Votaţ curcubeu

Tinof Stabilescu găsise într-o seară oarecare într-un dormitor oarecare într-un calculator oarecare într-un document Word oarecare soluţia pentru rebusul, puzzle-ul şi sudoku-ul care duc spre inima unei femei oarecare. Tinof Stabilescu îşi notase în palma stângă un singur cuvânt şi se gândi că nu o să uite chiar de s-ar şterge, mai ales că era stângaci şi, cum desena cu stânga, scria cu stânga şi în stânga avea cea mai mare încredere, nici n-avea cum să uite. Mănuşi. Şi de sub pământ s-a auzit "şah-mat să fiu blestemat"! Că în curând l-am cunoscut pe Tinof Stabilescu şi am început să primesc mănuşi, să privesc mănuşi, să visez mănuşi, să le sărut deget cu deget, cu buzele, cu limba şi să-mi placă pielea, nu vă mai spun căci mă grăbesc. În noaptea asta, în secunda asta, ce zic eu aici?!, se numără şi se electează ranguri pentru cele şapte camere-culori ale curcubeului. Iar eu, în lipsă de purpură în obraji, candidez pentru culoarea violet-sigur-desigur. Şi nici la final de text nu înţeleg de unde a apărut dorinţa de fierbinţeală între tâmple şi de ce mă dau de ceasul morţii numai să simt puterea delicată a pielii de pe mâini, să fiu a naibii, asta-mi mai lipsea, să mă îndrăgostesc încet, încet de mine!