Am o problemă cu un cuplu de verbe-clovn de care mă lovesc câteodată atâta de puternic, încât mi se împleticeşte limba şi îmi ţiuie urechile. De la jonglerii şi sensuri care mai de care mai trecătoare.
A aştepta, logodit cu verişoara lui semantică A se aştepta. Ce mai, o nebunie de cuplu care îmi garniseşte minutele de legătură dintre întâlniri şi discuţii cu oameni, în general.
A aştepta deschide întotdeauna uşa, mă întâmpină nerăbdător şi mă priveşte ba supărat ca un copil răsfăţat, ba idiot de la excesele de veselie. Pentru un verb, este surprinzător de iritat şi iritant.
A se aştepta e cuminte ca o fată la şezătoare, zâmbeşte des şi e foarte atentă. E motivată şi te motivează. Într-un fel, e ca o mamă care te trimite singur în clasa întâi, în prima zi de şcoală.
Cu A aştepta m-am cam împăcat în ultima vreme. Am aruncat cărţile pe masă, le-am dat în jumătate şi ne-am apucat să le numărăm pe îndelete. Am ajuns la un fel de convenţie tacită, mijlocită de un interval de timp benefic amândurora. Dacă stabilesc o întâlnire, iar în 10 de minute nu apare nimeni, A aştepta se iveşte drăguţ de după colţ: "N-a venit?". Ei bine, n-a venit. Mă sfătuieşte să mai stau 10 minute şi apoi mă trimite acasă. Un sistem sănătos, aş zice. Pe mine mă ţine departe de un verb-coleric (A (se) enerva). Pe el îl scuteşte de riduri şi de plictiseală.
Cu A se aştepta însă nu e chiar aşa de uşor. Am încercat în zadar un compromis. Mi-a dat de înţeles că sunt prea mulţi factori pe care nu poate să nu-i ia în seamă. În special din cauza oamenilor. Mda. Oamenii care se aşteaptă să merg la un substantiv, să verb mereu, să mănânc un/o/nişte substantive cu adjective sănătoase, să cumpăr doar la diminutiv, să dorm un adjectiv la superlativ, în fine, să stau mai mult de vorbă cu pronume de politeţe şi să renunţ la unele conjuncţii şi interjecţii. Tocmai de aceea m-am hotărât să întocmesc o listă de aşteptări personale, pe care să o fac publică abia după ce termin cerneala din stilou.
Zilele trecute, un bărbat necunoscut dintr-un viitor nu foarte îndepărtat mi-a mărturisit că se aşteaptă să fiu magnifică.
Cel mai bun prieten m-a încurajat, spunându-mi că o să fiu.
Ideal ar fi fost să fiu deja.
Până una, alta:
- mă aştept ca astă-noapte să fiu creativă între cei patru pereţi ai camerei mele,
- aştept maratonul de filme de pe 1 Decembrie.
A aştepta, logodit cu verişoara lui semantică A se aştepta. Ce mai, o nebunie de cuplu care îmi garniseşte minutele de legătură dintre întâlniri şi discuţii cu oameni, în general.
A aştepta deschide întotdeauna uşa, mă întâmpină nerăbdător şi mă priveşte ba supărat ca un copil răsfăţat, ba idiot de la excesele de veselie. Pentru un verb, este surprinzător de iritat şi iritant.
A se aştepta e cuminte ca o fată la şezătoare, zâmbeşte des şi e foarte atentă. E motivată şi te motivează. Într-un fel, e ca o mamă care te trimite singur în clasa întâi, în prima zi de şcoală.
Cu A aştepta m-am cam împăcat în ultima vreme. Am aruncat cărţile pe masă, le-am dat în jumătate şi ne-am apucat să le numărăm pe îndelete. Am ajuns la un fel de convenţie tacită, mijlocită de un interval de timp benefic amândurora. Dacă stabilesc o întâlnire, iar în 10 de minute nu apare nimeni, A aştepta se iveşte drăguţ de după colţ: "N-a venit?". Ei bine, n-a venit. Mă sfătuieşte să mai stau 10 minute şi apoi mă trimite acasă. Un sistem sănătos, aş zice. Pe mine mă ţine departe de un verb-coleric (A (se) enerva). Pe el îl scuteşte de riduri şi de plictiseală.
Cu A se aştepta însă nu e chiar aşa de uşor. Am încercat în zadar un compromis. Mi-a dat de înţeles că sunt prea mulţi factori pe care nu poate să nu-i ia în seamă. În special din cauza oamenilor. Mda. Oamenii care se aşteaptă să merg la un substantiv, să verb mereu, să mănânc un/o/nişte substantive cu adjective sănătoase, să cumpăr doar la diminutiv, să dorm un adjectiv la superlativ, în fine, să stau mai mult de vorbă cu pronume de politeţe şi să renunţ la unele conjuncţii şi interjecţii. Tocmai de aceea m-am hotărât să întocmesc o listă de aşteptări personale, pe care să o fac publică abia după ce termin cerneala din stilou.
Zilele trecute, un bărbat necunoscut dintr-un viitor nu foarte îndepărtat mi-a mărturisit că se aşteaptă să fiu magnifică.
Cel mai bun prieten m-a încurajat, spunându-mi că o să fiu.
Ideal ar fi fost să fiu deja.
Până una, alta:
- mă aştept ca astă-noapte să fiu creativă între cei patru pereţi ai camerei mele,
- aştept maratonul de filme de pe 1 Decembrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu