septembrie 15, 2008

Furtuna de după linişte

Aşteaptă!

Oprim timpul într-un borcan cu miere şi-i punem capac. Apoi îl acoperim cu celofan. Şi-i punem un batic de poleială de ciocolată. Îl legăm cu suviţă de păr tăiată din frunte şi-l ascundem în cămara prezentului continuu. Mă trezesc în fiecare dimineaţă văd şi cunosc clădirile mă recunosc şi drumul nu găsesc nicio stradă pustie fir-ar este sigur că este timp fierb conservele în oale de lut şi pământul nu le înghite mă întorc de unde am venit curând şi mi-e atât de bine încât trebuie să-mi scriu pe spate starlight ia o pauză din cârcoteală nu ai făcut nimic rău şi dacă greşeşti ce-ţi pasă? dimineaţa începe mereu.

Se cuvine?

să dăm timpul înapoi până se face ziua nouă, luna nouă, ora nouă. Pentru că nu plouă, se ridică în mine o casă cu două-trei dormitoare, ferestrele sunt atât de înalte încât mă ţine o girafă pe umeri ca să prind draperiile din mătase de porumb, am primit şi un fotoliu pentru citit, aromat şi moale ca o goufre (dar citesc din ce în ce mai puţin chiar şi în palmă), am ales să zugrăvesc singură toţi cei cinci pereţi din camera de oaspeţi, acolo intră cu toţii încălţaţi, cu toţii mai puţin unul care îmi citeşte în fiecare noapte din dicţionarul de personaje imaginare, camerele se parfumează singure cu aburi de guri îndrăgostite şi pe unde calc răsar castane, câtă nebunie, delirul lipsei de tutun şi adorm singură, îmbrăcată în rochiţa rândunicii.

Iar când mă trezesc, plouă. Dintr-odată se înmulţesc ceştile de ceai, le moşesc cu linguriţe de zahăr tors de degetele a douăzeci şi trei de bunici care şi-au înţărcat războaiele de ţesut şi noaptea devine mică-mică până încape într-o cană, într-o gură, s-a ascuns cocoşată într-un degetar şi doar fuioarele de nori mai pot să se apropie ca să o împungă cu ace înroşite la vârf, nu ţi-e ruşine, ca negrul sub unghie să stai şi luna să înnebunească la poarta soarelui care a căzut bolnav în patul tău?

Ca să împac ziua cu noaptea mi-am vândut bretonul ploii de septembrie şi lentilele (să-mi intre miopia la apă fără întârziere!) şi m-am urcat în prima adiere de vânt care ajungea la graniţă ca să rezolv inundaţiile din cer, am făcut contrabandă cu apă de mare, norii şi-au scuturat poalele şi au tras apa după cea mai frumoasă zi din mintea mea.

Cineva m-a surprins încercând marea cu palmele şi mi-a trimis o fotografie udă pe care o întind aici, să se usuce, mai bine era deasupra patului, dar, te rog, nu adormi cu gura deschisă, oricine ştie că dulceaţa de fotografie e absolut amară şi te poate orbi, de picură pe limbă mori otrăvit şi-ţi mai e şi dor de mine. În viaţa de apoi. Imaginează-ţi!

6 comentarii:

  1. borcanele se eticheteaza aleatoriu sau se astern in functie de concentratia nucilor verzi?

    RăspundețiȘtergere
  2. după concentraţia zaharicalelor, a sentimentalismelor şi a încăpăţânării hipotalamice m-am gândit.

    am văzut că tu ai bombonerie cofetărie dulcegărie... poate ne prindem pentru un desfat! (un sfat care umblă însoţit de condiţii)

    RăspundețiȘtergere
  3. (asa cum ii sade bine unui sfat)

    RăspundețiȘtergere
  4. pai ploaia septembrica n-avea nimic de comentat vanzarii de breton? nimic nimic?

    RăspundețiȘtergere
  5. din contră, m-a prins la cotitura dimineţii şi m-a silit să-mi dezbrac fruntea, a fost oribil, îi săreau stropi de limonadă printre dinţi şi dintr-o măsea cariată se pornise un vânt cocoşat, mi-era teamă să nu mă oblige să molfăi noroi!

    RăspundețiȘtergere
  6. tot insist ca era de negociat .. cu o umbrela ceva orice .. chiar si o palarie ar fi sarit cu intentii

    RăspundețiȘtergere