Absolut stellar

Să fiu sinceră, noaptea mă gândesc la câteva lucruri pe care aş vrea să le născocesc pentru mine. Şi din pricina alter ego-ului miopie eu gândesc miracolele în ochelari.

Mă văd meşteşugind din şerveţele demachiante, gel de morcov şi felii de castravete, ochelari de liniştit dispoziţia, să-i aşez pe nas şi să mă calmez pe îndelete, ba chiar să scot la iveală un zâmbet drăguţ şi politicos care se străduieşte să ajungă mare şi molipsitor. Sau pentru creşterea nivelului de determinare, din piatră ponce, boia de ardei iute şi dulceaţă de fier, ochelari pentru privit înăuntrul meu, în sinea mea ghemuită, să urmăresc sângele care nu poate să stabilească circulaţia ifoselor sau să şteargă urmele de salivă de pe hormoni. În picături de sânge mi-ar plăcea să mă ghicesc, să merg pe urmele vaporilor de alcool şi să îmi netezesc retina cu fumul de ţigară, să preîntâmpin tusea, lărgind capătul senzitiv al faringelui, apoi să gonesc fluturii din stomac şi să scotocesc cu genele în punctul g. Îmi rămân ochelarii de cuprins tot orizontul şi de păşit dincolo de el, m-am gândit că merg turnaţi în cofraje de hidrogen, iar umplutura să aibă jumătatea plină a paharului şi un car de noroc, dar neapărat să se închege cu încredere, cu imaginaţie fără băieri şi cu ropote de lumină uşchite în pleoape, înainte de răsărit.

Nimic nu e sigur, desigur, doar obrăznicia că uneori văd doar ce îmi doresc.

Fără nicio legătură cu miracolele, aş putea să-mi plâng de dor o viaţă, ascultându-l pe Matthew Bellamy:

Muse - Unintended