noiembrie 28, 2008

Lucruri pe care nici măcar eu nu le pot controla

Prietenii fac împreună. De toate.

Eu îi dau întâlnire în visul meu de ieri. Că era o plajă pustie acolo şi o mare marqueziană, într-o parte netedă ca un pantof de lac, în altă parte volbură de vâscoşenie ideală pentru înec, salvare, respiraţie gură la guriţă şi aşa mai departe. Şi era albastru tot, culoarea ta preferată, mă. Că mai mult de aia te-am chemat acolo.
El zice bine, vin şi aşa eu nu prea am vise.

Iar eu, femeia cu iniţiativă, nu ajung pentru că mă fură peisajul absolut firesc al unor bărbaţi care nu au faţă, dar au fund. În loc să ajung în marea visului meu ca să înotăm.

Mă holbez în vis. Şi vine dimineaţa şi tot mă holbez şi aud, deschid şi ochii: "Ai zis că vii, mă, pe unde umbli?" Şi mă holbez în continuare, acum cu ochii deschişi şi-mi vine să zic mă, ce bine e să fumezi, dar e abia şase şi nu se pune problema de aprins lumina. Sau de ridicat din pat.

Răspunsul este plec unde văd cu ochii deschişi zăpada!

noiembrie 26, 2008

Află mai multe despre

ce nu se spune despre pilule
ce înseamnă să fii impertinent
frica de viermi
matilda
ora exactă
rama de plastic îndreptată la foc
aluniţa crescută pe sfârc
când poţi să o faci cu pilulă
ce mărime ne luăm colanţii
cum prindem şoarecii din apartamente

Concluzia?
În America s-a inventat o maşină pe care o sugi şi nu-ţi mai vine să îmbuci.

Votaţ curcubeu

Tinof Stabilescu găsise într-o seară oarecare într-un dormitor oarecare într-un calculator oarecare într-un document Word oarecare soluţia pentru rebusul, puzzle-ul şi sudoku-ul care duc spre inima unei femei oarecare. Tinof Stabilescu îşi notase în palma stângă un singur cuvânt şi se gândi că nu o să uite chiar de s-ar şterge, mai ales că era stângaci şi, cum desena cu stânga, scria cu stânga şi în stânga avea cea mai mare încredere, nici n-avea cum să uite. Mănuşi. Şi de sub pământ s-a auzit "şah-mat să fiu blestemat"! Că în curând l-am cunoscut pe Tinof Stabilescu şi am început să primesc mănuşi, să privesc mănuşi, să visez mănuşi, să le sărut deget cu deget, cu buzele, cu limba şi să-mi placă pielea, nu vă mai spun căci mă grăbesc. În noaptea asta, în secunda asta, ce zic eu aici?!, se numără şi se electează ranguri pentru cele şapte camere-culori ale curcubeului. Iar eu, în lipsă de purpură în obraji, candidez pentru culoarea violet-sigur-desigur. Şi nici la final de text nu înţeleg de unde a apărut dorinţa de fierbinţeală între tâmple şi de ce mă dau de ceasul morţii numai să simt puterea delicată a pielii de pe mâini, să fiu a naibii, asta-mi mai lipsea, să mă îndrăgostesc încet, încet de mine!

noiembrie 21, 2008

outro

Săptămâna asta are weekend de trei zile pline în care îmi calc mândria cu bocancii mei imaginari roşii, în care mănânc cărţi, în care sunt prevăzătoare şi zgârcită ca să nu ajung la Mum, în care sunt dictatoare peste doi bărbaţi mici şi bucătărie, în care mi-a mai trecut depresia de apartament, în care nu mai scriu nimic căci nu-mi vine, da da! ia gata şi afară!

...dar să trântesc şi uşa. cu o recomandare:



noiembrie 14, 2008

Habar nu aveţi

unii
că mai există bărbaţi care mănâncă prăjituri în cofetării
că mai există cofetării

noiembrie 11, 2008

Hop!

Vrabiuţa drăguţa praf de mălai
IMAGINEAZĂ,
iar porumbelul mură-n gură!

azi
aş vrea să
NU
fiu luată
şi nici
BĂGAtă
în
seamă
larmă
teamă
palmă
gură de velură



noiembrie 07, 2008

Sminteală dulce

Să mă minţi, se poate?

Să spui ce frumos picură ceaţa, să spui pe geam nu sunt aburi, e lapte pe dinafară, Ladystarlight, şi spermă pe dinăuntru,

să spui să-ţi explic fenomenul meteo-orologiu (care în mintea mea defineşte vremea şi timpul, dar nu ca sinonime) prin care umorile caniculare s-au contopit cu timpul de digestie al nodurilor emotive, înghiţite sec,

să-mi strigi că frigul e înţeles anapoda, să mergem la plajă de azi până duminică,

să-mi urli eşti îmbrăcată prea gros şi din tavan să picure de frică onomatopeele decupate din bărbie,

să-ţi ieşi din minţi în faţa mea că-ţi place că minţi despre lucruri evidente, să spui că nu o să te mai opreşti niciodată şi eu, promit, dau drumul la adoraţie ca să se umple cada în care om face baie până se încălzeşte, se înroşeşte, se îndulceşte marea.

şi să spui poate fi oricine, mă, şi ea şi mama şi tu şi tu şi tu şi ea.

noiembrie 06, 2008

Adevăr sau provocare

Şi am traversat o stradă.
De mână cu best friend.
În mini-fugă.
Şi am început să gâfâi.
Ca o astmatique.
Şi el a zis.
Mergi de parcă faci sex.

Şi dedesubt, dacă deschizi cutia, o să auzi cum sună gloria la patruş'cinci de ani:


noiembrie 03, 2008

Co soa a

Şi abia câ_d am făcut schimb de locuri şi l-am lăsat să bâjbâie, mi-a spus:

Mă, ţie îţi lipseşte u_ _!
U_ ce, mă?
U_ _, de la _icolae!
De la laptop sau, aşa, î_ ge_eral?
Mă, şi a pipăit locul u_de era tasta, am impresia că tu-ţi permiţi prea puţine co_soa_e.


Totuşi, pâ_ă acum _u m-a trăs_it să scriu: ATURALEŢE, APALM, AS, EIERTĂTOR, EFERICIRE, ELIPSIT, EROD, ELOIAL, OTORIETATE şi, de acum, preferatele mele: IMFĂ, ORD şi IMIC.

Ce chestie!

Te îndrăgosteşti mai repede dacă ai degetele mici.