Beletristică şi critică

să pleci în 1 dimineaţă spre nicăieri, să nu te grăbeşti pentru că nicăieri poate să fie la 10 minute depărtare sau la 2 zile sau la 1 zbor cu avionul, nicăieri e unde vrei tu, ce convenabil, să te duci unde vrei tu şi să-i dai un nume ca nicăieri! şi în drumul tău, căci aici voiam să ajung, să întâlneşti 1 bărbat cu 2 tălpi foarte lungi, cu 1 barbă ca 1 burete de sârmă, încâlcită, din aceea în care rămân 40 de picături de apă după fiecare duş, să te întrebe n-ai obosit de atâta mers, vino, ia loc lângă mine şi tu te uiţi la el ce-ţi veni, nu te cunosc, ţi-o fi frică zice el şi începe să râdă, are dinţii mici şi râzi şi tu, el se uită în cei 2 ochi ai tăi, îşi lipeşte 1 arătător de buze ca să-şi oprească răsuflarea şi aşteaptă să strănuţi în timp ce masa se învârte încet şi 2 scaune plutesc pe lângă, se porneşte 1 curent continuu care te face să strănuţi până la urmă, 1 dată, de 2 două ori, sănătate-mulţumesc! şi mai strănuţi 1 dată, te deplasezi cu tot cu scaun în faţă şi te opreşti cu buzele pe gura lui, îmi cer scuze, tocmai plecam şi fugi din nicăieri, ajungi acasă unde, ca să intri, trebuie să răspunzi la întrebările serioase ale vieţii şi dintr-odată te simţi ca micul prinţ:

"Adulţii iubesc cifrele. Când le spui că ţi-ai făcut un nou prieten, ei nu îţi pun niciodată întrebări referitoare la problemele importante. Nu te întrebă niciodată: cum sună vocea lui? ce jocuri îi plac cel mai mult? Întreabă, în schimb: câţi ani are? câţi fraţi are? câţi bani câştigă tatăl lui?"

tu credeai că ai plecat spre nicăieri şi că ai găsit un om acolo, în nicăieri al tău, şi ce-i al tău e al tău, nu se pune problema, deci şi omul, dar nu... mai întâi ne numărăm degetele de la mâini şi de la picioare, urechile, fraţii, surorile, perechile de tenişi, cămăşile, eşarfele, cărţile citite, cărţile cumpărate, conturile virtuale, fotografiile, iubiţii, iubitele şi perechile de ochelari pierdute, timbrele colecţionate, vibratoarele, ursuleţii de pluş şi cardurile de credit, sticlele de parfum şi ţările umblate, suferinţele şi noroacele, ce lucru curios, şi abia după adunări şi scăderi tragi linie şi concluzii, vreau să fii prietenul meu, dar omul deja a plecat şi, până să dezavuezi monologul imaginar, în nicăieri nu rămâi decât tu şi nimic şi ştim cu toţii că nimic, de fapt, nu este.