Sminteală dulce

Să mă minţi, se poate?

Să spui ce frumos picură ceaţa, să spui pe geam nu sunt aburi, e lapte pe dinafară, Ladystarlight, şi spermă pe dinăuntru,

să spui să-ţi explic fenomenul meteo-orologiu (care în mintea mea defineşte vremea şi timpul, dar nu ca sinonime) prin care umorile caniculare s-au contopit cu timpul de digestie al nodurilor emotive, înghiţite sec,

să-mi strigi că frigul e înţeles anapoda, să mergem la plajă de azi până duminică,

să-mi urli eşti îmbrăcată prea gros şi din tavan să picure de frică onomatopeele decupate din bărbie,

să-ţi ieşi din minţi în faţa mea că-ţi place că minţi despre lucruri evidente, să spui că nu o să te mai opreşti niciodată şi eu, promit, dau drumul la adoraţie ca să se umple cada în care om face baie până se încălzeşte, se înroşeşte, se îndulceşte marea.

şi să spui poate fi oricine, mă, şi ea şi mama şi tu şi tu şi tu şi ea.