieteni: unul mic, unul mijlociu şi unul mare. La fel ca în poveste, fiecare e priceput la câte ceva şi, împreună, fac cât un frate mai mare. Trecând peste partea cu încercările şi cu probele de foc prin care a trecut fiecare ca să ajungă la maturitate, într-o dimineaţă de vară timpurie, cei trei s-au îndepărtat brusc. C-a fost o ceartă, c-au fost vorbe vechi, c-a fost dezamagire sau orgoliu, nici măcar eu, ca povestitor, nu mai ştiu. Cel mijlociu a decis că nu are nevoie de ajutor. Se simţea neglijat şi luat peste picior, cu toate că, deseori, el era măscăriciul dintre toţi. Se hotarî să se însoare şi să plece în împărăţia liniştită în care decorul conjugal îi ţinea loc şi de cămin şi de prieteni. Cel mare se supără foc şi pară când auzi acestea şi... îşi băgă picioarele. Îşi scoase banii de la bursă şi le scrise la toţi câte o scrisoare de 7 cenţi: "vă iubesc, dar mă retrag" şi, cu lacrimi în ochi, îşi împachetă amintirile şi le vârî într-un sertăraş. Cel mic se panică şi deveni foarte trist. Îl bătea gândul să se însoare cu fata cea violentă a împăratului din ţara de vis-a-vis. În acel moment, mi-am dat seama că povestea noastră se apropia de final. Mi-am simţit inima cum bate mai puternic şi pieptul cum se încălzeşte. Senzaţia de combustie sentimentală mi-a copleşit toate simţurile. Într-o secundă, mi-am văzut amintirile călcate în picioare şi planurile de viitor măturate de cel mai neprielnic vânt. Într-o discuţie scurtă cu cel mic, am făcut legământ că o să reparăm împreună lucrurile, că o să ne construim înapoi împărăţia din cele mai trainice cuvinte şi că o să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi, pe o insulă verde. Acum e linişte. Povestea înca nu s-a terminat...

caressed by a pill

azi povestesc despre dragoste la prima notă şi împart la toată lumea câte o copie. mi-e atât de uşor să mă îndrăgostesc de lucruri perisabile, încât mă agăţ de ele ca de franghii, pe marginea prăpastiei. pentru momentele în care mă caţăr, pentru momentele în care mă agăţ, pentru momentele în care vreau să-mi dau drumul am găsit coloana sonoră perfectă: Royksopp - Circuit Breaker

...
Caressed by a pill
You elevated soul
Vanity and pride
An addict to one
A universal force
A one and only kind
A thing I can't control
No matter how I try
...

febră

Ai palmele roşii şi gâfâi. Nu ai venit de la jogging, nu te-a alergat câinele vecinei de la parter şi nici nu ai urcat scările. Te-ai aşezat în fund, pe hol şi te uiţi în tavan. Eşti înconjurată de sacoşe. Multe şi albe. Opt, zece, douăsprezece... încă nu le-ai numărat. Te mănâncă pielea şi ţi-e cald!!!!

Hai să dăm timpul înapoi cu vreo 8-9 ore...

Ora 10:00. Duminică. Te dai jos din pat, buimacă şi cu ochii închişi că doar ai memorat unde e uşa de la baie. Ţi-e sete. Schimbi traseul până la frigider. Bei Cola. Desigur, pe stomacul gol. Ţi-e foame, dar vai! nu ţi-a lăsat nimeni micul dejun; nu mai stai cu mama şi nici nu mai ai nimic de preparat rapid prin frigider. Bei iar Cola si te prefaci că nu ţi-e foame. 3 în 1 n-ai şi ţi-e lene să faci o cafea. Dai drumu la muzică. Mai că ai dansa, dacă nu te-ar durea oribil tălpile.

Ora 13:00. Ţi-e o foame îngrozitoare. Ai terminat sticla de Cola. Te bagi în duş şi îţi aduci aminte că n-ai dormit destul. Cu prosopul ud, te prăbuşeşti în pat şi îţi faci planul. Iei o hârtie şi un creion de pe birou. Te apuci să scrii o listă. În capul foii - un titlu: Shopping day! şi, lângă, o faţă zâmbitoare.

Ora 16:00. Ajungi la hypersupermega market. Iei un cărucior. Îl împingi către rafturi şi te apuci să caşti gura. Adori magazinele astea - atâta de mari, colorate şi pline de punguliţe, cutiuţe, caserole, bidonaşe, sticluţe, sticle şi fructe colorate. Te repezi la rafturi. Balsam de buze. Lumănări parfumate. Ciocolată. Caiete cu spiră. Jucării de pluş. Dvd-uri. Farfurii de sticlă. Prosoape de bucătărie. Umpli jumătate de coş. Pui pauză. Ai uitat de lista din buzunar. O scoţi. Te uiţi în coş. Te uiţi în listă. Oooops! Parcă trebuia să cumperi STRICTUL NECESAR! Doar n-o să te apuci să pui la loc ce ai strâns într-o oră şi jumătate. Asta e. Rămâi cu ele. Termini şi cu lista. Verifici fiecare rând scris cu creionul. Caruciorul - aproape plin. Mergi la casă. Coada uriaşă nu te mai uimeşte.. whatever.. nu te mai grăbesti pentru că nu ai de ales - tre' să stai! Ai citi o carte, dar standul ăla de "beletristică" e în capătul celalalt al magazinului. Ridici punga de lapte din coş. Expiră maine. Grozav! Iaurt cu 2% grăsime şi cremă de faţă antirid ..wtf? NICIODATĂ să nu mergi la cumpărături mahmură! Săpun lichid cu lapte de migdale şi piersici ...ţi se face foame! NICIODATĂ să nu mergi la cumpărături flămândă! Ajungi, în sfârşit, la casă. O sacoşă. Două sacoşe. Trei. Repede îşi mai mişcă mâinile fătuca asta. Pac, un produs, pac, patru..lapte, cereale, banane, salată de ton, balsam de rufe, detergent, luciu de buze...STOP! Îţi vine să o iei de păr. "Mişcă-te, dom'le mai încet că ameţesc!!!"

Ora 18:00. Fătuca super îndemânatică îţi întinde bonul. Prea mult. Închide gura, nu te holba ca toanta la casa de marcat. Nu-ţi fură nimeni banii din portofel. Cu mâna ta ţi-ai facut-o! Întinzi bancnotele. Nu primeşti rest. Asta pentru că nu mai e de unde. Iei sacoşele în mână ... parcă voiai să iei un taxi. Te uiţi în portofel. Te uiţi prin buzunare. Oh, well.. we all love subways after all! Prinzi metroul la ţanc! Te instalezi cu tot cu bagaje într-un colţ. Te sprijini de o uşă. Te dor degetele. În vară faci şcoala de şoferi..claaar!!!

Ora 19:00. Descui uşa. Arunci sacoşele în mijlocul casei. Ai palmele roşii. Şi gâfâi. Nu ai venit de la jogging, nu te-a alergat câinele vecinei de la parter şi nici nu ai urcat scările... It's just shopping!