După filme şi răsplată

Îmi place când se întâmplă. Pur şi simplu. Nu vorbesc de dorinţă, ci de natural. Numai că "natural" sună ca un cuvânt mare, unul matur, cu experienţă dobândită în călătorii peste oceane şi în ţările care încep cu primele şapte litere din alfabet. Mai curând, îmi place când se întâmplă lângă mine. E ca şi cum mi-aş atinge coatele cu Nicole Garcia, poposită la Bucureşti, la Festivalul Filmului Francez. Emoţia e atât de aproape să răbufnească încât simt cum îmi clocoteşte sângele din vârfurile degetelor. Unde mai pui că nimeni din jurul meu nu observă. Sau parcă ar fi cineva...

Îmi place când se întâmplă să întâlnesc pe cineva care să mă convingă că filmele merită să fie văzute chiar dacă sunt proaste sau doar prost filmate. Iar o voce calmă şi caldă şi o gură moale, care nu are gust de ţigări şi flirtează chiar şi atunci când spune "Mă duc până la toaletă", pot să te convingă natural de aproape orice mişună pe lumea asta sau, cel puţin, într-un cinematograf.

Nicio seară de sâmbăta nu a mirosit atâta de natural a cafea şi brioşe cum a fost cea de pe întâi decembrie, la Elvire Popesco. Un cinematograf cu pretenţii franţuzeşti, în care sala e îngustă, fotoliile sunt incomode şi francofonii cu pielea albă, ridată aţipesc şi-şi muşamalizează sforăiturile în fulare.

La petite Lili a fost la fel de şmecheră ca mâna care s-a jucat, fără să ceară voie, cu patru dintre degetele mele:

Ne le dis à personne a culminat cu un sărut spontan. Al meu cu cel de lângă mine. Sau invers. Mână în mână, ca doi copii care sar împreună într-un lac din mijlocul pădurii (vezi filmul):

Garde à vue mi-a amintit de răsfăţul meu scurt cu nuvelele lui Guy de Maupassant şi m-a prins în postura de infractoare fără voie şi fără bilet, întârziată în camera de toaletă:

A urmat Lady Chatterley. Amuzant. Penibil. Interminabil. Iar, în loc de croissantele calde şi promise, Cinemix s-au dat în stambă cu psychedelic şi electro în loc de o coloană sonoră relevantă pentru Koyaanisqatsi.

Dimineaţa a venit mai naturală decât de obicei. Cu o prea multă linişte pentru o capitală în tranzit urbanistic şi cu un ceai verde servit într-un pat deocamdată străin.

Poate m-am pripit când am zis că natural înseamnă matur. Poate că maturitatea nu vine chiar de la sine. Mai ales când, la uşă, în frig, aşteaptă spontaneitatea. Una peste alta, îmi place când se întâmplă să am încredere în necunoscuţi.