Scrisul care prezintă clar şi simplu lucrurile complicate

pentru început: lumea e prea strâmtă ca să stăm uzi unii lângă alţii.
în plus: e ca şi cum aş face duş în plină stradă cu stropitoarea pe jumătate goală pic pic pic a rămas puţin săpun aici da, da după ureche.

până şi semnul meu de exclamare s-a deprimat, s-a plictisit, şi-a făcut adresă de mail, îţi dai seama ce opţiuni îi rămân unui semn de exclamare atunci când soare, vară, cald nu-s?! [retoric, desigur]
frumoasă chestiune avem în discuţie în miez de metroplă plângăcioasă la figurat, căci ploaia e pe val propriu în rolul ei de primadonă a iernii seci. ca la londonezi, ştim, ştim...
totuşi râdem căci avem ani în minus, păr în pe cap capete, nicio cicatrice notabilă, bani în buzunare în carduri în plus în minus, abonamente la telefon la taebo la messenger la cafea la ceai la prăjituri cu frişcă la party la libertate
abonamente
abonamente
ce cuvânt haios, ce şiretlic să zici mai multe cum ai zice literalmente.
şi antonimul lui opulenţă, vă rog, vă implor, să fie opulaenţă
mă rog.

ne aducem aminte de şcoală pentru o secundă? [iar retoric] Avem puţină ploaie, cum procedăm?
inventăm puţin soare, really!

am
mi am
revenit!

easy peasy lemon squeezy

“You know that is snowing on the street where I'm freezing?”
Said the girl to her mother and suddenly started sneezing.
“I know you're not wearing a hat or a coat
Cuz’ I can feel in my ear that you're a little bit cold”
“It's snowing, it's snowing, please concentrate a bit
I'll send you an e-mail with photos and a print
I'll draw you the winter, the snow, and the feeling…”
“You mustn't worry for that”, the mother replied
“Your schedule is so busy and you will…”
“Please mother, don’t start! Your foresight is denied!”
They both burst into laughter. The winter was still there:
the pretty cold and the dazzling snow layer.
They continued to talk over phone about exams and other cold troubles
This made the snowflakes grow bigger, similar to bubbles.
“We better talk later and when I’m inside
I’m afraid this snowing is not that easy peasy lemon squeezy!”
(The mother started to laugh, and send her girl a big imaginary hug)
“You’re right; we started to sound a little bit cheesy”.

Just heard

Aşa ca tine. Dai petreceri în scorbură. Acolo unde stai tu, într-un copac cu două camere, de la marginea pădurii, iar la parter e un vraci care vinde plante medicinale.
Fuck forever, Peter Pan!
Iîm feelin' very strange
That's cuz' it's a rave, Peter!
pan pan

Small Orange Stars (SOS)

I must quickly see a doctor to pamper my nose,

I’m afraid Small Orange Stars have also grown on my toes!

Băiatul care s-a transformat în fular

Băiatul care s-a transformat în fular n-avea habar
de andrele, de lână sau de fular.

De la frig s-a ales cu-n gust amar;
singur făcuse ceai cu ienibahar.

Spre seară, după chibzuială, cazul era clar:
„Trebuie sa-l vizitez pe bunul primar!”

Ciocănise la uşă, sfios şi precar.
Desigur că aduse cu el şi un dar.

„Fii bun şi dă veste să se poarte fular,
mi-e teamă că frigul aduce catar!”

Primarul răspunse cu ochii la dar:
„Baiete, e clar că tu ai un har!”

Din cap îi cădeau franjuri ca frunza de arţar,
iar gura de lână uscată ceru un pahar.

De la apa rece îl durea un molar
Şi faţa i se albise, era ca de var.

În timp ce băiatul se transforma în fular
se auzi răspunsul lui de ştrengar:

„Mulţumesc, domnule, e ereditar!”

Lumea e prietenoasă, mie-mi curge nasul!

Răceala e în tine.
Îţi schimbă culoarea pielii. Îţi schimbă vocea.
Fata se transformă în plapumă, băiatul se transformă în fular.
Şi ceaiul e împărtăşania, iubitul, prietenul cel mai bun, orgasmul şi începutul dependenţei de frunze care miros a bun şi au gust de bucăţică de rai, de vis, de sărutare inopinată, de ce vreţi voi. Răceala te face să crezi că o să fii mai bun; cât ai pocni din frunze medicinale, cât ai da naturaleţea lichidă pe gât, ce mai, o să fii mult mai bun, mă, ascultă la micuţa japoneză:

+ Cum e să treci prin viaţă cu nasul curgând? o întrebă ceainicul pe micuţa japoneză
- Te obişnuieşti... e ca şi ciclul: la început te fascinează, apoi nu mai vrei să vină. E totuna cu a te plânge de viaţă trecând dintr-un om în altul, zise ea, trăgându-şi nasul şi gândindu-se vai, ce gest şi vai, ce replică nepotrivită pentru o domnişoară de culoarea pielii ei.

În timp ce îşi băga nasul în ceainic pentru faimoasele inhalaţii cu ulei volatil de pin, micuţa japoneză se hotărî să dea pe faţă tot ce avea în suflet, ca pe o răceală devotată care vine mereu la cinci luni:

- Nu o să-mi mai număr prietenii ca pe găini, ceainicule!
+ De ce? Ouăle nu sunt suficient de nobile pentru micuţa japoneză?

În acest moment discuţia este întreruptă. E imposibil să mai răspunzi la întrebări atunci când îţi curge nasul.

Vorba lui Marin Sorescu

Nu ştiu ce am,
că, stând pe loc,
sunt hăt departe.


- Fabrini -

aiureli despre culoarea albă

când ninge, neapărat să cumperi lucruri albe. ca într-un rit fluşturatic să te închini la pluş, la două mărgele negre, la aţe de papiotă albă şi să murmuri, spre exemplu, cântece în limba greacă. Burtica de pluş alb e un trebuie când adormi lângă calorifer.

uite, aseară am murit puţin. crezând că am febră, am aţipit ca să visez un melc cărând în spate o vacă fără coarne, vaporoasă ca un nor de lapte, cu un cuib aşezat pe cap ca o pălărie din care ciuguleau boabe de mazăre două fantome prietenoase - Petru Şaptepăcate şi Asteroluna. iar când am deschis ochii, se auzeau the streets. nu pricepi? eu nu adorm niciodată cu muzică.

iată şi dimineaţa s-au tras perdele şi uimire! dacă nu ajunsesem în rai, cu siguranţă mă trezisem într-o nucă de cocos.

La ţanc şi nu altceva!

Nu încape loc de îndoieli şi îndoituri. În oraşul stelar toată lumea aflase deja că brevetul de om obişnuit va fi luat. Foşti cunoscuţi de cazarmă închinau ceşti de ceai negru cu lapte şi se declarau mulţumiţi că ard gazul de pomană. „Complezenţă până la moarte”, strigau ei, în timp ce dădeau ceaiul fierbinte pe gât şi aruncau linguriţele în trecători. Unul dintre ei, veteran cu master în ridicat două degete, a comandat lapte condensat pentru toată lumea. Cum toţi se serveau cu inocenţă, apele continuau să fie îngheţate până după miezul nopţii.

Ulterior, în drumul lor spre un scaun cald şi gol (paradoxul seratelor cu ceai), vârfurile bocancilor au ştirbit bordurile şi temeliile florăriilor, de atâta emoţie naivă. Prin difuzoarele de la Ateneu s-a dat drumul la colinde africane peste toată Calea Lactee. Deasupra librăriei Cărtureşti (micuţa de la Universitate, o ştiţi) flutura de unul singur un steag roşu de pe care (oricine l-a visat pe Kafka) se putea citi şi înţelege: „Au reuşit cu toţii! Nişte fericiţi în pivniţele lor cu melancolii inutile”. Cu carte de muncă, aş putea să adaug.


Chiar acum mi se pare că Şerban Foarţă ar trebui să scrie nume de dulciuri.


Însuşi Dumnezeu s-a oprit din citit liturghiile plătite duhovnicilor muritori încă de dimineaţă, cu ocazia Bobotezei, şi s-a uitat spre teancul de cărţi stivuite în piaţa Hurmuzachi, adunate acolo pentru examenul de brevet. Dumnezeu avea să-şi încalce deadline-ul, iar ruşii abia aşteptau un motiv ca să propăvăduiască Siberia în gaura neagră a minţilor banale. Grămada de cărţi avea forma unei piramide nazale care
creştea – se vedea stadionul Liei din vârful ei
se umfla – autobuzul 104 se găsea nevoit să oprească pe contrasens
refula – din ciupercile metalice ieşea fumul lăptos care mâzgâlea ferestrele sălii de fitness. „Muşchii abdominali nu vor mai fi ce-au fost”, şuşoteau vânzătoarele de vâsc de la gura de metrou.

Nici n-am apucat să pun punct că m-am trezit cu o carte deschisă şi cu un text liner fosforicios între două degete, subliniind cu frenezie toate majsculele. Şi în loc să-mi notez numele în brevetul de om obişnuit, am scris câteva propoziţii pe care trebuie să le ţin minte, după cum urmează:

până în februarie: La cinci minute de Institutul Francez.
până în martie: Parizienii preferă zorelele.
până în aprilie: La Madrid, vă rog.
până în mai: La mulţi ani!
până în iunie: Toate drumurile duc unde trebuie să ducă.
până în iulie: Ascultă morile de vânt!

Atât, deocamdată; începuturile mă fâstâcesc. N-aş vrea ca şi primăvara asta să povestesc despre cum e să te îndrăgosteşti în Bucureşti ca să faci vara în Vamă sau invers.