septembrie 24, 2008

Pagini tehui

Ca să fac rost de fragmentul acesta am umblat în mintea a doi bunici şi a unei mătuşi care o ţineau pe a lor, desigur bună, că nu cunosc, că n-au văzut, măi să fie, că nu e a lor, nici a noastră, eu nici măcar nu ştiam să citesc când cartea asta avea coperte încă şi ce dacă, şi ce dacă mă răţoiam la ei ca un boboc de raţă ofticos că nu poate să zboare. Mi-am luat foile şi am lăsat praf în urmă, toată Suceava s-a cutremurat preţ de două secunde (un chilipir!), m-am încuiat în cufărul bunicii, cu o lumânare din fagure, îmi lingeam mierea de pe degete şi-mi trecea şi foame şi furie şi frică de paingăni sclipicioşi care mai mult se sperie decât să-şi vadă de orânduiala lor prin cotloane. Am citit ultima pagină până mi-au ieşit ochii pe gaura cheii, am întors cartea pe dos, pe muchie, pe faţă şi pe spate şi abia într-o librărie virtuală am reuşit să furgăsesc numele pe care nimeni n-a vrut, n-a ştiut să-l spună: Filipciuc. Şi un fragment, căci eu nu cred să se mai scrie vreo carte, vreo poveste, vreo glumă, vreun nume de caramele, vreo staţiune balneoclimaterică, vreo melodie, vreun film, vreo trăire, vreo simţire (nu v-aţi plictisit?!) cu numele "Vămile cireşului":

"În fiecare seară mă pândeşte şi nici acum nu-mi dau seama dacă sînt copil sau bătrân, dacă mai poţi spune că eşti copil sau bătrân cînd îţi aşezi capul pe-o pernă şi pînza îţi sună în scoica urechii asemenea unei table zincate şi nesfîrşite, peste întinderea căreia aleargă pocnind din copite un cal în doi peri şi tata îl vinde cuiva nevăzut da'n fiecare noapte calul se-ntoarce pocnind din copite pe suprafaţa imensă de tablă zincată peste care tot fug speriat de pocnetul copitelor şi-n fiecare noapte cad în genunchi şi genunchiul meu rănit sloboade un fir de sînge albastru - aşa e sîngele nostru în somn?"

Un comentariu:

  1. Ii iubim pe bunici, cat sunt, copilareste, iar cand nu mai pot sa fie, cu multa durere dar tot ii iubim. Poate pentru ca ner iarta mai multe decat...dar lasa. Bucovina aceea de vis?

    RăspundețiȘtergere