Cuvântez, bunico

Nu-i spun bunicii "bunico", ci "mamaie", că aşa se grăieşte frumos în Bucovina, singurul loc care îmi pare mai verde decât Amsterdam. Facem diferenţe de conţinut, da? Nu ne jucăm aşa cu vorbele!

De câte ori mă sună, mamaia se interesează "cum e la servici", cu ce mă ocup exact, să-i explic pe îndelete că ea are răbdare să mă asculte, "s-a dus Haralam să mulgă vaca" (Haralam, adică Haralambie, adică bunicul meu, cel mai tare bunic din Suceava şi de la mine din familie, nu discut). "Fată deşteaptă şi cuminte" ce sunt încep să-i zic cum stă treaba, că să vezi, căldărarii care trec vara pe uliţă şi vând ceaune şi ibrice din cupru zic ceva din gură, strigă pe la porţi şi te fac să ieşi din casă ca să le vezi marfa. Apoi, se apucă să îţi spună care ceaun e bun pentru mămăligă, care pentru pui cu usturoi, în care ibric să faci cafea şi care e potrivit pentru ţuică.

- Bun, ce zic ei din gură, mamaie, e cam ce fac eu la serviciu, numa' că eu umblu aşa cu vorba mai tot anul, scriu mult pe hârtie şi la calculator, folosesc alte cuvinte şi vând televiziune digitală şi tabere pentru copii.
- Adică, ţii cuvântari.
- Da, mamaie, cuvântez.

S-a dumirit mamaia şi a trecut senină la un cover după un episod celebru în familie, care începe cu "un băiat bun, frumos şi deştept" şi se termină cu o nuntă.

Bine, eu am exagerat cu povestirea, bunica mea este o doamnă cochetă, iute la vorbă şi mare bucătăreasă mare (cum altfel?!) care tocmai a terminat de renovat casa cu termopane, parchet laminat şi "o sobă cu cuptior" (!) că, nu-i aşa, trebuie să ducem mai departe tradiţiile!