noiembrie 12, 2007

CUM SĂ faci un om

CUM? SĂ vorbesc despre haine?
Cu ce să încep?
Cu nasturii?
Cu gulerul?
Cu pantalonii?
Poate cu gradele de pe umeri?!


Mi s-a aninat în minte imaginea lu' tata, care tata a purtat uniformă mai mult de jumătate din viaţa lui şi încă mai arată de parcă ar purta-o. La început, când a luat-o în primire (tot de uniformă vorbesc), zicea că TREBUIE, apoi că e NEVOIE, apoi că AŞA E ONORABIL, apoi că FĂRĂ NU SE POATE, apoi că e SINGURUL costum care i s-a potrivit vreodată. Ei bine, da, nu e vorba despre orice fel de haină, ci despre o bucată de stofă-cârpă-militărească trainică aşa cum sunt toate lucrurile în armată şi aşa cum ar trebui să fie orice plan de viitor. Unde mai pui că a fost croită pe măsura unui om ce poartă aceeaşi mărime de 30 de ani. Două variante: ori e tata culmea statorniciei, ori uniforma e magică. Acuma nici nu mai ştiu dacă tata a fost dintotdeauna aşa cum este sau haina l-a convins că aşa trebuie să fie. Oricum, contează prea puţin care pe care sau care pe cine.

Intenţia mea incipientă era, de fapt, să vorbesc despre un crez părintesc-oştesc, cum că este imperios necesar să fii ordonat şi să înveţi cu sfinţenie nişte lucruri mărunte de care, "o să vezi tu", nu poţi să te lipseşti mai târziu. Am dat mereu vina pe haina aia haină că îl trimite pe tata destul de departe şi destul de des. Totuşi, îmi dau seama acum, am avut vreme să iau aminte de la el:

SĂ:
- vorbesc calm, fără să ţip (chiar mi-a ieşit o perioadă)
- negociez
- nu ies din casă până nu iau micul-dejun
- nu gătesc
- fac flotări şi genoflexiuni
- nu o fac pe mama să plângă
- beau ceai şi cafea cu miere
- îmi fac temele la mate
- ascut creioanele cu un cutter
- întâmpin colindătorii la uşă (I hate that!!!)
- socializez cu musafirii
- nu mă laud
- beau vin
- mă prefac că nu aud soneria
- nu vorbesc obscen like never ever God forbid

CUM:
- se calcă o cămaşă
- se recită poeziile
- se reţin datele istorice
- se curăţă bocancii
- se conduce o Dacie (uhum-uhum!)
- se culeg strugurii
- se leagă nodul de cravată
- se bucură un tată care, vreme de 35 de ani, a învăţat CUM SĂ nu-şi arate bucuria.

7 comentarii:

  1. guess what!

    leapsa on http://wyzkid.wordpress.com/2007/11/12/vorbe-alese/

    RăspundețiȘtergere
  2. Tatal tau stie ce zice. Daca ai invatat sa conduci o dacie, o sa poti conduce orice are volan:)

    RăspundețiȘtergere
  3. finalul mi se pare esenţial :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Andrei23:36:00

    ehe...cu condusul daciei...cred ca ai invatat si mecanica din spatele ei...nu doar cum se conduce:P

    RăspundețiȘtergere
  5. si cum se bucura un om obisnuit sa-si ascunda bucuria? ma gandesc ca poate mie imi scapa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim10:11:00

    frums !!!....armata disciplineaza... sufletul :)
    parca esti scos din " Evanghelia dupa fiu "!
    cinsteste-ti parintii!
    windwhisperer :)

    RăspundețiȘtergere
  7. first of all, sunt fată, deci fiică! :)

    @ danutz: cât de curând.

    @ celălalt: n-aş fi aşa de sigură :P

    @mihai balan: chiar este!

    @ andrei: ooo, nu! fără mecanică! abia ştiu puţină matematică:)

    @ umblu teleleu: spune un "Bravo!" vag admirativ, fără zâmbete sau îmbrăţişări. apoi, se retrage într-o altă cameră şi se preface că nu s-a întâmplat nimic. adică, meditează. :)

    @ anonim: well, yes, but not really! disciplina e mai dăunătoare decât se crede; ca toate lucrurile în exces, de altfel! :)

    RăspundețiȘtergere