martie 02, 2008

Nu e anemie

M-am aşezat în pat cu mâinile în poală, nu ating nimic, mă port de parcă am cerneală pe degete şi unghiile ca nişte peniţe care se pricep să scrie chiar şi la un laptop cu taste mici. Am în cap idei stinghere, nu se cunosc unele cu altele, sunt sfioase şi tăcute, nu se cuvine să vorbească în gura mare, mai ales când se coc clătitele într-o cratiţă adâncă şi se râde în hohote cu limbile roşii de la acadele în formă de ursuleţi. Când pun degetele pe taste toate ideile decoltate se zvârcolesc ca viermii într-un ghiveci, unii care se străduiesc să crească grăsuţi doar cu rădăcinile putrede ale florilor care au murit într-un weekend trecut. Am primit un ghiveci cu garofiţe care îmi aduce aminte de mine când mă ofileam de dor şi nu mă săturam doar cu apă. Ar vrea să îmi spună că a venit primăvara, dar până să prindă curaj s-au topit de ruşine petalele şi tulpiniţele anemice.

Fac dragoste cu viaţa mea de vreo două luni. Îmi arde de metafore chiar şi atunci când vorbesc despre sex oral. Răspund la nume lipicioase, cuibăricioase cum ar fi zis cineva nu demult, şi scriu monoloage în minte, ascunzându-mă şi nu prea după halbe goale, după farfurii întinse, mânjite cu sosuri, după şerveţele umede care ştiu cum să şteargă scrumul şi după scrumiere-arici (un soi de castroane bondoace în care sar în cap chiştoacele vlăguite). Fac dragoste cu buzele paharelor de peste tot şi cu ţigările pe care am promis că nu le mai fumez. Mă iubesc cu poveştile contagioase, cu mâinile care se caută pe sub masă şi cu sms-urile care mă anunţă că am mai împlinit un an de vorbit la telefon. Inhalez zambile din celofan şi mă hlizesc în taxiuri fără să mă intereseze dacă sunt singura care se distrează. Mă încrunt la el când îmi zice că nu mai am voie sirop de fragi. "Ia să vedem ce mai arde la Pro TV!". E duminică. Noi nu ştim nici măcar să ne certăm pe telecomandă.

Se pare că Seinfeld e mai interesant decât Kobo Abe, în noapte.
Mai sunt ţigări cât pentru patru cafele şi o bere brună.
În cealaltă cameră sforăie pupicii ascunşi de gura lumii.
Singurele lucruri care îmi lipsesc lunile astea sunt fierul şi acidul folic.

7 comentarii:

  1. dacă fac dragoste cu viaţa mea, cu siguranţă nu sufăr de astenie.

    cât despre aripi, visele mele ştiu să penduleze sau să leviteze lunile astea. încă nu îndrăznesc să îţi ia zborul. nişte găini! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim16:29:00

    fatho...daca nu e astenie e passion pour chocolat..de la cei mai buni cofetari heidi

    RăspundețiȘtergere
  3. la ce viseaza pupicii de sforaie cu atata putere?

    RăspundețiȘtergere
  4. diana, în seara aceea pupicii erau foarte obosiţi. visau la o noapte lungă de duminică şi sforăiau atâta de tare încât mi-a fost frică să mă culc lângă ei. de teamă să nu mă molipsesc, desigur. :)


    desene, chiar sună bine! hai să-ţi cumpăr drepturile de autor!:D

    RăspundețiȘtergere