Easy Hysteria

Dacă acum câteva luni aveam propriul meu radio - Radio Winamp - astăzi, douăzeci şi doi ianuarie, nici măcar nu mai ascult muzică. Radio Winamp era născocirea mea de la serviciu; întocmeam un playlist cu toate melodiile după care mă topeam, apoi alegeam câteva spoturi radio care îmi plăceau sau care nu mă deranjau (chiar dacă nu erau ok) şi le împrăştiam cu un shuffle conştiincios. Radio Winamp nu avea emisiuni. Singură şefa mea se încăpăţâna să-mi smulg căştile de pe urechi şi să-i ascult reprizele scurte de agitaţie tipică femeii hiperfuncţionale; nu-şi mai vedea capul de treaba mea şi degetele de semnăturile assistant managerului.

Trei minute pauză. Cred că tocmai am prezentare internă.


Da, chiar am avut. Trei ore. Pauză iar.

De fapt, asta este o altă cale de a-mi îndeplini leapşa (cine zicea că în armată nu se ascultă muzică?!). Mai departe, Cartonaşe şi Carouri să se dea în stambă cu dedicaţii!

Warm-up

- mă bucur când e ceaţă mai ales pentru că tu, cel care te întrebi ce e aia miopie, ai ocazia să îţi dai seama cum e să te împiedici de borduri ca bezmeticul şi să crezi că ai ajuns la sediul Raiffeisen, când, de fapt, ai intrat pe uşă la Piraeus Bank.

- orice animal urban şi orice femeie nedomesticită ar trebui să poarte cizme de cauciuc pe vremea asta smiorcăită.

- mi-am privit câteva secunde telefonul bătrân şi surd, oropsit de căzături, cu doi dinţi crăpaţi, cu oja scorojită de pe taste şi mi-am dat seama că cea mai mare problemă a lui este că numele tatuat sub ecran e acum sung în loc de Samsung. Însă amărăciunea mea s-a transformat în revelaţie în momentul în care am aflat că Samsung înseamnă (în coreană) "Trei Stele", deci logic si prin eliminare convenabilă sung = Stele (ce potrivire!), ceea ce e minunat, mai ales pentru că trei nu e un număr rezonabil pentru o femeie jucăuşă cu porecla Ladystarlight.

- un tip haios cu părul prins în coadă mi-a mărturisit că semăn cu "fetele simple, dar misterioase din romanele lui Murakami".

- din tolba cu keywords care au trimis la blogul meu, le-am cernut pe cele care chiar ridică probleme şi surprind cel mai bine esenţa textelor mele: "cum ajung scriitor", "bungee sex tavan", "cum făceau bunicile ca rufele să miroasă frumos", "câte sinapse are un om" şi "vreau să-mi cumpăr bong".

- and yes, Ladies and Gentlemen, este Vineri!

Un benghi în frunte

Într-un fel a fost la fel.

Relaţiile mele cuminţi, nebune, rapide, leneşe, zgomotoase, tăcute, tărăgănate, pe fugă încep şi se termină întotdeauna la fel: "Bună!" şi "La revedere!". Din zâmbet fac rapid preludiu, din glume fac punte către prima noapte în pat străin. Ghicesc seri la film în cafeaua de dimineaţă şi mă gândesc la baruri în timp ce mestec dulceaţă de gutui. Ceai fac din amintirea cărţilor de la Cărtureşti şi din prezervativele folosite ce zac umede lângă pat. Apoi din noapte fac zi şi invers. Cui nu-i place caruselul? Când ameţesc, şi asta se petrece destul de uşor, îmi dau seama că tu deja ai leşinat sau, din contră, că te uiţi la mine prostit, cu sprânceana ridicată de parcă ai vrea să mă întrebi: "Ce naiba crezi că faci?"

Apoi respir adânc şi te las pe tine să iei decizii. Mă arunc cu braţele înainte şi cu ochii închişi doar ca să văd cât de repede mă prinzi. Dacă nu eşti pe fază, nimeresc cu nasul în perete sau în podea şi mă sparg în bucăţele mici de ţipete incoerente, care nu încetează nici măcar atunci când pleci, trântind uşa. Îmi zgudui varul de pe perete, îmi zburătăceşti gândurile, iar pe gură mi-o laşi căscată. Nu... tu nu faci aşa. Tu chicoteşti şi mă întrebi dacă mai vreau o dată. Apoi pleci până a doua zi.

După ce ne trimitem sms-uri, îndrăznesc să te sun şi să îţi spun că a început să picure caloriferul, că e a cincea oară săptămâna asta când tot eu spăl vasele şi că factura de la lumină e mai creaţă decât mă aşteptam. Iar tu ce faci? Îmi zici că ai luat bilete la concert. La cubanezi. "De abia aştept să mergem împreună!". Şi eu. Şi eu îmi dau seama că lucrurile domestice nu au ce căuta printre cărţile, concertele şi visele tale cu burse răsărite în vest.

Atunci închid uşa, mă bag în pat cu o mână de cursuri despre persuasiune şi beau din ceaiul pe care mi l-ai cumpărat, gândindu-mă că nu mai vreau nimic. Dar în acel moment începe să-mi vâjâie capul, "pentru măsurarea schimbării atitudinale există şapte parametri: extremitatea, complexitatea, constanta, inter-relaţia, consonanţa, intensitatea motivaţională, poziţia valorică" şi mă trezesc pe vârful limbii cu gândul că unele lucruri chiar trebuie: să dau cu aspiratorul, să îmi împachetez hainele, să sun un instalator, să plătesc întreţinerea, să merg la schi, să plec la Madrid, să nu mai fumez, să mănânc supă, să dansez măcar vinerea-sâmbăta-duminica şi să nu mă mai joc cu tine.

Ne despărţim. În loc de sms, telefon sau întâlnire molcomă, fără cuvinte, îţi scriu o scrisoare de patru rânduri care nici măcar nu sunt ale mele:

„Nici nu te-alung, nici nu te-mpac,
Ci-n fundul călimării crunte
Muind un deget, am să-ţi fac
Un benghi în frunte!”

Topârceanu le-a numit "Prefaţa". Noi doi cred că putem să le spunem "Epilog".

Când îmi faci micul dejun

Dimineaţa devreme e răsfăţul mut şi gratuit pe care nu-l cere nimeni niciodată, dar care vine mereu de la sine. E vremea pentru înghesuiala picioarelor printre plăpumi, a feţei în perne îmbâcsite de vise, care miros a somn şi a cearşafurilor boţite de degetele care strâng, de mâinile care se dezmorţesc şi de coapsele care se arcuiesc şi se încordează de nebune, de unele singure. Patul are salteaua vălurită şi cadavre de arcuri ce scâncesc când mă mut de pe o parte pe alta.

Dacă miroase a cafea înseamnă că iar ai dormit la mine. Pe masa din bucătărie sunt două farfurii întinse, două furculiţe şi un cuţit pentru unt. Miroase a albuş prăjit şi a pâine de secară k-touch. În faţa aragazului, faci gimnastică cu o lingură de lemn; învârţi în tigaie, te întinzi după sare, te apleci după prosopul de bucătărie. Mă frec la ochi cu o singură mână şi casc cu poftă. Răsfăţul meu mut dintre plăpumi s-a mutat pe scaunul de lemn, lângă un calorifer care moţăie sub fereastră. Ai palmele mari ca nişte lopeţi de plastic ce mă hrănesc cu ouă prăjite şi pâine cu unt. Pentru zece minute, mestec şi înghit fără să scot o vorbă. Abia după ce-mi ştergi gura sătulă cu un şerveţel moale, articulez primele cuvinte: "Avem şi cafea?"

După jumătate de cană de cafea fără zahăr îţi mulţumesc că, atunci când îmi faci micul dejun, îmi prelungeşti răsfăţul fără să ai nevoie de saltea, cearşafuri, perne, noapte sau prezervative.

Deocamdată, trei nelămuriri

Pe jumătatea mea de pat, cea pe care ai rezervat-o acum vreun an în dormitorul tău, scrie "Vin imediat!". Perna e încă şifonată de ultima dată când am dormit împreună. Îmi amintesc că te-am văzut atunci de îndată ce am deschis ochii. Păreai speriat sau îngrijorat şi nu spuneai nimic. Te-am întrebat "ce faci?" în loc să-ţi spun "bună dimineaţa" împerecheat cu zâmbetul pe care l-ai lăudat atâta vreme că e frumos. Frumos ai zis şi despre mine că arăt imediat cum mă trezesc. Cum puteai să-mi vorbeşti despre frumuseţe şi plăcere, privindu-mă cu ochii ăia speriaţi?

Te bucurai de fiecare secundă în care eram împreună, mai ales când eram împreună într-un pat. Al tău a aşteptat multă vreme plecarea surorii şi a cumnatului din cealaltă cameră, oameni simpli care te incomodau şi te făceau să-ţi fie ruşine chiar şi atunci când te duceai în toiul nopţii, în bucătărie, ca să îţi iei o banană şi un pahar cu apă. Eu aşteptam să dai naibii codul bunelor maniere şi să-mi ocup jumătatea de pat. Cum reuşeau să fie sexul şi nehotărârea la fel de grozave?

Ieri noapte eram aproape de patul tău, îl vedeam prin despărţitura uşii, perfect întins, cu două perne mari, în dormitorul cu pereţi albaştri. Mi s-a părut că încă e rezervat. Câteva minute mai târziu, stăteam amândoi pe canapea, în camera cealaltă, unde dormeau până de curând sora ta şi soţul ei, şi discutam despre reîmperechere ca despre o problemă de matematică. Eram la o distanţă de un pahar de vin bun şi la două-trei înghiţituri de ciocolată. Nu ştiu nici acum dacă tu te gândeai la sex, iar eu la o relaţie sau invers. Din tot ce am vorbit, am înţeles că jumătatea de pat mă aştepta mai aprig ca tine. Cum am ajuns la tramvai că nu-mi mai aduc aminte?

antiteza dinaintea cinei

Pe principiul anonim "serviţi popcorn? dar porumb?" introduc flămândă şi fără vlagă două gânduri înainte de cina mea cam târzie pentru o Lady care a promis că se apucă de aerobic.

- cunosc un bărbat galant care lucrează în publicitate. Bogdan, colegul meu serviciu mi-a adus azi floricele în pungă de hârtie as in popcorn numa' bun de copt la microunde!

- cunosc un bărbat vulgar care lucrează în publicitate. În drum spre casă, Bogdan, colegul meu serviciu mi-a împărtăşit o experienţa sexuală adolescentină într-un lan de porumb dobrogean (cu o păpuşă în păpuşoi ca s-o zic pe aia dreaptă!).

So... corn flakes la cină? Sau mămăliguţă?

O ceapă

Desene animate mi-a pasat o leapşă cu hazard, cărţi şi pagina 123.

De pe raftul prăfuit de-a binelea al bibliotecii mirosind a casă de bucureşteancă bătrână, am scos pe întuneric Gunter Grass - "Decojind ceapa", carte pe care încă n-am citit-o, cu două coperte învelite în hârtie lucioasă albă şi cu o frumuseţe de poză cu o ceapă călare pe titlu. Nu are prefaţă, nici note de subsol şi pe spate cineva zice "Cartea lui Gunter Grass este o provocare adresată cititorului de a participa la jocul memoriei, îndepărtând una câte una foile acestei cepe care ne hrăneşte, dar ne şi face să plângem" şi se semnează Independent of Sunday. Oi vedea.

Anyway, hazardul şi tipografia editurii Polirom râd de leapşa cu primele patru rânduri de la pagina 123 pentru că, în "Decojind ceapa", pagina 123 nu are rânduri, ci un desen al unei jumătăţi de ceapă (poa' să fie şi o ceapă din profil) creionată în maxim două minute. Încă nu mi-am dat seama în ce poziţie este.

Mai departe, să se molipsească cine o vrea de leapşa asta.

[cam aşa arată ceapa, numai că e monocromă, stă cu mustăţile în sus şi seamănă mai degrabă cu o varză de Bruxelles terfelită pe un trotuar.]

Poezie de vin roşu

Noi nu suntem poeţi. Nu scriem nici poezie. Noi facem caterincă.
Cum "care noi" ? Noi suntem beţi.
Poezie în tandem, după cine-le-mai-numără căni de vin roşu cu Cezar, încă unul la fel de beletristic ca şi mine.

Dimineţile unui tânăr care se trezeşte şi îşi vede pisica spânzurată
(îşi dă seama că e cam belită)

Am tăiat pisica
Se spânzurase înainte oricum
Din meandrele parchetului rogojinos am scos
O sticlă
mi-am dat cu ea în cap
şi m-am uitat la Pisica
mi se oglindea faţa în ciobul enorm
rămas în mâna-mi
tremurândă.

Sângele de mâţă picura cu ardoare
Pe veşnicele tablouri edulcorate
De galbenul lămâilor din ele.
trag o duşcă
Din paharul de plastic cu care am încercat să-mi tai venele
ieri seară

eram beat.

Jean, nu vrei o carte?

De vină e Guadeamus că are multe cărţi. Sau eu. Că, de ce să mă ascund, uneori îs snoabă şi mă iau după copertă. Citesc o carte de vreo două luni. E proastă. Da. Irevocabil. Mi-am dat seama când:

- în plin dialog de mare intrigă, mă gândeam dacă am închis uşa de la frigider.
- mă întrebam dacă nu mai bine citeam Coelho.
- aveam chef să beau o bere.
- aveam chef de Slipknot.
- aveam chef de sex.
- mă gândeam la cizmele pe care le-am văzut acum două luni într-un butic.
- mi-am amintit că voiam să citesc Ghidul de Conversaţie Român-Olandez.
- mă încruntam la fiecare frază şi dădeam ochii peste cap.
- mă ridicam din zece în zece minute, mă duceam în hol şi mă uitam în oglindă.
- îmi concentram toată forţa telepatică în direcţia soneriei şi a telefonului.
- aveam chef de ciocolată, bezele, vodcă şi portocale.
- mă gândeam dacă nu e mai bine să mă culc.
- trimiteam sms-uri.
- aveam chef să dau cu dumneaei, cartea, de pereţi.

Altfel, cine vrea Lorgean? [Plătesc bine.]