noiembrie 22, 2007

Certitudinea lui

"Nu mă doare nimic", i-am zis, vizibil deranjată, "nu ştiu de ce continui să mă pipăi". Dar Mihnea nu se interesa dacă m-am lovit, ci căuta o scuză rezonabilă ca să-mi pipăie coapsele şi sânii. M-am ridicat. Mă dureau capul şi ceafa. Îmi amintesc că m-am suit pe scaun ca să agăţ un balon de becul chior, m-am dezechilibrat şi am căzut fix lângă canapea. Nu era prima oară. Căzusem din copaci, de pe capota maşinii bunicului, de pe căpiţele cu fân, din vârful acoperişului, de pe garduri, de pe sobă. Chiar mă simţeam prost că acum era vorba doar despre un scaun. M-am îndreptat spre baie şi am bolborosit un "vin imediat" perpendicular cu mocheta îmbâcsită din cameră. Mihnea îşi puse laptopul în braţe şi dădu drumul la "Happy feet". Râdea frumos şi ştia asta. Îl amuzau pinguinii. Şi era suficient de deştept încât să facă pe prostul mai tot timpul.

În baia îngustă, cu faianţa crăpată şi cada jegoasă, stăteam cu privirea aţintită în oglindă. Mi-am desprins părul, l-am pieptănat cu degetele şi l-am prins la loc. Am scos din buzunar dermatograful maroniu şi mi-am îngroşat dungile de sub ochi. Am oftat tot timpul cât m-am spălat pe mâini. Când am ieşit, l-am văzut pe Mihnea cu laptopul în poală, gol până la brâu, al naibii de brunet. M-am apropiat de el şi l-am pironit cu privirea în pernă. Tot timpul era ciufulit. Iar de câteva zile mirosea a plastilină. Camera lui aducea cu o groapă de gunoi: şerveţele mototolite, aşternuturi împuţite, praful de două degete pe o bibliotecă sărăcăcioasă, cărţi abandonate pe podea, jucării de pluş şi omuleţi din plastilină, un brad artificial în miniatură, două fotolii jerpelite, pahare, farfurii, resturi de mâncare şi ambalaje, haine transpirate, şifonate, decolorate.

"La ce te uiţi?", l-am întrebat distrată şi m-am cocoţat pe genunchii lui. Sincer, mă interesa mai mult ce avea de gând să facă. Şi-a extras privirea din monitor şi mi-a zâmbit ca un copil care abia învaţă să flirteze. "La tine", mi-a zis, în timp ce îşi abandona laptopul lângă pat, pe o grămadă de foi mâzagâlite. M-a tras peste el. M-am lăsat condusă până a început să mă sărute. Îmi plăcea că e brunet. Iar dezordinea din cameră îmi dădea senzaţia că e un bărbat scos din tratatele de antropologie. Era dezordonat şi bădăran, deştept şi leneş, dezinteresat şi făcea sex ca un animal. Ca unul căruia îi face plăcere. Şi asta mi-era de ajuns ca să înnebunesc.

Tot aud că femeile au nevoie de certitudini. Noroc că bărbaţii le au deja şi nu se sfiesc să le împărtăşească. În felul lor, ce-i drept. Mihnea ştia cu siguranţă cum este el ca bărbat şi de ce sunt eu acolo. Iar eu îi acceptam certitudinile.

4 comentarii:

  1. fara sex se poate?
    inlocuieste cu un pic de scortisoara si piper :p

    RăspundețiȘtergere
  2. nu se poate fără sex! ştii şi tu asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. sorry pt offtopic, dar nu stiam daca mai citesti la noi; putem vb pe mess pt pisoi; id-ul nostru e acelasi cu mailul de pe blog

    RăspundețiȘtergere
  4. ultima incercare: il mai vrei pe pisoi?

    RăspundețiȘtergere