Marea roşie şi lămâile hipnotizate

Pentru că la nici 18 kilometri de aici au răbufnit râurile cu şampanie, m-am întins goală în pat cu palmele la ochi, numărând ursuleţi koala. Am levitat câteva secunde deasupra aşternuturilor ude ca să cobor ca o pană pe buricul Jennei Jameson pe un şezlong din vată de zahăr. M-a oprit un turc chel, proprietarul plajei, care vorbea limba rusă şi ţinea o coadă de şopârlă între dinţi. Îmi cerea să nu folosesc mierea pe post de loţiune de plajă şi, mai ales, să nu hipnotizez lămâile care atârnau deasupra capului meu. Din când în când scotea coada de şopârlă dintre buze şi gesticula ca şi când ar fi ţinut între degete o pipă. Cu mine erau Anca, pe care o puteam auzi cum haşurează proiecte imobiliare pe hârtie creponată, şi încă o fată care îmi număra aluniţele şi plângea de câte ori dădea peste o vânătaie.

- Domnule Vladimir, trebuie să ştiţi că lămâile se coc mai repede atunci când sunt hipnotizate. Dacă izbutesc să le coc pe toate până deseară, trebuie să mă scutiţi de chiria şezlongurilor, i-am zis turcului, în vreme ce lingeam mierea de pe un deget.
- 2 euro şi 53 de cenţi, urlă Vladimir şi lămâile începură să vibreze, fiecare pe crenguţa ei.
- 2 lămâi şi 35 de cenţi, domnule Vladimir! Nici un sâmbure în plus!

De unde ştia turcul că găsisem cu o seară în urmă 2 euro şi 53 de cenţi într-o cutie de pantofi? L-am privit cum se depărtează, stâlcindu-şi limba în literele chirilice. Ne aştepta pe toate trei la bar, de îndată ce soarele avea să apună. M-am întors la hipnoza lămâilor, numai că, între timp, crescuseră mai mari decât portocalele roşii. Până să deschid umbrela, le-au pocnit cojile şi s-a pornit o ploaie rozalie, dulce-acrişoară ca un ceai de măceşe, care a săpat un şanţ în nisip până în dreptul mării, înlocuind apa sărată cu sangria.

- Ce-ai făcut, nefret edilen? Nenorocito! Afară de pe plaja mea! La Polul Nord! La Polul Nord cu voi!
- Dar, Vladimir, uite ce culoare! Ca obrajii de fecioară, plaja gurilor fierbinţi şi a mândrelor burice pline cu nisip! Câte minţi năucite, câte orgii subacvatice şi peşti acrişori şi sirene bete, cu cozile crăpate, numai să vezi!
Probabil mă ameţise ploaia lămâilor, nu mă mai recunoşteam vorbind, aşa că am tăcut şi l-am lăsat pe Vladimir să se apropie cu ochii roşii ca marea şi să-mi toarne miere în ureche, în timp ce ţipa ca un lunatec: LA POLUL NORD!!!

De aici tot ce îmi amintesc e că ne-am urcat toate trei într-un ghiveci-lift cu trei-fraţi-pătaţi, ştiam că o să ajungem la ultimul etaj şi că acolo nu sunt nici calorifere, nici aparate de aer condiţionat. Ne-am aprins câte o ţigară şi am început să fumăm ca turcul la bar, ghiveciul s-a umplut de fum ca o saună uscată, ne-am dezbrăcat şi ne-am şters şters broboanele de pe frunte cu petale mov, când am auzit-o pe Anca:

- Eu pot să plec? Am de terminat proiectul pentru mâine!
- Nici eu nu mai stau mult, tre’ să mă trezesc şi să citesc ceva...