În oraşul de deasupra tuturor toate păsările mor

Să se lase ştampilată ca să intre în fabrica de jucării unde cel mai bun Mojito e pregătit de un frigider cu vitrină care îi interzice prin regulament de orânduială sufletească să îşi injecteze sub limbă shot-uri de aprinde-mi focul ca să nu plece acasă buluc pe scări şi să se surprindă cu fusta ridicată într-un cadru propice. Unde e suficientă umbră cât să nu intuiască altcineva circumferinţa fundului şi cu faţa la perete să îşi muşte buzele până ţâşneşte din ele rom alb.

E clar ca ziua de vineri că nu se aud decât greierii care frământă zahăr brun pe umeri până când apare Carolin din Berlin şi îl întreabă "Deo, what's the word for schicki-miki in Romanian I mean", iar Deo îşi pierde concentrarea, îşi prinde degetele sub o cărămidă şi ai impresia că se dărâmă zidul de ciudă. Dă să se enerveze, dar nu prea, "futuz, stupid Romanian bulwark!".

Să profite de câteva secunde cât lui Deo îi creşte măseaua de minte ca să-şi ridice ciorapii de peruzea şi să alerge înapoi în fabrica de jucării unde Vasile a descoperit imnul ţigănesc de inimă vânătă într-un ungher devorat de păienjeni şi-l chinuieşte cu 220 de volţi vreo trei-patru minute. Până apare stăpânul casei şi aprinde lumina, "mergeţi de mâncaţi şşşaorma şi de vă înmulţiţi ulcerele, alcool nu mai e, nu auziţi, fi-v-ar menta de leacul nopţilor nedormite!"

Şi abia atunci mă uit cu adevărat la Carolin din Berlin, are o cămaşă lungă şi breton, dansează sănătos, bea cocktailuri cu halba, dar zâmbeşte atât de frumos încât mi se fâstâceşte engleza şi îmi pare rău de două ori:
că nu i-am zis că mă cheamă Matilda
că nu am împărţit acelaşi balcon la Idiots and Angels