Scaunul impertinent

Merge? Merge, cum să nu meargă?!
Coloana sonoră:


Bun. Eu am câteodată chef să fac gălăgie. Uite, de dimineaţă, la birou, am mutat un scaun dintr-o cameră în alta, apoi pe hol, apoi în baie şi în bucătărie. L-am târât după mine de o ureche ca să-l iau la rost:

"Eşti o ruşine pentru celelalte scaune de aici. Plin de pete lipicioase de cola şi de praf, umbli cu spătarul despletit, bucăţi de plastic făcute ferfeniţă!".

A încercat să riposteze, să dea vina pe Blackie, căţeluşa creaţă cu labele noroioase care nu ne-a mai vizitat de vreo două luni!
"Nu-mi spune mie poveşti, Scaune! Te-ai îngrăşat după sărbători, nu te mai încape buretele, stai cu husa ridicată în faţa unor domnişoare care încearcă să croiască tabele şi să domesticească facturi. Sporovăieşti cu faxul, de fapt, bârfeşti, te-am auzit! despre calculatorul virusat şi despre câte şi mai câte. Nici nu vreau să mă gândesc!"

Îl simţeam cum scrâşneşte din şuruburi. Mai că îi venea să îşi ridice toate cele patru picioare, rahitice de altfel, asupra mea. Dar ca femeie tânără, proaspăt venită de la şedinţa de tae-bo ce sunt (de fapt ăsta e tot rostul povestirii) nici măcar nu am clipit. L-am luat de braţ cu forţa, era foarte încăpăţânat, se agăţase de uşa cuptorului cu microunde, a răsturnat cafetiera şi un pahar care a scâncit în toată splendoarea cioburilor, pe gresie. Am deschis uşa de la intrare, l-am târât pe scări până în mansardă şi l-am lăsat acolo, sub fereastră, să facă duşuri scoţiene cu apă de ploaie şi soare de acum şi până la următorul târg de vechituri. Când coboram mi s-a părut că îl aud blestemând: să le cadă picioarele tuturor scaunelor din birou, parcă. Nu contează. Important este că azi am chef să fac zarvă. Monitorul meu se cam ţine de poante...